„OrheiLand”, feuda filantropului opac
OrheiLand – minunea-nepereche a Orheiului şi, poate, a întregii Moldove, care pare să fi apărut doar dintr-o uşoară mişcare a baghetei magice a lui Ilan Șor, are în spate o poveste demnă de atenția procurorilor. Deocamdată, multe detalii despre „marea filantropie” sunt ținute în mare taină. Vorbim de o combinație bine calculată, cu bătaie lungă, pusă în aplicare prin metode întortocheate, cu bani „minunați”, se arată într-o investigație publicată de radioorhei.info.
Teren ochit, teren lovit
- Ilan Șor. Fost preşedinte al CA Banca de Economii; preşedinte al CA Avia Învest, care administrează Aeroportul Internaţional Chişinău, conducător al altor companii private, cunoscute ca holdingul familiei Șor„. Din 2016, preşedinte al Partidului Șor, în care a fost redenumit partidul pro-rus Ravnopravie. Figurant principal în raportul Kroll şi, cel puţin, două dosare penale privind "furtul miliardului”. În 2017, condamnat de prima instanţă, într-un dosar, la 7,5 ani de închisoare. Încă un dosar penal i s-a deschis în 2019, după ce a părăsit ilegal R.Molova. În 2015-2019 – primar de Orhei. Din martie 2019 – deputat în Parlamentul R.Moldova. În calitate de primar, practic nu și-a pus semnătura, mai cu seamă, pe documente financiare și patrimoniale, pasând această responsabilitate către viceprimari.
Terenul de aproape 6 ha, pe care a fost construit parcul OrheiLand, a intrat demult în atenția lui Ilan Șor. În una din multiplele sale ipostaze – cea de patron al FC Milsami – Șor a avut în folosință terenul „ochit”. Ani la rând, pământul învecinat iazului orăşenesc a zăcut în paragină.
De două ori terenul i-a fost oferit în locaţiune pe o perioadă de 49 de ani, pentru construirea unui complex sportiv. Prima dată, în 2011, Șor promitea că va construi, în trei ani, o bază sportivă proprie a FC Milsami, inclusiv un hotel cu multe etaje, câteva piscine, cel puţin două şcoli sportive pentru copii, etc.
- Viorel Jardan. Fost director al clubului de fotbal Milsami Orhei. A făcut parte din Consiliul Politic Naţional al PDM. Din august 2016, director al ADR Centru. Presa din Chisinau a scris că este rudă cu Petru Jardan, deputat din partea Partidului Șor, și președinte CA Avia Invest, firmă care deține în gestiune Aeroportul Internațional Chișinău.
"Desţelenirea” terenului a avut loc, însă, în alt scop și peste mai bine de doi ani. Asta, după ce, în februarie 2018, municipalitatea a anulat rezultatele licitaţiei din 2016, făcând astfel loc parcului de distracţii OrheiLand.
În față publicitate, în spate secrete şi ilegalitate
- Reghina Apostolova. Fostă învăţătoare a lui Ilan Șor. Numele său apare în primul raport Kroll privind frauda bancară din R.Moldova. În perioada 2015-2019 a fost viceprimară de Orhei, pentru infrastructură şi construcţii. Din martie 2019 a devenit deputată în Parlamentul R.Moldova, din partea Partidului Șor.
Un act oficial prin care ar fi fost anunţată întemeierea unui parc de distracţii pe terenul de 5,79 ha de lângă iazul din Orhei nu există. Totul ar fi pornit de la o solicitare a viceprimarului Reghina Apostolova care, la 28 martie 2018, s-a adresat la AO Pentru Orhei pentru suport financiar, "în vederea construirii/amenajării parcului de disctractii pentru copii şi tineret în preajma bazinului acvatic amplasat în teritoriul administrat”. În aceeaşi zi, contractul de sponsorizare a fost semnat de preşedintele AO Pentru Orhei, Pavel Verejanu, precum şi de viceprimarul Marina Cravcenco. Contractul a început să producă efecte îndată după semnare, dar a fost aprobat de Consiliul municipal Orhei (CMO) abia la 25 mai 2018.
