„Coroanavirusul a stat patru ore în sat la noi și a plecat”. „Înainte de a fi eliberați, deținuții sunt infectați”... și iată așa se răspândește coronavirusul. „Este prea multă lume pe Pământ și cineva vrea să lichideze o parte din populație cu ajutorul acestui virus”. Virusul a fost produs în laborator de către masoni, iar presa a fost cumpărată de masoni ca să creeze panică”. Aceasta este percepția multor basarabeni, căzuți în plasa falsurilor mediatice, asupra pandemiei. Echipa „Report.md” a pornit prin satele din Republica Moldova să vadă în ce măsură sperietorile și știrile false despre COVID-19, care au invadat internetul, afectează masele.

Despre venirea noastră în satul Bursuc (raionul Florești, R.Moldova) a aflat mai întâi un câine negru, mic și gălăgios. Alerga pe la picioarele noastre voind parcă să guste din stofa groasă a pantalonilor. Avea vocea răgușită din cauza unei centuri strânse prea tare în jurul gâtului, dar suficient de gălăgios încât să dea de veste celor vreo 300 de locuitori că în satul lor au venit niște străini. De după o poartă improvizată din câțiva araci, câinele continua să ne urmărească și să ne suduie în limba lui câinească, iar cei doi stăpâni ai lui, care stăteau pe prag, își tot aburcau privirile peste gardul șubred, pentru a vedea cine a stârnit hărmălaia asta în mahala lor liniștită.

 

                                                                              FOTO: Report.md 

Nina (concubinul ei de 60 de ani o alintă Nina Ilici’na) locuiește într-o casă bătrânească, cu acoperișul gata să cadă. De pe pragul casei „se deschide” cea mai frumoasă priveliște din sat. Prin fața casei, la câțiva zeci de metri, șerpuiește râul Nistru, iar spatele casei este păzit de o stâncă uriașă. Sprijinită de ușorul ușii, cu mâinile în pestelcă, Nina Ilici’na îi spune ceva concubinului ei, cu vreo 20 de ani mai mic decât ea, care tot dă afirmativ din cap. Mircea stă pe un scăunel, cu picioarele strânse, înconjurat de o buturugă, câteva lemne groase, un topor, o găina roșcată și o pereche de cizme vechi, murdare de glod.

 - Despre „coloanavirus”? Eeeeee, dap’ cum n-am auzit... - sare cu vorba Mircea. A fost holera pe la noi și a trecut. A fost tifosul și tot a trecut. Coloanavirusu ista nou a venit de la cei cu ochii mici, cât cheutorile la fufaică. A trecut și pe aici, pe la noi - ne spune Mircea, ridicându-se greoi de pe scaun.

 Are un picior umflat, iar asta îi îngreunează mersul. Desculț și încins cu un brâu care-i ține de cald la șale, Mircea vine încet spre noi, urmat de Nina Ilici’na și găina roșcată. Își împinge chipiul de pe frunte, se uită mai întâi la Nina Ilici’na, apoi își mută privirea spre mine. Își ridică pe rând câte o sprânceană, iar noi așteptăm să-și continue gândul.

-       Patru ore și gata! - îmi spune el, trântind cu palma peste tărașul porții (un par care susține poarta).

-       Ați spus „patru ore”. Ce ați avut în vedere? - îl întreb nedumerită, tot uitându-mă după câinele cel negru, care tot alerga în jurul meu adulmecându-mi cracii pantalonilor.

-       Primele patru ore el a stat aici și s-a dus mai departe...

Mircea pare sigur de informația pe care ne-o comunică. Ne povestește despre oamenii muncitori de prin sat, despre cum ei nu se tem de ceea ce el numește „coloanavirus” - nu poartă mască, circulă liber prin sat și sunt sănătoși „tun”. Găina stă cuminte alături de picioarele lor, ascultând parcă ultimele noutăți ajunse la ei în sat tocmai de la Chișinău.

                                                                             FOTO: Report.md

-       Nu demult, un om mi-o dat cu toporul în cap și doctorul a spus că era să ajungă la minte (creier), se plânge la un moment dat Mircea.

-       Dar ce știți despre Covid 19? Cum a ajuns virusul la noi?

-       A fost adus din alte țări.

-       Dar în alte țări de unde a apărut?

-        Prin infecție. Iaca la kiuremșiși (deținuți), înainte de a le da drumul acasă, le pune infecție și îi îmbolnăvesc. Când ei vin acasă îi îmbolnăvesc pe toți din familie de coloanavirus.

Apoi, după o pauză, omul zice:

-       Nu știm noi nimic. Aici e un sat rupt de lume.

