La începutul lunii mai 2020, România a trimis la Chișinău echipamente medicale și 42 de lucrători medicali, pentru a ajuta medicii din Moldova în lupta contra COVID. Ministrul moldovean al Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, le-a urat „sejur plăcut”, iar premierul Ion Chicu a spus că medicii români ar avea de învățat de la medicii din Republica Moldova unde sunt mai puține cazuri de infectare cu coronavirus. „Toți care vin la noi să ne ajute au și oportunitatea să învețe de la medicii noștri cum se tratează asemenea boli. Rata deceselor în Republica Moldova, din cauza coronavirusului, este de 3%, rata globală – 7%, în România este 5,7%”, spunea prim-ministrul. Astăzi, datorită măsurilor întreprinse, în majoritatea țărilor europene, numărul cazurilor de infectare scade de la o zi la alta. În Moldova, în ultimele zile, numărul cazurilor de infectare și decese a atins apogeul – peste 30% din cei infectați fiind medici. Despre felul în care a fost gestionată criza în sănătate, Report.md a discutat cu Rodica Rusu Gramma, expert în legislație și management în sănătate, conferențiar la Școala de Management în Sănătate Publică.

Report.md: Cum se explică cifrele record de infectați din ultimele zile?

Rodica Rusu Gramma: Specialiștii în sănătate publică se așteptau la o creștere a numărului celor infectați. Populația s-a relaxat. Redeschiderea piețelor și magazinelor a fost percepută ca o depășire a situației de criză. Chiar ieri, lângă casa mea, vreo 15 bărbați serveau, relaxați, bere. Dar pericolul nu a trecut. Această explozie a numărului de infectări se datorează relaxării populației.

- Am văzut că președintele Dodon a început „turneul” prin țară - dă mâna cu copiii, veteranii, nu poartă mască, scoate mănușile ca să dea mâna... Ce să înțeleagă omul simplu când își vede președintele ba la un „respiro”, ba la parada de 9 mai? Asta în timp ce muritorii de rând primesc amenzi...

- Igor Dodon de la bun început a spus că „virusul trece prin noi” și se duce... Din păcate, autoritățile au avut o comunicare defectuoasă în această perioadă. Pe de o parte, Ministerul Sănătății și prim-ministrul declară stare de urgență în sănătate publică, iar pe de altă parte îl vedem la TV pe șeful statului neglijând orice reguli. Alte comentarii sunt de prisos. Această criză ne-a prins într-o stare deplorabilă la capitolul educație în  domeniul sănătății publice. Trebuia să vină COVID-19 ca să începem să vorbim despre necesitatea spălării mâinilor sau despre cum să ne acoperim corect gura și nasul atunci când strănutăm sau tușim. La noi, în plină pandemie, într-o parte a țării se vorbea despre criză, iar în altă parte a țării se alimentau mituri, teorii ale conspirației și se acredita ideea că virusul nu merită nicio atenție.

Oamenii noștri sunt nepăsători față de propria sănătate. Chiar și înainte de COVID, adresarea la medic era foarte joasă, maladiile fiind depistate în stadii avansate. La noi încă bântuie tuberculoza. Rata îmbolnăvirilor chiar e foarte mare. Este rezultatul a zeci de ani de ignoranță. „Educația pentru sănătate” în școli a fost, o anumită perioadă, exclusă. Din lucrurile frumoase și extrem de utile, la noi se face show. De exemplu, acea disciplină”Deprinderi de viață” propusă printr-un proiect al Băncii Mondiale împreună cu UNICEF... A fost exclusă urmare a unor demersuri din partea bisericii, pe motiv că „educația sexuală în școli este o răzvrătire”. Acum uitați-vă care este rata sarcinilor și a maladiilor sexual transmisibile în rândul adolescenților... 


- Care nivel din sistemul de sănătate s-a dovedit a fi cel mai nepregătit?

- Sistemul de sănătate publică este ciopârțit și a fost ignorat ani la rând. Agenția Națională pentru Sănătate Publică a ajuns cea mai slabă verigă a sistemului de sănătate. Și asta e o problemă mare, care a generat o reacție tardivă a întregului sistem la criza provocată de COVID. Cinci ani s-a tărăgănat o reformă în această structură. Nimeni nu înțelegea ce se vrea, directorii se schimbau la fiecare câteva luni, au fost comasate mai multe structuri, după care au fost din nou separate. Toate aceste lucruri au făcut imposibilă o reacție consecventă, sincronizată și hotărâtă la COVID.

