Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.

Noaptea, Putin a atacat Ucraina. Pe internet vedem că orașul Odessa este una dintre ținte. Pe rețelele de socializare unii scriu că orașul este atacat de militarii ruși din regiunea transnistreană. Poliția moldovenească e pe „cod roșu”, a primit arme, iar președintele Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate și este posibilă instituirea stării de urgență. După ședința CSS, Maia Sandu a venit cu un apel către cetățenii Republicii Moldova: ,,Să fim cu toții înțelegători și să fim pregătiți să ne ajutăm unii pe alții. Dragi cetățeni, toate instituțiile statului sunt în stare de alertă, funcționează un centru de gestionare a crizei”.

Ieri am fost la Coșnița și am întrebat oamenii de acolo ce cred despre acțiunile lui Putin în raport cu Ucraina.

***

Coșnița este un sat moldovenesc aflat sub jurisdicția Chișinăului, situat pe malul stâng al Nistrului. Satul se află în Zona de Securitate instituită după războiul moldo-rus din 1992. Știu că e sat controlat de autoritățile constituționale, dar pentru mai multă siguranță, înainte de a porni la drum, mai consult odată harta, pentru a înțelege unde sunt pacificatorii ruși și cum să-i ocolim.

Nu avem cum. Stau chiar pe pod. La traversarea podului peste Nistru, pe lângă cele două posturi de miliari din așa-zisele forțe de pacificare, ochii ni se întâlnesc cu cei ai militarilor care ne scrutează fără nicio emoție. Nu poți rămâne calm când treci pe lângă niște soldați pregătiți oricând să-și folosească automatele pe care le țin pe umăr, dar simpla prezență a celor câțiva polițiști de la punctul de control al poliției moldovenești ne alungă frică, dându-ne un fel de siguranță că are cine să ne apere.

Ajungem în satul Coșnița cu gândul că oamenii de aici, cei care au luptat împotriva agresorilor ruși în 1992, trăiesc cu frica de a nu fi rupți de Moldova, ori că Moscova ar putea recunoaște independența Transnistriei la fel cum a procedat în cazul „republicilor populare” Donețk și Luhansk.

Centrul satului este aglomerat, iar de-a lungul drumului sunt parcate vreo 30 de mașini, majoritatea cu numere transnistrene. Consiliului Raional Dubăsari își are sediul chiar în centrul satului și oamenii tot intră și ies în clădire, cu acte în mâini. Unii așteaptă lângă mașini, alții se plimbă cu câte un pahar cu cafea, cei mai mulți stând în rând în fața Oficiului Stării Civile. Îi întrebăm pe oameni unde se afla școala din sat și vreo cinci din ei ne spun că nu știu, că nu sunt din sat și că au venit aici cu treburi.

La stația din centrul satului, un bărbat care așteaptă transportul public ne spune că nu știe cine este vinovat de situația creată în Ucraina și că informațiile pe care le deține sunt doar din ceea ce a văzut la televizor. Totuși, susține acțiunile lui Putin.

- Și bine a făcut. Ce era să facă cu acei oameni (din Donețk și Luhansk), să îi lase în drum? Dvs. în locul lor nu tot așa ați face? Unde vă primesc acolo v-ați duce. Acolo doar împușcă, unde să se ducă ei?  Noi ne uităm la televizor și ni s-a spus că totul a fost pornit de separatiștii de la Kiev. Ei vor să întoarcă înapoi Donețkul și Luhanskul care le-au fost luate în 2014.

Efectul propagandei

 

Report.md: Dar cui aparțin Luhansk și Donețk?

- Aparțineau Ucrainei, dar le-au luat rușii și le-au reconstruit, iar acum Ucraina vrea să și le întoarcă. Și noi am avut așa conflict în 1992. Ce era să facem atunci? Am stat acasă. În caz că acum se întâmplă și la noi ceva, o să stau acasă. Ce va fi, va fi. De ce să mă tem de ruși? Ce, ei o să vină la noi? Mai degrabă noi o să fugim la ei.

Chiar lângă fosta fabrică de conserve întâlnim o femeie cu o sapă în mână și o pungă cu arpagic. Ne spune că are o bucată de grădină în afara satului și, deși pare cam degrabă de plantat ceapa, îi este prea dor să prelucreze pământul. O întrebăm ce părere are despre decizia președintelui rus, Vladimir Putin, de a anexa Luhansk și Donețk.

