Schimbarea sistemului electoral nu reprezintă o urgență pentru Republica Moldova, care se confruntă cu numeroase alte probleme pe care ar trebui să le soluționeze guvernanții. De această părere sunt mulți experți naționali și internaționali care au participat la o dezbatere organizată la Chișinău.

Ei au atenționat autorii inițiativei privind votul uninominal asupra necesității îmbunătățirii actualului sistem electoral printr-o mai mare transparență în ceea ce privește finanțarea partidelor, demonopolizarea pieței media nu schimbarea modului de alegere a deputaților.

Candu: ”Cel mai simplu sistem care există pe globul pământesc”

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a lăudat inițiativa colegilor săi de partid și a făcut referire la susținerea populară pe care ar avea-o, care ar reieși din unele sondaje de opinie. „Sondaje făcute la comandă!” – au reacționat cei prezenți în sală.

Candu a mai spus că PD-ul propune „cel mai simplu sistem care există pe globul pământesc”, care presupune un control social și mecanisme de sancționare, adică procedura de revocare a viitorilor deputați. „O procedură neconstituțională!” – a reacționat analistul politic Igor Boțan, care a atenționat că întreaga campanie mediatică a PD-ului în susținerea votului uninominal este construită pe această „momeală neconstituțională” – dreptul cetățeanului de a revoca mandatul deputatului.

 

Constituția interzice lipsirea deputatului de mandat, iar proiectul PD, care se referă doar la amendarea Codului electoral, nu poate anula o prevedere din  Legea Supremă. Inclusiv ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a recunoscut în cadrul dezbaterilor că există o neconcordanță în acest sens: „Din punct de vedere juridic, nu avem probleme cu acest proiect, cu excepția revocării mandatelor, unde există într-adevăr o problemă constituțională, în viziunea mea”, a recunoscut ministrul Cebotari. El a precizat, însă, că „ar putea fi găsită o soluție care să corespundă Constituției”.

O soluție de tip sovietic

Sistemul de vot propus de Partidul Democrat este de tip sovietic, a remarcat Igor Boțan cu referire la posibilitatea revocării deputaților. „Votul uninominal se aplică în țările comuniste sau în țările cu un singur partid: Coreea de Nord, Cuba, China. Asta vrem noi?”, a întrebat Igor Boțan.

De asemenea, Andrain Candu a încercat să combată temerea conform căreia deputații aleși pe circumscripții uninominale ar putea fi mai ușor „cumpărați”, corupți: ”Să nu subestimăm alegătorii”, a spus președintele Parlamentului, care a mai adăugat că sistemul electoral propus de PD va permite alegerea ”celor mai buni candidați”.

”Cetățenii Republicii Moldova vor o schimbare și cred că este momentul să-i ascultăm, să-i auzim, și să ne asumăm responsabilitatea  - să luăm decizia cea mai bună pentru viitorul țării”, a mai spus Candu.

Sîrbu: ”Pericolul sistemului uninominal e numai în capul dumneavoastră”

Schimbarea bruscă a sistemului electoral trebuie cântărită cu foarte multă atenție, pentru ca daunele produse de o schimbare inadvertentă să nu acopere beneficiile promise de autorii acestei inițiative, a menționat directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale ”Viitorul”, Igor Munteanu. În opinia sa, schimbarea sistemului electoral trebuie examinată într-un context mai larg, în care discrepanțele între ceea ce li se promite cetățenilor și ceea ce li se oferă, devin tot mai adânci.

”Pericolul sistemului uninominal se află numai în capul dumneavoastră” – a reacționat deputatul PD, Sergiu Sîrbu.  ”Știți cum sunt constituite astăzi listele de candidați? La o cafea, într-un subsol... Bine dacă este la Chișinău. Mai rău dacă se întâmplă la Moscova, la Frankfurt sau în altă parte. Oare cetățenii Republicii Moldova pot influența introducerea cuiva pe listele de partid? Nu!”, a menționat Sîrbu. El a acuzat liderii partidelor care se opun acestei inițiative de faptul că se tem de sistemul uninominal, care nu le va mai permite să formeze lista de partid după bunul plac.