- Pandemia a scos la iveală neajunsurile sistemului de sănătate. Care sunt cele mai evidente, despre care nici nu se bănuia până acum?

- Cea mai gravă problemă este fragmentarea sistemului. Avem un sistem de sănătate format din cioburi care își trăiesc, parcă, fiecare viața lor. Ne dăm seama de faptul că nu există o abordare sistemică abia când urmărim traseul unui pacient. Reformele, așteptate încă în 2006, așa și nu au fost făcute. Nu e posibil să faci funcțional un spital, peste noapte, cu o baghetă magică! În raioane, avem secții chirurgicale în care anesteziologul-reanimatolog are 82 de ani. Vorbim despre asistarea pacientului conectat la ventilare sau de un suspect de Covid. O mare parte a lucrătorilor medicali din țară sunt pensionari. Acordând asistență medicală, ei însuși se expun. Ei sunt în grupul de risc și au dreptul să refuze. Și atunci rămânem fără medici. Despre asta s-a vorbit încă în 2014, când un raport al OMS atenționa că migrația intensă a cadrelor medicale va genera, în cele din urmă, această situație, iar la un moment dat nu va mai avea cine acorda asistența necesară populației.

 

Discutam recent cu cineva dintr-un raion unde medicul infecționist a refuzat să lucreze cu pacienți cu COVID. Are 76 de ani, iar un alt medic, care să-l înlocuiască, nu este, așa că avem un raion fără medic infecționist. Sunt raioane fără ginecologi, oncologi, pediatri, endocrinologi, neurologi. COVID-ul ne-a arătat multe lacune despre care se striga, dar erau ignorate. În 2016 am făcut analiza sistemului de asigurare a asistenței urgente. Am mers în raioane unde am găsit stații în care podul era susținut de niște pari înfipți pe mijlocul încăperii, automobile primite ca ajutor umanitar, care transportau pacienți deși nu aveau o ușă.

- Ce sau cine este vinovat de starea dezastruoasă în care a ajuns sistemul de sănătate?

- În ultimii ani am avut miniștri ai sănătății care se mențineau în fotolii de la trei la cinci luni. Un om care vine în această funcție, mai ales dacă nu este din sistem, fiind pus acolo din interes politic, are nevoie de cel puțin trei luni ca să înțeleagă cum funcționează sistemul. Și când numai începe să facă cunoștință cu reprezentații diferitor instituții, este înlocuit. Când un ministru este așezat în fotoliu doar pentru a face PR sau pentru fantezii populiste, efectele sunt dezastroase. În calitate de reprezentanți ai Școlii de Management în Sănătate, când eram invitați la diferite discuții și le vorbeam despre problemele și reformele pe care trebuie să le înceapă, răspunsul miniștrilor era: „Nu există voință politică”. Și reformele erau amânate. Se rugau să nu „explodeze” sistemul în mandatul lor. Iată că a „explodat”. A venit COVID-ul... S-au dus toți la fund. Oricine ar fi fost în locul actualului ministru al Sănătății – același lucru s-ar fi întâmplat.

- În gestionarea acestei crize s-a reieșit din necesitățile sistemului medical și din felul în care a evoluat pandemia sau ghidajul a fost unul dictat de nevoia de a arăta bine, din punct de vedere politic, în an electoral?Adică, a coordonat Ministerul Sănătății sau Președinția?

- Cred că a predominat politicul. Mulți din colegii mei, în această perioadă, au făcut voluntariat la Ministerul Sănătății. Se observă o anumită rezistență. Lucrurile benefice sistemului străbat greu. În plus, a lipsit acea structură gata să intervină în orice moment în gestionarea unei situații de criză. Cândva a existat o astfel de structură, dar a fost distrusă. Deși este complicat, la COVID încă putem reacționa. Dar oare se gândește astăzi cineva din oamenii de stat din Moldova ce va fi cu această țară în cazul unui cutremur puternic, când o să avem mulți morți și distrugeri? Să nu uităm că suntem într-o zonă seismică. Pe vremuri, exista o celulă de criză care se activa în situații excepționale. Din ea făceau parte persoane cu o pregătire specială. Această celulă a fost distrusă, iar acum, odată cu pandemia, a fost creată, peste noapte, o comisie. La început, am întâmpinat rezistență chiar și când am propus ca mașinile cu megafoane să meargă prin sate pentru a înștiința populația. Prin satele noastre sunt persoane care nu au nici măcar televizor. Ai noștri au tipărit pliante despre COVID. Sunt suficiente acele pliante pentru a ridica nivelul de conștientizare al oamenilor? Chiar credeți că a ajutat asta?