Contract Sponsorizare Orhei... by Orhei on Scribd
Pavel Verejanu. Din 2015, preşedinte al fracțiunii majoritare din Consiliul local Orhei, afiliată lui Ilan Șor. Din decembrie 2017 – preşedinte al AO Pentru Orhei. A reprezentat Partidul Sor, candidând la alegerile locale noi din mai 2018 pentru funcția de primar de Bălți, şi în parlamentarele din februarie 2019, în circumscripţia uninominală Bălți. În rezultatul alegerilor locale din 20 octombrie 2019, a devenit primar de Orhei, reprezentând Partidul Șor.
La acel moment (mai 2018), primarul Șor era deja arătat la TV cum inspectează lucrările, iar comunicatele de presă indicau cifre impresionante despre forţa de muncă, tehnica şi materialele de construcţie utilizate la viitorul parc. Contrar reglementărilor legale, inspectorii de la Agenţia Supraveghere Tehnică (AST) nu au fost informaţi despre începerea lucrărilor, iar la şantier nu a fost expus niciun panou informativ care ar permite identificarea investitorului, beneficiarului, antreprenorului, constructorului, etc.
Am încercat să aflăm ce companii și în ce condiții au fost antrenate în lucrările de la OrheiLand și dacă, printre acestea, se numără „Genesis International” și „Inamstro” SRL. Pavel Verejanu, căruia echipa de investigație i-a trimis întrebările, a spus că la AO Pentru Orhei „sunt mai multe persoane” și că va redirecționa solicitarea către acestea. Deocamdată, un răspuns așa și nu a mai venit. În ce privește spațiile verzi, acestea s-ar datora firmei Borintex SRL care, potrivit unui șef local al acestei companii, a efectuat „importante și grele lucrări” în parcul OrheiLand. În 2018, Primăria a achiziționat de la „Borintex” servicii destinate spațiilor verzi în sumă de aproape 1 900 000 lei, dar nu a oferit lista cu obiectele și locurile unde firma a lucrat.
Semnatarii contractului Pavel Verejanu și Marina Cravcenco
La 1 iunie 2018, OrheiLand a fost inaugurat şi, potrivit unor materiale publicitare, în luna august primise deja 500 de mii de vizitatori. Asta, fără a dispune, la acel moment, de autorizație sanitară din partea Centrului de Sănătate Publică, căruia încă nu-i fusese prezentată toată documentația despre parc și unele instalații aduse din Ucraina. În sezonul estival 2019, roller coasterul american, adus din Italia, a funcționat fără acte permisive spre exploatare din partea serviciilor competente. Inspectorii pentru supraveghere tehnică şi inspectorii în energetică nu au certificat şi nu au admis darea în exploatare a instalației gigantice.
ANRE OrheiLand by Orhei on Scribd
În contrast cu publicitatea abundentă a parcului OrheiLand, care accentuează rolul lui Ilan Șor de făuritor de frumos prin filantropie și sponsorizări dezinteresate, datele despre sumele cheltuite pentru lucrări și bunuri, proveninența banilor și alte aspecte relevante sunt subiecte tabu. Secretizarea este prevăzută chiar în „Contractul de sponsorizare” prin care cele două părţi (Primăria Orhei şi AO Pentru Orhei) s-au angajat „să păstreze confidentialitatea documentelor, materialelor, datelor, în legătură cu realizarea obiectivelor”.