- Maladeț. Bine a făcut. Eu pe Putin îl stimez, pentru că el vorbește întotdeauna clar și nu amăgește. Eu sunt născută în Tiraspol. Fratele meu trăiește acolo, așa că eu nu mă tem deloc, circul liber până încolo și înapoi. Eu am lucrat pentru ruși timp de 40 de ani. Noi lucram atunci când a început războiul și când începeau să împuște noi ne ascundeam. Totuși, nu rușii au pornit atunci conflictul. Vă spun că ostașii de ambele părți chiar s-au împăcat atunci și s-au înțeles să împuște doar în sus. Snegur venea și le făcea cruce la soldați, apoi îi trimitea să lupte, așa că n-au mai pornit rușii atunci nici un conflict, nimic.

Report.md: Au fost omorâți oameni...

- Păi doar la început au murit.

Ne-am așteptat la cu totul altfel de discuții cu oamenii din acest sat, unde s-au dat cele mai sângeroase lupte în 1992. Nicidecum la negarea sau uitarea a ceea ce a fost. Unii, atunci când auzeau că îi întrebăm despre conflictul iscat între ruși și ucraineni ne evitau ori doar ne dădeau niște răspunsuri vagi:

„Noi nu suntem băgați în politică. Întrebați-i pe cei care se pricep. Noi vrem să fie pace”. 

„Încă nu am nicio părere. Noi ne-am obișnuit în toți acești ani cu prezența pacificatorilor. Asta celor de la Chișinău li se pare că și acum aleargă tancurile pe aici pe la noi”. 

„Verișorul meu și fratele mamei din Donețk au fost chemați să lupte, dar stau în rezervă. Nu vorbesc cu ei despre conflictul dintre ucraineni și ruși, pentru că și ei ar putea fi verificați, ca să nu vorbească mai mult decât trebuie. Acolo, la fel ca și la noi, unii sunt împotriva rușilor, alții sunt de partea lor, așa că unii se bucură că Rusia a recunoscut acele două regiuni, iar alții nu. Ceea ce se întâmplă acum în Luhansk și Donețk este fix ceea ce s-a întâmplat la noi în 1992. Cam jumătate din oamenii din regiunea transnistreană vor să se alipească de ruși. Noi nu vrem. Eu sunt născută în regiunea separatistă, dar aș vrea să fim alipiți de Moldova, nu să aparținem de ruși. De când este regiunea asta, aparține comuniștilor și socialiștilor, iar socialiștii și comuniștii sunt simpatizanții Rusiei. De aici și concluzia”. 

„Nu sunt născută în acest sat, dar din cele povestite de soțul meu, care a trăit aici în perioada războiului din 92, a fost strașnic, așa că deciziile rușilor de acum mă sperie, pentru că avem copii aici. Este periculos, stăm cu frică, dar sperăm că totul va fi bine. Să nu dea Dumnezeu să se întâmple și la noi ceva”.

Ion mătura în curte când la poarta lui a oprit un sătean cu bicicleta, pentru a discuta ultimele noutăți din sat, din lume și din Ucraina.

Ion: Nu prea-i bun lucrul ista pe care l-a făcut Putin, dar deja dacă l-a făcut, n-ai ce face. Lor nu le trebuie poporul, lor le trebuie bani. Am multe de spus, dar este foarte periculos acum să spui multe. Oamenii de acolo probabil simt ceea ce am simțit și noi în 92. Frică. Majoritatea oamenilor de acolo sunt pro-ruși. Știu că trăiesc acolo foarte greu, pentru că vecina mea are o soră în Donbas și ne povestește. De șapte ani de zile ei dorm în beci, așa că situația de acolo trebuia clarificată odată și odată: ori merg cu Rusia, ori cu Ucraina. Așa cum noi ne-am făcut pașapoarte românești, așa și ucrainenii de acolo și-au făcut pașapoarte rusești. Oamenii vor să lucreze, să supraviețuiască, dar cu situație de război este greu. Noi am avut aici un astfel de conflict, așa că nu ne sperie nimic, dar dacă și la noi ar reîncepe un război, de data asta o să întoarcem pușca invers (spre Moldova). În 1992 am luptat pentru a ne elibera de ruși. Apoi, am fost mințiți pe rând de Snegur, Lucinschi, Voronin, Ghimpu, Timofti, așa că acum suntem pro-ruși. Iată rușii le dau transnistrenilor și gaz gratuit, și lumină gratuit. Nu-i vorba că am vrea gaz gratuit, dar noi nu trebuim autorităților moldovenești. Pentru ei noi suntem nimeni. Noi suntem în situația că nu știm ce să facem.