Pentru că este amplasat într-o văgăună, ascuns în spatele unor stânci, posturile moldovenești și românești de televiziune nu pot fi recepționate. Undele canalelor rusești însă, străbat.

Mai multe site-uri dubioase au publicat informația precum că virusul COVID-19 ar fi fost adus în Moldova din Occident. Mai mult, portalul de limbă rusă „Bloknot-moldova.md” a publicat și declarația unui „politolog moldovean” (despre care nimeni nu a auzit și despre care nu există în spațiul public niciun fel de informații) care a oferit și un interviu portalului rusesc regnum.ru. Potrivit acestuia, infecția a fost adusă din Europa de Vest de către migranții moldoveni fugiți de acolo.

 Primul caz de COVID-19 în Moldova a fost înregistrat la 7 martie. Boala a fost depistată la o femeie revenită din Italia și a fost preluată de ambulanță, în stare gravă, direct de la aeroport. Aceste publicații evită să spună că, de fapt, la nivel mondial pandemia a apărut în China, iar pacienți infectați au venit din diferite țări, atât din Vest, cât și din Est.

Ion locuiește chiar vis-a-vis de casa celor doi bătrâni. Vorbește cu cineva la telefon, iar vocea lui se duce cu ecou peste toată valea. Îl așteptăm să-și termine discuția. Și pentru că se tot plimba în timpul discuției dintr-un capăt de curte în celălalt, periodic, din spatele gardului înalt din piatră i se tot vedea vârful capului.

-       Ăi, Ion, ăi, ia’ vino încoa’ să dai un interviu la fetele astea, că pe tine te așteaptă! – strigă, la un moment dat, Mircea.

                                                                              FOTO: Report.md

Ion are de lucru. Nu prea are el timp de stat la taclale. Dar noi nu ne clintim din loc. Stăm în poarta lui cu aparatul de fotografiat la vedere și cu reportofonul pornit. Nu are încotro. Deschide poarta metalică, se uită prin părți, căutând parcă ceva, se sprijină și el de poartă și, provocat de două fete, își începe și fabula despre Coronavirus.  

 -       Virusul a apărut în China. Cine știe ce au vrut ei să facă, - spune Ion gânditor, scărpinându-și bărbia. Unii spun că îi prea multă lume pe Pământ și ei vor să lichideze o parte din populație.

-        Dacă va apărea un vaccin împotriva acestui virus veți accepta să fiți vaccinați?

-        Da’ nu-i periculos vaccinul acesta? Lumea spune că-i cu cip…

-        Dar dvs. ce părere aveți?

-        Eu nuștiu…

Mai multe site-uri dubioase, neasumate, au distribuit informații potrivit cărora COVID-19, la fel ca alte boli infecțioase, ar fi fost creat artificial în laboratoare, ca armă biologică, iar în spatele acestui experiment ar sta Occidentul. În acele „articole” se menționează că asemenea laboratoare funcționează și în Republica Moldova. Textele respective nu au autori și nici nu prezintă vreo dovadă. Doar speculații și sperietori.

Pragul Raisei este plin cu încălțăminte. Să fie vreo 10 perechi - toate puse una lângă alta. Tocmai s-a întors de la prășit cu familia și stau în casă la umbră. Raisa stă pe prag, dar cu picioarele în casă. Doar capul i se vede de după perdelele de la ușă. Știe de coronavirus și se protejează. Nici nu deschide poarta când vorbește cu noi.

-        Tare-i rău acest virus. Am înțeles că nu-i pot da de capăt și că nu știu de unde s-a luat și cum se lecuiește.

-        Dar de unde credeți că s-a luat?

-       La mine în râpa asta nu prinde niciun canal moldovenesc. Privesc mai mult canalele rusești și, parcă grăiesc ei mult la televizor, dar nu spun nimic concret. Unii spun că a fost făcut de cineva, alții spun că s-a luat din chimicalele care au fost împrăștiate pe globul pământesc. Unii spun că depinde de imunitatea omului și că poate (virusul) să treacă prin tine și nici să nu știi că-l ai. Eu cred că l-a făcut cineva (virusul) și acum nu știu cum să-l termine.

-        Ce interes ar avea acel cineva să creieze un virus periculos?

-        Mă gândesc eu că… avem multă populație bătrână, case de bătrâni pline și mulți bolnavi care primesc bani de la stat - oameni care sărăcesc statul, iar economia nu-i mai suportă. Cred că cineva a avut interesul să îi omoare. Sau poate așa a fost voia lui Dumnezeu. Stau în casă și uneori mă gândesc la prezicerile Babei Vanga - că „boala o să vină de la acei galbeni” și boala chiar a venit de la chinezi… Da poate asta face o putere dumnezeiască. Încă nu știu

.-        Dacă apare un vaccin, veți accepta să fiți vaccinată?