- Asociația Obștească (AO) Pentru Orhei a fost înfiinţată în 2015, la scurt timp după ce Ilan Șor a devenit primar de Orhei. Edilul a prezentat-o ca entitate ce va asigura realizarea promisiunior sale electorale. AO Pentru Orhei a fondat Magazine Sociale SRL și Adorland SRL. Conducătorii AO Pentru Orhei: Din 2015 – Maria Albot, unul dintre angajații Dufremol și soție a lui Sergiu Albot – fost președinte al Băncii Sociale (una din cele trei bănci implicate în jaful bancar). Din august 2016, Ilona Șor, mama vitregă a lui Ilan Șor, care, după ce acesta a devent primar, a preluat de la fiu cârma mai multor companii conduse de el anterior. Din august 2017, Viorel Melnic, fost șef al Serviciului Vamal, fost președinte al CA Unibank (o altă bancă implicată în jaful bancar), fost asociat cu Ilan Șor în afacerea cu magazinele duty-free din Kîrgîzstan. În decembrie 2017, conducător al AO Pentru Orhei a devenit Pavel Verejanu, iar în octombrie 2019 – Igor Druță.
Acesta este doar unul dintre momentele dubioase de la etapa premergătoare implementării proiectului parcului de distracţii, dar şi de la etapa construirii şi activităţii acestuia. În timp ce părţile contractului de sponsorizare se eschivează să răspundă la întrebări, experţii Transparency International – Moldova semnalează abuzuri şi complicitate. Potrivit lor, până la o înţelegere de sponsorizare, trebuiau să existe decizii ale autorităţilor locale. Dar se vede exact inversul: contractul deja încheiat între sponsor şi primărie la 28 martie 2018 a fost pus pentru legalizare /complicitate/, ca acoperire la Consiliului local, abia la 25.05.2018. Primăria a admis un abuz – nu a avut autorizarea consiliului în gestionarea proprietăţii localităţii. Contractul, aparent, este unul abuziv şi în interesul sponsorului.
Pământul oraşului, moșia „filantropului”
- Fundația Miron Șor a fost creată la 30 noiembrie 2011 în memoria tatălui lui Ilan Șor, Miron Șor. Preşedinte al fundaţiei este Ilan Șor. În 2017, fundaţia a beneficiat, în baza Legii 2%, de donații din impozitul pe venit al persoanelor fizice de 472 mii lei.
Oricine intră în parcul OrheiLand, vede în centru o coloană impunătoare pe care scrie cu majuscule: „FUNDAŢIA DE CARITATE MIRON ȘOR PENTRU ORHEI – proiect realizat la iniţiativa primarului Ilan Șor în parteneriat cu AO Pentru Orhei şi Fundaţia Miron Șor 2018”. Am încercat să aflăm de la Ilan Șor, care s-ar afla în Israel, de către cine a fost aprobat parteneriatul său cu Fundaţia Miron Șor şi cu ce anume a contribuit aceasta la construcția OrheiLand. Nu am primit însă răspuns nici de la el, nici de la purtătoarea sa de cuvânt, Alina Șargu, care acceptase să-i transmită întrebările.
Îndărătul inscripţiei de pe coloană şi a nenumăratelor materiale publicitare despre "paternitatea” OrheiLand-ului şi atracțiilor din parc se pare că se ascund, însă, „secrete de familie”. S-a tăcut despre faptul că încă la 24 aprilie 2018 a fost elaborat un proiect de execuţie a cafenelei The Grill, pentru care s-a prevăzut o suprafaţă considerabilă din viitorul parc. Poiectul, realizat de ArchForm Studio, datează cu aceeaşi zi în care Primăria Orhei abia a solicitat certificat de urbanism pentru construirea parcului. Iar la începutul lunii mai 2018, viceprimara Marina Cravcenco deja semna un contract de folosinţă a terenului de către Aerofood SRL – proprietara cafenelei The Grill şi a încă unei cafenele mai mici – Acadea, care s-au deschis, ca şi OrheiLandul, în luna iunie. Asta, fără a fi organizate licitații funciare și fără ca Consiliul local să decidă asupra alocării terenurilor.
