The UNCOUNTRIED: Un film despre cei care au pierdut totul. Și vor să plătească taxe
Documentarul a fost filmat în Serbia, Bulgaria, România și cuprinde mărturiile unor oameni plecați din Siria, Afganistan, Iraq.
Notă importantă: Materialul video are subtitări în română și engleză și este disponibil în format HD. Vă rugăm selectați aceste elemente utilizând butonul Setări/Settings al YouTube.
Oamenii lipsiți de țară sunt priviți cu neîncredere și, cel mai adesea nu sunt primiți cu brațele deschise. Din contră, rezervele și prejudecățile își fac loc chiar și în inima celor mai empatici.
"Există tendința de a numi ”refugiați” oameni care nu sunt refugiați, care sunt altceva, dar nu refugiați." - Eduardo Yrezabal, UNHCR România
Confuzia generată între pretinșii refugiați și cei cu adevărat într-o situație de criză umanitară, atentatele care zguduie lumea occidentală, toate acestea își pun amprenta asupra toleranței cu care sunt priviți acești oameni.
Urmare a tabloidizării subiectului, dar și a temerilor cauzate de atentatele care s-au înmulțit în Europea de Vest, puțini mai au disponiblitatea să realizeze că și ei, the Uncountried people, sunt tot victime.
"Înainte să lucrez în România, am lucrat în Asia Centrală, în Kazahstan, și am avut la un moment dat un tânăr refugiat din Afganistan care a venit la mine cu o listă lungă de probleme și de plângeri. Mi-a vorbit despre multe lucruri și eu i-am spus: ”În regulă, ai o listă foarte lungă, dar dacă ar fi să alegi o problemă în care crezi că as putea sa te ajut eu sau UNHCR, care ar fi aceea?”.
Mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodată. S-a gândit și mi-a zis: ”Știi, ce vreau este să devin plătitor de taxe.” ”Plătitor de taxe? De ce ai vrea lucrul acesta? Nimeni nu vrea să plătească taxe”, i-am răspuns eu. ”Dacă ar trebui să plătesc taxe, ar însemna că am un salariu. Dacă am un salariu înseamnă că am un loc de muncă și pot să-mi întrețin familia și nu mai trebuie să vin la tine să mă plâng”, mi-a zis el.
Atunci m-am gândit că situația reflectă foarte bine ceea ce își doresc refugiații. Ei își doresc o viață normală, chiar și să devină plătitori de taxe - ceva ce nimeni nu își dorește, dar a plăti taxe este un semn de normalitate." - Eduardo Yrezabal, UNHCR România.
Proiectul nostru
Ruta pe care refugiații curg din Siria spre Europa nu s-a închis după vârful din anul 2015. Doar numărul celor care ajung în Vestul bogat și plin de oportunități a scăzut, după ce traseul s-a îngreunat mult față de conjunctura favorabilă din urmă cu un an și ceva.
Unele state și-au închis, practic, granițele, forțând valul de oameni sa le ocolească sau blocând pur si simplu drumul lor spre visul european.
Ajutarea refugiaților este în continuare o problemă pentru statele sărace din regiune, care nu au suficiente resurse pentru a-i găzdui și care s-au trezit, peste noapte, cu mii de oameni vulnerabili pentru care trebuie să asigure condiții minime de viață.
EurActiv România a documentat cu sprijinul financiar oferit de German Marshall Fund – Black Sea Trust, dificultățile și tragediile imigranților și refugiaților mai vechi sau mai noi din Orientul Mijlociu care bat la poarta Europei.
Ne-am uitat mai atent la provocările cu care se confruntă, dar și la oportunitățile pe care le pot accesa pentru a-și reface viața, la povești de groază despre modul în care oamenii au scăpat de la moarte și la exemple formidabile de compasiune, la prejudecăți înșelătoare și neînțelegeri ce privesc realitățile zilnice și la cazuri extraordinare de integrare.