-        Nu cred că degrabă o să fie vaccin. Și dacă o să apară, cred că n-o să mă duc eu prima la vaccinat. O să văd ce fac alții și așa o să fac și eu. Am auzit că fac experimente pe oameni. Pun un fel de preparat sub piele, la mână, și îi urmăresc din cosmos.

Mai multe portaluri și posturi rusești de televiziune au distribuit știri și reportaje despre prezicerile lui Nostrdamus și ale Vangăi referitor la coronavirus. A apărut chiar și o declarație a unei femei de 73 de ani căreia Vanga i-ar fi spus, înainte să moară, că: „Corona va veni peste noi toți!”.

 

De asemenea, mai multe instituții media pro-Kremlin, site-uri și bloguri afiliate unor culte religioase răspândesc informația precum că în spatele pandemiei și răspândirii coronavirusului ar sta miliardarul și filantropul Bill Gates. Cel mai mare fals legat de numele lui este mitul despre  implantarea cipurilor odată cu vaccinul anti-COVID-19, cu ajutorul căruia va putea controla întreaga populație de pe glob. Acesta ar fi motivul pentru care Bill Gates își dorește „vaccinarea tuturor oamenilor de pe glob”, susțin cei care alimentează acest fals. Informația a apărut chiar într-o ediție a emisiunii „Omul și Legea” de la postul public de televiziune „Pervâi Kanal”, iar producătorul emisiunii a declarant că anume producătorii de vaccinuri ar fi interesați de răspândirea virusului SARS-CoV-2. Acest fals a fost răspândit intens inclusiv de un fost lider de partid creștin-democrat din Moldova, acompaniat de „Sputnik-Moldova” și alte instrumente utilizate de propaganda rusească în Moldova.

                                                                                 FOTO: Report.md 

La mănăstirea Japca nu ajunge niciun sunet din exterior. Departe de civilizație și de traseu, curtea mănăstiri de călugărițe este aproape pustie. Doi bărbați reconstruiesc gardul din piatră. Lucrează în liniște, fără să-și vorbească. Călugărițele mai în vârstă sunt la slujba de după amiază, iar ușile mănăstirii, lăsate deschise, formează un tablou de poveste, contopindu-se cu țipătul vulturilor care zboară, cu cântecul greierilor pitiți prin iarbă și a broscuțelor trecute cu traiul în iazul proaspăt săpat alături de mănăstire. O măicuță tânără, de vreo 18 ani, dă cu vopsea ușa beciului în care călugărițele își țin proviziile. Își scoate repede mănușile, scoate dintr-un buzunar adânc al hainei de călugăriță un telefon vechi, cu butoan și sună pe cineva. Peste câteva minute, de noi se apropie „Maica Nina” (așa s-a prezentat) - ghidul mănăstirii.

 -       Am auzit multe despre coronavirus. Ne-am documentat și noi. Am auzit că ar fi un virus produs în laborator de către masoni, iar toată mass-media ar fi cumpărată de masoni, pentru a induce oamenii în eroare și a crea panică. Virusul chiar este și trebuie să ne protejăm! Sunt unii credincioși care exagerează. Spun că este o simplă gripă, dar nu este așa - ne spune maica Nina.

Despre vaccinarea anti-Covid a auzit, dar dacă ar apărea un astfel de vaccin, ar refuza să se vaccineze.

-        Am auzit că nu sunt bune. Medici din Rușia și din alte țări au declarat că aceste vaccinuri sunt periculoase. Nu știu ce va fi mâine, dar astăzi, din informațiile pe care le avem, cred că vaccinurile sunt periculoase. Nu știm nici din ce sunt produse. Sunt și dovezi că din cauza vaccinurilor au avut de suferit oamenii.

                                                   Mănăstirea Japca (Florești) / FOTO: Report.md

La aproape 200 de kilometri de Chișinău articolele despre demontarea miturilor și fake-urilor aproape că nu ajung. Omul simplu, muncitor, lucrează pe câmp și în sere. „Consumă” informația în grabă și nu are timp să o analizeze. Seara, când în sfârșit se întinde în pat să se odihnească, citește cele câteva mesaje primite pe Viber, Messenger, Odnoklassniki sau WhatsApp despre „dezvăluirile”, „adevărul pe care toți îl ascund” ori „informație de ultimă oră din surse sigure”...

Oare o fi adevărat?”, se întreabă el și, pentru orice eventualitate, pentru a-i „avertiza” și pe ceilalți despre „virusul răspândit din avioane” ori „ciparea prin vaccinare”, face un forward către toți cei din lista lui de prieteni, fiind sigur că le face un bine.

Autor: Violeta Colesnic / FOTO: Elena Covalenco