Moldova și Ucraina - state participante asociate la Inițiativa celor Trei Mări
La summitul de la București, Moldova și Ucraina au devenit state participante asociate la Inițiativa celor Trei Mări, în timp ce Grecia a devenit al 13 stat membru al Inițiativei lansate în 2016 de Andrzej Duda și președinta de atunci a Croației.
”Salutăm Republica Elenă în calitate de cel de-al 13-lea stat participant la I3M, ceea ce consolidează Inițiativa și îi sporește considerabil potențialul ca platformă pentru îmbunătățirea dezvoltării economiei, a conectivității infrastructurilor de transport, energetice și digitale pe axa Nord-Sud și pentru consolidarea coeziunii UE”, se arată în Declarația Comună a celui de-al VIII-lea Summit al Inițiativei celor Trei Mări, organizat pe 6 și 7 septembrie la București.
Totodată, Republica Moldova și Ucraina au devenit state participante asociate la I3M.
”Așteptăm cu interes consolidarea și diversificarea cooperării noastre în cadrul unor proiecte comune pentru a promova interconectarea strategică în regiunea I3M și cu vecinii din Europa de Est, facilitând astfel integrarea acestora în UE”, se arată în declarație, care salută, de asemenea, acordarea statutului de țară candidată la UE Ucrainei și Republicii Moldova.
”Recunoaștem angajamentul și eforturile substanțiale ale Ucrainei și Republicii Moldova de a îndeplini condițiile necesare în procesul de aderare la UE și încurajăm ambele țări să continue pe calea reformelor, inclusiv pe baza recomandărilor Comisiei de la Veneția. Vom continua să sprijinim aceste țări pe calea aderării lor la UE”.
Liderii statelor din Inițiativă au reiterat condamnarea războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU.
”Ne reafirmăm sprijinul de neclintit pentru Ucraina, suveranitatea și integritatea teritorială ale acesteia, în fața consecințelor devastatoare ale războiului Rusiei împotriva țării și a poporului său. Reiterăm faptul că Rusia trebuie să își retragă imediat și necondiționat toate forțele militare și echipamentele din Ucraina. Ne menținem angajamentul de a oferi sprijin continuu Ucrainei, atât timp cât va fi necesar. Subliniem faptul că toți cei care au comis crime de război și alte crime foarte grave, inclusiv crima de agresiune în Ucraina, vor fi trași la răspundere. Ne angajăm să jucăm un rol-cheie în reconstrucția Ucrainei, ținând seama în mod corespunzător de toate eforturile depuse la nivelul UE și la nivel internațional”.
Declarația evocă ”potențialul I3M de a completa politicile UE în ceea ce privește aducerea Balcanilor de Vest, a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei mai aproape de UE, pe baza meritelor și a valorilor comune, inclusiv prin implicarea acestor țări în implementarea proiectelor de infrastructură regională ale I3M, investind astfel în interconectivitate, în extinderea coridoarelor UE în domeniul energiei, al transporturilor, al tehnologiei digitale și al telecomunicațiilor și în accelerarea tranziției verzi”.
Potrivit documentului, Fondul de Investiții I3M (3SIIF) a făcut noi alocări de investiții pentru proiecte de infrastructură în țări I3M, cum ar fi Bulgaria, Polonia și România.
Comentarii