Elena Cerva din satul Frasin, raionul Dondușeni a fost condamnată la moarte de două ori. Mai întâi a fost condamnată de sovieticii care au măturat până la ultimul bob de grâu podul bojdeucii, lăsând astfel să moară de foame o familie cu 10 copii.

După ce au mâncat toată cenușa din vatră, iarba din ogradă și bețele de răsărită din tinda bojdeucei, după ce au mâncat tot jomul, au fiert opincile, au ros fiecare strujan, au dezgropat rădăcini de plante și au epuizat ultima lacrimă, mama celor 10 copii a luat o decizie disperată - să reducă numărul gurilor care trebuiau hrănite. Și aceea trebuia să fie mezina.

Atunci a fost a doua oară când Elena a fost condamnată la moarte. De foame. Ca să le dea o şansă la viaţă celorlalţi fraţi şi surori. Pentru ca să împartă porţia ei de mâncare celorlalți.

Au pus-o pe o grămada de paie în fundul cuptorului şi au început s-o plângă în hohote şi cu cuvinte, deşi ea era încă vie. Respira. Când au văzut-o că plânge şi se chirceşte de foame, li s-a făcut milă. Au alergat tot satul, din casă în casă, reușind să facă rost de vreo 3 linguri de chişleac. Și au hrănit-o.

- Până în ultima ei zi de viaţă, mama şi-a cerut iertare de la mine pentru acea decizie… I-am iertat! Pe toți i-am iertat. Pe ruși însă, nici acum nu pot să-i iert. Rușii au lăsat Moldova să moară. Voiau să ne ia țara, să pună mâna pe pământul acesta. Pământul acesta nu-i pământ. Îi aur. Este mai scump pământul acesta al nostru decât aurul lor!

„Primele cazuri de antropofagie (canibalism) s-au înregistrat în Basarabia în vara anului 1946, ceea ce era un indiciu clar și alarmant al nivelului de înfometare a populației locale. Unul dintre primele cazuri de antropofagie este înregistrat în satul Milești, raionul Nisporeni, la 31 iulie 1946, iar următorul – la mijlocul lui decembrie 1946 - în satul Cazaclia, raionul Taraclia, județul Cahul” (istoricul Igor Cașu / „Dușmanul de clasă”).

Conform datelor oficiale, în martie 1947, din numărul total de 2.2 milioane de basarabeni, 1,7 milioane sufereau de foame, iar 230 de mii sufereau de distrofie alimentară. Potrivit datelor din arhivele sovietice, foamea din Basarabia a luat viețile a peste 150 de mii de oameni. Istoricii susțin însă că ar fi vorba de peste 250 de mii.

- Sovieticii au niștojît (anihilat) Moldova. Au niștojît țăranii, oamenii muncitori. I-au ridicat. I-au deportat. I-au băgat în pușcării. Bieții moldoveni au tras multe din cauza rușilor. Tare multe.

În timp ce populația Basarabiei suferea de foame, rezervele de grâne ale Uniunii Sovietice depășeau 10 milioane de tone. Oficial, foamea a încetat în toamna anului 1947, când țăranii au strâns o roadă bogată. Suferințele oamenilor nu s-au terminat însă, pentru că a urmat colectivizarea forțată. Au fost forțați să renunțe la pământuri și la animale. În 1949, o mare parte a clasei de mijloc și mari a Basarabiei a fost deportată în Siberia.

În acea noapte, când dinspre pădure s-a auzit un huruit, Elena dormea afară, în căruță, alături de tatăl ei. Mașinile militare au intrat în acea noapte în sat și au oprit lângă gardul lor. Ține minte vuietul lor. Și vuietul satului.

- Câinii băteau, cocoșii cântau, vacile răgeau. Era o spaimă și o jale mare în sat. Doamne ferește ce era! M-am speriat, am început a tremura și să plâng. Tata alerga de pe un drum pe altul și nu-și găsea astâmpărul. Cei care au venit cu mașinile până la gardul nostru l-au luat pe nașul Ion și pe nașa Limpiada și nu i-am mai văzut niciodată. Lumea din sat era tare fricoasă. Eram fricoși de doamne ferește. Speriați! Pe atunci toți ne temeam de ruși. Dacă vedeam vreun popușoi pe jos, nu îl luam. Pe atunci, pentru un popușoi furat făceai un an de pușcărie. Un școlar a fost luat doar pentru că a scos ochiul dintr-un tablou cu chipul lui Stalin. Nu l-am mai văzut niciodată. Probabil l-au dus la vreo pușcărie sau l-au omorât.

Foametea a fost organizată de puterea sovietică în RSS Moldovenească şi a răpus sute de mii de vieţi. Înfometarea populației ca fenomen de masă era o componentă indispensabilă a procesului de sovietizare.

"Pentru ca foametea să devină o parte componentă a sovietizării, era nevoie și de „concursul” factorilor meteorologici, cum a fost în RSSM în 1946-1947. Puterea a putut astfel să dea vina pe factorii obiectivi, în timp ce, de fapt, unii factori subiectivi, de ordin politic, au determinat amploarea catastrofei și numărul mare de victime din cauza lipsei de hrană. Cu alte cuvinte, foametea din 1946-1947 din URSS și RSSM a fost una determinată mai degrabă de factori politici și ideologici decât de secetă și urmările dezastruoase ale războiului”, menționează istoricul Igor Cașu în cartea sa „Dușmanul de clasă”.