- Primele achiziții de echipamente pentru medici au fost efectuate la o lună de la instituirea codului roșu...

- Pe 7 martie, când a fost înregistrat primul caz, ar fi trebuit deja să fim pregătiți cu tot necesarul. Noi vedeam evoluția în țările europene... Pe atunci, în Moldova, de COVID nu se pregătea nimeni. S-a greșit fatal atunci. Zeci de mii de persoane intrau în țară, venind din țări în care deja erau înregistrate cazuri de COVID. Nu a fost instituit nici măcar un mecanism de monitorizare. La fel și în ceea ce privește achizițiile. S-a întârziat cu achizițiile.

- De ce se tem medicii să vorbească? De ce atât de puțini îndrăznesc să vorbească despre lipsuri și despre condițiile periculoase în care sunt nevoiți să activeze?

- Acum fac o analiză a demisiilor lucrătorilor medicali în perioada COVID. Într-un spital raional sunt înregistrate mai multe plecări - și toate din proprie inițiativă. Am discutat cu mulți din cei care au plecat. Mi-au spus că au fost somați să scrie cerere. Le cereau superiorii. Din păcate, doctorii noștri nu-și cunosc drepturile și nu știu că legea îi protejează. Unii manageri de spitale se cred un fel de dumnezei și au un stil totalitar de a conduce. Unii ajung în funcții propulsați de partide, deși nu au capacități manageriale elementare. Pe de altă parte, nici lucrătorii noștri medicali nu țin la locul lor de muncă... Pentru că nu sunt motivați. Această pandemie i-a determinat pe mulți lucrători medicali să se oprească din a-și pregăti actele pentru emigrare. Cunosc zeci de astfel de cazuri. Dar COVID-ul doar a amânat, nu a anulat plecarea lor.


România și întreaga Europă se confruntă cu o criză de lucrători medicali, deși plătesc salarii mari. Franța plătește salarii de trei ori mai mari decât în Italia, tocmai pentru a-i atrage pe medicii italieni. Medicii noștri au rămas fără protecție de mai mulți ani. Sindicatele a devenit o structură formală – una care nu mai apără interesele lucrătorilor medicali. Acum sindicatele doar scriu scrisori și raportează că au scris scrisori. Mulți lucrători medicali care au îndrăznit să se revolte public au început să fie presați și mai tare – fie prin condițiile de muncă, fie au fost influențați indicatorii de performanță și premiile. Așa că, pentru a nu fi dezavantajați, unii preferă să tacă și să-și caute de lucru. Mulți lucrători medicali pleacă în România, pentru că acolo salariile sunt mai mari. Dar acolo medicii și-au obținut drepturile prin greve și proteste. Ați auzit vreo dată medicii din Moldova să protesteze? Niciodată! Se mai plâng pe Facebook și pun poze cu salariul lor de 2-3 mii de lei. Dreptul la grevă este un drept constituțional.

- Ce se schimba după COVID în sistemul de sănătate? În relația dintre medici în general...

- Aș vrea să extragem lecții din ceea ce ni se întâmplă. Fiecare zi înseamnă un medic care pleacă și un pacient care moare. Indiferent de cromatica politică a ministrului, lecția COVID trebuie învățată din mers. Lacunele trebuie înlăturate, sistemul trebuie fortificat, pentru ca la toamnă, când este așteptat al doilea val, să nu mai acționăm haotic. Să fim pregătiți atât pentru al doilea val de Covid, cât și pentru un alt focar. Greșelile trebuie asumate. Și se impun decizii politice serioase - asta înseamnă mutări dureroase atât pentru sistem, cât și pentru politic. Orice reformă necesită curaj. Avem nevoie și de politicieni dispuși să-și asume riscuri pentru reforme. Astăzi sistemul este la limita tuturor posibilităților – la limita resurselor și la limita capacității umane. Medicii rămași în sistem sunt, într-adevăr, niște eroi, pentru că uneori chiar fac minuni.

Violeta Colesnic