OrheiLand, Proiect Cafe the... by Orhei on Scribd
- ArchForm studio a fost fondată de doi arhitecţi în 2015. Printre proiectele realizate se număra reconstrucția intrării "VIP” a Aeroportului Internațional Chişinău (AIC); reconstrucția parcului Ivanos din Orhei, proiectarea oficiului Exfactor Grup, proiectarea a trei restaurante din incinta AIC şi a interiorului AIC.
Ulterior, în parc au mai apărut trei unităţi comerciale ale Aerofood SRL care, dispunând inclusiv de actul pentru teren, au putut obţine de la Direcția raională siguranța alimentelor autorizaţia sanitar-veterinară. Pentru sezonul estival al acestui an, a fost planificată deschiderea unei noi Acadele, căreia, ca şi în alte cazuri, i-a fost arondată o terasă mare. Cea de-a şasea unitate comercială este situată pe digul dintre iaz şi parc și, deocamdată, nu a fost deschisă. După acelaşi calapod, pe dig au fost amplasate şi puncte comerciale, inclusiv de închiriere a hidrocicletelor, aparţinând Vestconstruct SRL, care este fondată şi administrată de către Olga Andronachi.
Cu ocazia unor evenimente, la OrheiLand sunt invitaţi cu articole artizanale, suvenire, birotică etc. şi alţi câţiva agenţi economici, dintr-o listă a Primăriei. Totuşi, Aerofood e în afara concurenţei. În intervalul iunie 2018 – februarie 2019, viceprimarul Marina Cravcenco a emis cel puţin zece dispoziţii vizând „evenimente social-culturale” și, pornind de la demersurile comune ale AO Pentru Orhei şi Aerofood SRL, a permis celei din urmă să comercializeze produse alimentare „în alte locuri decât cele notificate”.
- Aerofood SRL a fost fondată la 17.07.2014 de către Vadim Fotescu și Liubov Bublii. Din iulie 2018, în lista fondatorilor a rămas doar Liubov Bublii. În 2019, Vadim Fotescu a devenit deputat în Parlament, din partea Partidului Șor. Aerofood SRL deține câteva localuri în incinta Aeroportului Internațional Chișinău. La alegerile locale noi din 2018, fondatorii Aerofood au donat Partidului Șor 220 000 lei. În prima jumătate a anului 2019, Aerofood a donat Partidului Șor 2 000 000 lei.
După alegerile parlamentare din luna februarie, la care au participat reprezentanții Partidului Șor, în frunte cu liderul formaţiunii Ilan Șor, OrheiLand s-a închis pentru public. Redeschiderea a avut loc pe 1 iunie, iar din 20 octombrie a urmat o nouă închidere oficială. În ajunul acestei zile, stabilită pentru alegeri locale, la OrheiLand a fost organizată o grandioasă festivitate, chiar dacă autorizaţia sanitară de funcţionare a parcului expirase pe 15 octombrie.
Raspuns CSP Orhei by Orhei on Scribd
Din vară și puțin după demararea campaniei electorale pentru alegerile locale, deasupra OrheiLand-ului au fluturat câteva zeci de drapele imense ale Partidului Șor și cu simbolica partidului, iar în centrul parcului a fost amplasat un cub publictar masiv al Televiziunii Centrale, afiliată lui Ilan Șor. Nu am reușit să aflăm în ce temei a fost amplasată publicitatea partinică și comercială și cine încasează plăţile cuvenite. Viceprimarul responsabil de buget și finanțe, Marina Cravcenco, a refuzat, în repetate rânduri, să discute cu echipa de investigație despre OrheiLand, inclusiv despre aspectele financiare.
- Marina Cravcenco. Din marie 2010, inspector principal al Secţiei impozite directe, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În noiembrie 2017, la propunerea primarului de Orhei, Ilan Șor, a fost numită în funcția de viceprimar responsabil pentru buget şi finanţe. Din 19 noiembrie 2019, a fost propusă de noua conducere a raionului Orhei, care reprezintă Partidul :Șor, la funcţia de vicepreşedinte al raionului.
