Maia Sandu este câștigătoarea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Aceasta ar fi acumulat 54,7 la sută din voturi, iar Igor Dodon - 45,3 la sută, potrivit rezultatelor preliminare ale after-poll-ului telefonic realizat de
După o aparentă acalmie a promotorilor teoriilor
conspiraționiste, tăvălugul a pornit din nou. Faptul că mulți dintre cei care
negau COVID-ul au luat virusul și au simțit pe pielea lor cât de dur este, iar
unii chiar au murit (inclusiv
Un nou
mit despre COVID bântuie prin colectivele de muncă din Chișinău. Văzând că
apariția unui vaccin autorizat întârzie, unii ignoră măsurile de protecție crezând
că e mai bine să se infecteze acum, când sistemul medical încă
E „cod
roșu” de COVID în municipiul Chișinău! Spitalele nu mai fac față valului mare
de infectați, așa că autoritățile au cerut implicarea instituțiilor medicale
private în gestionarea crizei. Pe acest fondal, Comisia
Deseori
auzim de
la specialiști că e „mai
bine să prevenim decât să tratăm”. Oată
cu noul coronavirus, în spațiul publică au străbătut și sfaturile de la cei
care lecuiesc totul cu rachiu. Logica lor e simplă: dacă ne dăm pe
La școală: „Copii, trebuie să purtăm toți mască, pentru
a evita virusul!” / Acasă: „Numai
câinii umblă cu botniță! Nu există virus!”. La școală: „Trebuie să evităm locurile
aglomerate, ca să nu ne infectăm”. Acasă:
Республика Молдова продолжает оставаться одной из европейских стран, наиболее
пострадавших от пандемии коронавируса COVID-19, уровень заболеваемости около
4.900 случаев на 1 миллион жителей.
În timp ce Putin și Dodon îl felicitau pe Lukașenko, la Minsk poliția bătea, gaza și aresta protestatarii ieșiți pe străzi, cu zecile de mii, pentru a denunța fraudarea masivă a alegerilor.
Republica Moldova înregistrează noi anti-recorduri la infecția cu
COVID-19. Este cea mai afectată țară din Europa raportat la numărul de
locuitori. De o săptămână, numărul cazurilor noi de infectare este în creștere
și depășește
Cu trei luni înaintea alegerilor prezidențiale, Igor Dodon este acuzat din nou, de către opoziție, de trădare de patrie. La două săptămâni după ce poliția moldovenească i-a gazat și târât cu fața pe asfalt pe combatanții care
„Scandal într-un
troleibuz din capitală din cauza a doi pasageri care nu purtau mască”. Astfel
de titluri apar tot mai des în ultimul timp, iar conflictele dintre cei care nu
poartă mască și cei care le cer să o pună sunt tot mai
Republica Moldova continuă să fie una dintre cele mai afectate țări europene de pandemia COVID19. Neîncrederea în gravitatea pandemiei a fost și este alimentată nu doar de mesajele și campaniile de dezinformare provenite pe filiera