Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat miercuri un decret pentru amnistierea pilotului ucrainean Nadia Savcenko. Ea a fost eliberată în cadrul unui schimb de deţinuţi între Moscova şi Kiev, scrie BBC Online.

Acest schimb dintre Savcenko și doi cetățeni ruși a fost decis în timpul unor convorbiri telefonice în "format Normandia" (miniştrii de Externe din Germania, Franţa, Ucraina și Rusia).

Savcenko a ajuns miercuri după-amiază la Kiev, după ce președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a trimis, în noaptea de marți spre miercuri, avionul prezidențial la Rostov pe Don, un oraș din Rusia situat la frontiera cu Ucraina.

Sunt gata să-mi dau din nou viaţa, pe câmpul de luptă, pentru Ucraina,

a declarat Savcenko pe aeroportul Borispil din Kiev.

În același timp, un avion la bordul cărora se aflau cetățenii ruși Aleksandr Aleksandrov și Evgheni Erofeev a aterizat pe aeroportul Vnukovo din Moscova.

Pe 22 martie, Nadia Savcenko (34 de ani) a fost condamnată de un tribunal din Rusia la 22 de ani de închisoare, fiind găsite vinovată de uciderea a doi ziariști ruși în estul Ucrainei.

Ucraina și Occidentul au denunțat procesul, care s-a desfăşurat în Rusia, la Donețk, oraş situat în apropierea frontierei cu Ucraina, ca fiind unul politic și au cerut eliberarea Nadiei Savcenko.

Cei doi soldaţi ruşi, Aleksandr Aleksandrov și Evgheni Erofeev, au fost acuzaţi de autorităţile ucrainene că sunt membri ai unor unităţi militare de elită din Rusia, în timp ce Moscova a insistat că ei nu se aflau în misiune, în momentul în care au fost prinşi în estul Ucrainei.

Luna trecută, ei au fost condamnaţi la 14 ani de închisoare pentru comiterea unui act terorist şi folosirea de arme pentru provocarea unui conflict.  

Euractiv.ro