Labirinturi public-private
Conform contractului încheiat de Primărie şi AO Pentru Orhei cu mai bine de 1,5 ani în urmă, bunurile şi lucrările rezultate din sponsorizare, trebuie transmise la balanta Primăriei după îndeplinirea angajamentelor contractuale de către ambele părţi. Pe motiv că proiectul încă nu a fost finalizat, din 2018 (când a fost inaugurat OrheiLand) la balanța Primăriei nu a fost transmis nimic, iar terenul public pe care se află bunurile a devenit parte a unei conjurații bizare. Împreună cu instalațiile, cafenelele şi altele, cele aproape 6 ha de teren au ajuns, se pare, sub „oblăduirea” AO "Pentru Orhei”. Şi nu doar. La 30 mai 2018, cu o zi înainte de inaugurarea OrheiLand-ului, AO Pentru Orhei a fondat societatea comercială Adorland SRL şi l-a numit administrator pe un fost angajat al poliţiei, Valeriu Oprea. Acesta a fost prezentat, concomitent, și în calitate de director al OrheiLand la posturi TV, inclusiv la OrheiTV, afiliată lui llan Șor.
Adorland SRL este menţionată expres şi în dispoziţia viceprimarului Marina Cravcenco, din 7 februarie 2019, despre sărbătorirea la OrheiLand a Zilei Îndrăgostiţilor, cu indicaţia ca firma să coordoneze aspectele antiincendiare cu DSE Orhei. Se întâmpla după ce, în timpul maratonului sărbătorilor de iarnă, a luat foc ghereta unui agent economic care participa la expoziţiile cu vânzare de la OrheiLand. Tot în acea perioadă, Adorland SRL s-a aflat în centrul unui scandal electoral la Taraclia, fiind acuzată de ocuparea ilegală a unui teren pe care a amplasat un mini OrheiLand.
Dispozitie Cravcenco Adorland by Orhei on Scribd
- Adorland SRL a fost înregistrată la 30.05.2018, având ca adresă juridică un oficiu în incinta I.M.Hotelul Codru din Orhei. Fondator este AO Pentru Orhei. Primul administrator al Adorland SRL a fost Valeriu Oprea, iar din iunie 2019 administrator este Igor Druță. În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2019, concurentul electoral Ilan Șor a plătit Adorland SRL 40 000 lei pentru folosirea temporară a spațiului, iar o altă fruntaşă a Partidului Șor – Marina Tauber a plătit, în același scop, 20 000 lei.
Adorland SRL nu este prima firmă înregistrată de către AO Pentru Orhei, iar derularea proiectului Orheiland se aseamănă cu un alt faimos proiect al lui Șor – magazinele sociale. Iniţial, câteva magazine au fost deschise în cadrul unei întreprinderi municipale, apoi au fost preluate de firma Magazine Sociale SRL, fondată de AO Pentru Orhei. În cele din urmă, firma s-a separat. În prezent în calitate de fondator figurează Vitalii Cușnir.
Din luna iunie anul curent, după ce Valeriu Oprea a fost numit manager la I.M. Servicii Comunal-Locative Orhei, administrator al Adorland SRL a devenit Igor Druță. Mai nou, acesta figurează ca preşedinte al AO Pentru Orhei, înlocuindu-l pe Pavel Verejanu, care a cedat funcţia cu puțin timp înaintea alegerilor locale, în rezultatul cărora a devenit primar de Orhei.
Igor Druță a fost şef adjunct al Departamentului Instituţiilor Penitenciare. În privinţa sa, în anul 2014, CNI a sesizat Procuratura Generală pentru „fals în declarația de avere” – nedeclararea unor venituri de peste 200 de mii de lei, a mai multor terenuri şi conturi bancare.