- Cum a trecut lumea prin foamete?

- Tare greu. Se mâncau unul pe altul. Dacă o mamă a ajuns să își mănânnce copilul… a urcat în pod, l-a tăiat și la o bucată de noapte l-a băgat în cuptor și l-a copt. Era doamne ferește. Lumea mânca câini, șobolani, motani. Dacă era om gospodar și avea ceva covoare țesute, schimba un țol pe o oală cu lapte sau un kilogram de brânză și își mai venea un pic în fire. Chiar și zerul de la brânză se vindea. Îl schimbai pe o pernă, un țolișor sau o față de masă țesută.

Fiecare țăran era obligat să facă așa numita în popor „podstavkă”, adică să dea o anumită parte din produsele sale. De cele mai multe ori însă, agenții, numiți upolnomocenîi, luau totul. Măturau podul. Nu lăsau niciun bob de grâu. Condamnau oamenii la moarte prin înfometare.

Cazurile când „brigăzile roșii” recurgeau la rechiziționarea forțată a grânelor și a altor produse în RSSM se înmulțeau pe măsură ce rezervele țăranilor se micșorau, iar organele locale de partid și de stat erau presate de la Moscova să îndeplinească cu orice preț planul de livrări către stat. „Brigăzile roșii” îi arestau pe țăranii care nu achitaseră cotele de cereale la stat, în ciuda faptului că nu dispuneau de cantitatea necesară, recolta fiind compromisă de secetă. De fapt, era  vorba de reluarea unor practici de dinainte de 1940 din URSS, mai ales din 1918-1921 și 1928-1933, când tot surplusul de cereale era confiscat de la țărani - o politică numtă „prodrazviorstka”.

Istoricii ruși spun însă că foametea în Basarabia a fost provocată de distrugerea agriculturii urmare a războiului și de secetă.

- Sovieticii ne-au ocupat! Ei au devenit stăpânii noștri. Ce ne spuneau, aceea făceam. Ne obijduiau și ne temeam tare de ei, că rușii ori te spânzurau, ori te împușcau.În 1956, miliționerul de la sectorul de miliție avea alături de el un om special care umbla cu pușca în mână și care putea să te împuște pe loc pentru orice încălcare.

- I-au condamnat la foamete, i-au deportat, i-au băgat prin pușcării, dar mulți moldoveni continuă să îi iubească…

- Care și cum. Cei cărora sovieticii le-au făcut bine, poate că îi iubesc. Eu nu-i iubesc și nici nu-i iert, pentru că tare multă lume au distrus. Și-au bătut joc de țara aceasta, de moldoveni. Greu a fost. Tare multe greutăți am avut. Nu era nici ce mânca, nici ce îmbrăca. Ne mâncau păduchii. Hainele erau toate petic peste petic. Eu nu știu cine sunt cei care spun acum că vor să fim cu rușii, pentru că eu nu aud pe nimeni să spună că vor să fie cu rușii. Ură și frică - asta simt când mă gândesc la trecut, la acei ani în care am fost condamnată la moarte de mama și de sovietici. Mă gândesc că acum nu ar trebui să ne temem de ruși, pentru că nu mai este nici Lenin, nici Stalin. Doar dacă… Putin, politicienii de azi, găsesc cărți, documente de-ale lui Stalin și preiau metoda lui. Cu împușcatul și spânzuratul oamenilor.

Foametea a afectat nu numai Basarabia, ci și alte republici ale Uniunii Sovietice. În 2006, Parlamentul Ucrainei a aprobat o rezoluție în care se menționează că foametea organizată din perioada sovietică a fost un act de genocid împotriva poporului ucrainean, iar mai multe țări au recunoscut Holodomorul ca genocid. Moscova însă, susține că ucrainenii care au pierit în anii 1932-1933 au murit „de moarte naturală”.

Foametea din 1946 a omorât 5% din populaţia de atunci a Basarabiei. Autoritățile din Uniunea Sovietică, mai apoi și Federația Rusă ca succesor de drept al URSS, nici până astăzi nu și-au asumat responsabilitatea pentru acea exterminare în masă, nu au despăgubit urmașii celor nimiciți și nici măcar nu au condamnat genocidul organizat atunci în Moldova.

„Specificul foametei din RSSM raportat la alte epicentre ale foametei din URSS, cu precădere din Rusia și Ucraina, ține de faptul că autoritățile au apelat pe scară largă la practicile din timpul foametei din 1932-1933. Mai exact, teritoriul basarabean al RSSM era unicul teritoriu sovietic cuprins de foamete ca fenomen de masă în 1946-1947 în care domina gospodăria țărănească individuală și puterea a fost tentată să abordeze masa principală a populației ca pe una dușmănoasă din punct de vedere ideologic, din perspectivă de clasă, dar și din considerentul că era alcătuită majoritar dintr-o populație identică sub aspect etnic cu cea a României – care a participat la război împotriva URSS. Acest lucru explică, probabil, rata înaltă a mortalității în RSSM în raport cu alte regiuni sau republici sovietice - ori, 5% din totalul populației RSS Moldovenești au murit din cauza foametei, în timp ce în Ucraina și Rusia, respectiv, 1% și 0,6%” (Igor Cașu /  cartea „Dușmanul de clasă”).

Violeta Colesnic