Ala Morcov este profesoară de limba română la școala din sat. Ține minte foarte bine ziua în care blindatele au intrat în sat, dar și șocul ei când a auzit împușcături lângă grădiniță, unde era fetița ei. Acea zi a marcat-o atât de mult pe fetița ei, că se temea chiar și de automatele de jucărie. Deși soldații împușcau în aer, copiii s-au speriat.

Ala Morcov: Acum suntem foarte îngrijorați de mișcările rușilor. Pentru mine este un non-sens ceea ce se întâmplă astăzi, în secolul 21, nu pot să cred că mai există state agresoare care îmbracă pielea de miel și spun că sunt eliberatori. Teritoriul pe care ne aflăm noi este ca un fel de monedă de schimb. Mă tem că s-ar putea întâmpla să ne pomenim într-o noapte cu ei pe malul Nistrului, ei având acolo blindatele, și noi să nu mai avem acces în cealaltă parte. De fiecare dată când plec la Chișinău mă gândesc dacă, la revenire, voi putea trece sau nu peste pod. Noi suntem pe teritoriul care aparține Republicii Moldova, dar oricum sunt prezenți acești așa ziși pacificatori. Ani buni după ce s-a potolit conflictul, ei oricum sunt aici.

Report.md: Ce părere au oamenii din sat despre decizia lui Putin de a recunoaște cele două regiuni?

Ala Morcov: Mie mi-e milă de oamenii care sunt atât de manipulați și îi admiră pe ruși, mai ales pe Putin. Foarte mulți consideră că dacă am fi cu rușii ne-ar fi mai bine. Acest raion a fost întotdeauna „roșu”, adică teritoriul socialiștilor și comuniștilor. În sat o să auziți păreri diferite. Cei din regiunea transnistreană vin aici la Oficiul Stării Civile și își fac actele. Ei vin aici și votează, pentru că la noi sunt deschise secțiile de votare. Unii oameni din sat chiar spuneau că o să ia furcile și nu o să le mai permită să vină aici să voteze. Ei vin la noi să-și facă actele, pentru că, cine să le facă lor acolo, în regiunea transnistreană, acte oficiale ale Republicii Moldova?... Ei doar sunt cetățeni ai Republicii Moldova, muncesc la Chișinău, merg peste hotare cu acte moldovenești sau românești, pentru că foarte mulți au cetățenie română, foaaarte mulți, deși nu pot spune două cuvinte în limba româna. Este dureros. Aceeași situație este și în Cocieri, dar la ei este și mai grav, pentru că ei sunt, într-un fel izolați. Dacă se închide hotarul, ei nu au cum să facă legătura cu țara, rămân blocați. Chiar sincer, nu știu la ce să mă gândesc.

Report.md: V-ați gândit la viitorul acestei regiuni, la aceea că Putin ar putea repeta scenariul din 1992?

Ala Morcov: Deocamdată este liniște, dar nu se știe ce va fi mâine. Noi suntem ca niște ostatici aici. Foarte mulți spun că pe vremea sovieticilor era mai bine, că au trăit bine. Nu știu ce era bine, că și eu am trăit în URSS, dar nu pot să spun că îmi era bine. Situația este foarte complicată acum. Chiar vorbeam cu soțul că, dacă s-ar isca iarăși conflictul, nu știu dacă lumea s-ar mai ridica să apere casele. Mă tem că nu... Nu cred că acum ar mai risca.

Report.md: Majoritatea celor din sat cu care am discutat sunt proruși. Cum s-a întâmplat că în 92 au luptat contra rușilor iar acum îi simpatizează?

Ala Morcov: Mă doare că oamenii nu vor să înțeleagă, să vadă adevărul, dar se lasă manipulați. Nu au maturitatea și inteligența de a deosebi adevărul de miturile și poveștile celor care huzuresc în urma unor interese și afaceri murdare. Oamenii de aici se lasă manipulați. De ce? Nu știu. În 1992 când a început conflictul, în partea stângă a Nistrului propaganda era îngrozitoare și se răspândeau falsuri cu „ne omoară, ne spânzură, ne împușcă” etc. Din partea dreapta a Nistrului nu era nicio reacție și ne sunau rudele să ne întrebe dacă la noi într-adevăr se împușcă. Ca și cum, atunci o jumătate de țară era în foc, iar cealaltă se distra și se veselea.

Autor: Violeta Colesnic / FOTO: Elena Covalenco