Igor Druță FOTO: probațiune.gov.md, 2013 & Orheiland, 2019
Echipa de investigație i-a solicitat un interviu şefului AO Pentru Orhei şi Adorland SRL, Igor Druță în timpul unei vizite la OrheiLand. Inițial, acesta l-a amânat, iar ulterior nu a mai răspuns la apelurile jurnaliștilor.
Potrivit experților Transparency International – Moldova, "este relativ uşor de demonstrat caracterul unor acţiuni concertate între APL – sponsor – companii contractate – companii gestionare a entităţilor implicate. Astfel, caracterul netransparent şi ilegal al acţiunilor unui grup de interese plasat în primărie, consiliu local, sector privat şi asociaţie poate fi subiect al unor investigaţii ale Curţii de Conturi, Inspecţiei Financiare, Procuraturii Anticorupţie, etc.”.
„Sezonul” poliţiei, procuraturii, judecătoriei
Deși oficial toți funcționarii abordați de la Primăria Orhei au refuzat să discute cu echipa de investigație, neoficial unul dintre aceștia ne-a comunicat, sub protecția anonimatului, că, după iunie 2019, de subiectul OrheiLand s-au arătat interesate și Procuratura Anticorupție, și CNA, și SIS, iar Inspecția Financiară tocmai efectua controale la Primărie în momentul realizării acestei investigații jurnalistice. Sursa citată susține că terenul pe care este amplasat „OrheiLand” nu a fost nici vândut, nici dat în locațiune, acesta aparținând momentan Primăriei. Totodată, sursa a confirmat că bunurile amplasate în parc nu au fost transmise la balanța Primăriei. „Nu și-a bătut nimeni capul de asta. Ele (bunurile) au stat în aer”.
Nu doar proveniența banilor pentru construirea şi amenajarea OrheiLand, ci şi a banilor pentru întreţinerea parcului de distracţii generează semne de întrebare. Un locuitor al oraşului, Vladimir Gurduza, crede că pentru serviciile de salubrizare şi evacuare a deșeurillor, consumul apei potabile şi a energiei electrice se plăteşte, în mod ilegal, din bugetul municipal. În legătură cu aceasta, el a sesizat poliţia.
Pe de altă parte, sursa din cadrul Primăriei Orhei ne-a asigurat că agenții economici amplasați în parcul OrheiLand au contracte individuale cu furnizorii de energie și apă și că Primăria nu achită pentru aceste servicii în locul lor.
În legătură cu presupusele ilegalităţi referitoare la OrheiLand, am solicitat informaţii de la Inspectoratul de Poliţie (IP) Orhei. Poliţia a comunicat că, la 9 octombrie, a transmis procurorilor materialele pe care le-a acumulat în baza mai multor plângeri depuse la IP. La 11 octombrie, pornirea urmăririi penale a fost refuzată, dar la 11 noiembrie Procuratura a anulat ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale, iar materialele au revenit la poliţie pentru examinări suplimentare.
Politia OrheiLand by Orhei on Scribd
Contactat telefonic, procurorul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a admis că în contextul OrheiLand există dosare penale împotriva unor agenţi economici, dar a solicitat un demers oficial, pentru a răspunde mai exact la întrebările jurnaliștilor.
La Judecătoria Orhei se află pe rol un dosar iniţiat de Inspecţia Muncii Orhei pentru muncă nedeclarată, utilizată de AO Pentru Orhei la parcul de distracţii OrheiLand, unde, în luna iunie 2019, ar fi lucrat „la negru” 16 persoane – patru dintre acestea cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani.
Pentru comparație, în legătură cu administrarea defectuoasă a patrimoniului public în Chișinău, inclusiv pentru nerespectarea procedurilor și admiterea ilegalităților (în special, în cazul repartizării terenurilor pentru parcări) au fost deschise dosare penale de rezonanță.
Tatiana Djamanov, Vitalie Călugăreanu, Maxim Djamanov
Investigație realizată participativ în cadrul rețelei ProFact.
Comentarii