Sistemul de vot uninominal e ”ca apa sfințită”

Sistemul de vot pe circumscripții uninominale a funcționat în România între anii 2008-2016. Apoi s-a decis renunțarea la acesta și revenirea la sistemul proporțional. Potrivit lui Sorin Ioniță, președinte al think tank-ului „Expert-Forum” de la București, acest sistem nu va soluționa problema democratizării partidelor politice și nu va face ”curățenie” în rândul acestora, așa cum spun  autorii proiectului. ”Tu, ca lider de partid, nu poți delega electoratului sarcina de a-ți curăța partidul, pentru că în țări cu democrație fragilă acest lucru nu merge”, a explicat Ioniță.

”Efectul sistemului uninominal va fi zero, va fi ca apa sfințită, nu va face nici bine nici rău”, a mai spus expertul. „Evident că Republica Moldova, dacă faci ochii roată în lume, are două țări-surori – Statele Unite și Marea Britanie, cu care se aseamănă întru totul… Numai sistemul electoral diferă”, a ironizat Sorin Ioniță. „Și atunci înțeleg că logica politică de a face această schimbare e să eliminăm și această discrepanță, pentru ca asemănarea să fie sută la sută”, a continuat expertul din România.

Graba strică treaba

Euro-deputatul român, Sigfried Mureșan, a subliniat că graba cu care se promovează adoptarea acestui nou sistem electoral pentru Republica Moldova este suspectă. Potrivit lui, este necesară o dezbatere pe termen lung, iar schimbarea legislației trebuie făcută de asemenea pe un termen lung, nu pentru următoarele alegeri: ”Când un Guvern face modificări urgente, cu impact imediat, este evident că suntem obligați să îl suspectăm că le face în propriul interes. Ultima experiență edificatoare în acest sens am avut-o în România, când la sfârșitul lunii ianuarie Guvernul a încercat să modifice prin ordonanță de urgență legislația - să de-criminalizeze abuzul în serviciu și să slăbească lupta împotriva corupției”, a amintit europarlamentarul român. Potrivit lui, modificarea sistemului electoral cu un an și jumătate înainte de alegeri este suspectă, în contextul în care, este necesară mai degrabă mai multă transparență la capitolul finanțarea partidelor politice, adoptarea unui nou Cod al Audiovizualului, reforma administrației publice și mecanisme mai bune pentru votul în diaspora.

Sistemul electoral nu e o cămașă

”Nu puteți schimba sistemul electoral ca pe o cămașă”, a subliniat și europarlamentarul german, Michael Gahler. Și el a exprimat părerea că acesta nu poate fi modificat la distanță atât de mică de următorul scrutin, întrucât se creează impresia că este ”cu dedicație” pentru cei care îl promovează. Este nevoie de un consens în societate și chiar dacă această schimbare este absolut necesară, trebuie să aibă loc doar peste un scrutin, a mai spus euro-deputatul. ”Căutați consensul și nu îl împingeți forțat, pentru că s-ar putea întoarce împotriva voastră”, le-a recomandat acesta autorilor inițiativei.

Markus Meckel, ex-membru al Bundestagului german, a mai spus că, în opinia sa, cetățenii Republicii Moldova nu sunt nemulțumiți de sistemul electoral, ci de partide și de politicieni.

O poartă deschisă pentru corupție

”Din rapoartele despre situația din Republica Moldova se vede că aveți o mulțime de probleme – aveți atâtea lucruri de făcut, iar voi alegeți să schimbați sistemul electoral. Eu nu înțeleg asta!” - a reacționat expertul german. El a mai atenționat asupra riscurilor de corupție pe care îl comportă sistemul uninominal, mai ales având în vedere faptul că, în Moldova, corupția este o mare problemă: ”Este o poartă deschisă pentru corupție”, a spus expertul referitor la votul uninominal. În opinia sa, va fi ușor pentru persoanele foarte bogate să-i cumpere pe viitorii deputați, fapt ce va pune în pericol democrația, dar și încrederea populației în democrație. 

Natalia Enache