După obținerea regimului liberalizat de vize cu UE de către georgieni, pentru a compromite UE, Rusia încearcă să aplice în Georgia exact trucurile propagandistice testate cu succes în Republica Moldova.
Pedagogii au anunțat că vor relua protestele, după ce
negocierile cu Guvernul au eșuat. Decizia a fost luată după ce autoritățile au
anunțat că sunt dispuse să majoreze, deocamdată, numai salariile pentru personalul
auxiliar din școli, cu 10%.
Republica Moldova este scena unor scheme absurde. Dubioși ajunși în politică au acaparat instituțiile statului, le-au anihilat, și-au furat proprii cetățeni, au compromis ideea europeană.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție după o serie de percheziții în cabinetul ministrului și la domiciliul acestuia. Demnitarul a fost escortat la Centrul
Reprezentantul
politic al Tiraspolului, Vitalie Ignatiev, a declarat la întrevederea cu
vicepremierul pentru Reintegrare, George Bălan, că inițiativa de a deschide un
punct vamal comun moldo-ucrainean la Cuciurgan ar putea destabiliza
Premierul și președintele Parlamentului de la Chișinău au cerut oficialilor moldoveni să evite deplasările în Federația Rusă și l-au convocat joi pe ambasadorul Rusiei, pentru a-i înmâna o notă de protest.
Partidul Democrat a propus luni, 6 martie, trecerea la sistemul
electoral uninominal. Președintele democraților, oligarhul Vlad Plahotniuc, a
anunțat că PDM va promova această inițiativă. Totuși, el a spus că schimbarea Legii
electorale
Declarațiile președintelui Dodon privind amnistierea a
aproximativ 270 000 de moldoveni care au interdicție de intrare în Federația
Rusă nu se confirmă la modul practic. Nu există vreo decizie oficială a
autorităților ruse în acest sens.
Joi, 2 martie, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a depus flori la monumentul polițiștilor moldoveni uciși de cazacii mercenari. Cu o lună în urmă a depus flori la monumentul cazacilor de la Bender.
Autoritățile nu au nici un interes în investigarea
eficientă a celebrei fraude bancare. În acest sens, este necesară o anchetă
internațională cu participarea Uniunii Europene. Concluzia este extrasă
dintr-un studiu, realizat de mai
Investitorii străini
care ar vrea să investească în sectorul energetic al Republicii Moldova sunt demotivaţi
să facă acest lucru, spun experţii, pentru că Agenția Națională pentru
Reglementare în Energetică încalcă regulile de joc