”Am înțeles că pentru stat nu prezentăm nici o valoare”
Pedagogii au anunțat că vor relua protestele, după ce negocierile cu Guvernul au eșuat. Decizia a fost luată după ce autoritățile au anunțat că sunt dispuse să majoreze, deocamdată, numai salariile pentru personalul auxiliar din școli, cu 10%.
Salariile acestora se ridică, în medie, la 1000 de lei, astfel că majorarea ar fi de aproximativ 100 de lei. Această decizie i-a indignat pe sindicaliștii din domeniul educației, care au anunțat proteste și chiar posibilitatea suspendării procesului didactic, a spus liderul sindicatelor din educației, Dumitru Ivanov.
Sindicaliștii s-au declarat dezamăgiți de modul cum au decurs negocierile cu Guvernul pe parcursul ultimelor două lui și spun că se simt păcăliți de guvernare, care la început a exprimat deschidere față de problemele pedagogilor și i-au determinat să întrerupă acțiunile de protest. Potrivit Ludmilei Varzaru, care reprezintă sindicatele din domeniul educației din municipiul Chișinău, deși problema salarizării pedagogilor a ajuns în vizorul prim-ministrului, guvernarea se face cănu înțelege revendicările profesorilor. ”Noi am înțeles că pentru stat nu prezentăm nici o valoare. Viața mizerabilă pe care o duc pedagogii, sărăcia se simte din ce în ce mai mult. Cerințele noastre sunt reale și legale. Nu cerem imposibilul, ci doar strictul necesar”, a spus Varzari.
Pedagogii evadează din sistem
”Din gimnaziul din localitatea Cotu-Morii, raionul Hîncești, în 2016 au plecat 5 cadre didactice din totalul de 17. Au plecat în Italia și în Israel”, a spus liderul sindical, Ana Cimpoieș, din Hâncești. Ea susține că în satul Obileni s-a deschis recent o fabrică de încălțăminte moldo-italiană, iar grădinițele și școlile din localitățile din vecinătate au rămas fără personal auxiliar - au renunțat la salariul de profesor de 1000 de lei pentru un salariu de 3000 de lei.
Autoritățile promit reforme
Potrivit ministrului adjunct al Finanțelor, Maria Cărăuș, pentru a satisface solicitarea sindicatelor de majorare a salariilor pentru personalul auxiliar până la nivelul minimului de existență sunt necesare 2,6 miliarde de lei anual, iar pentru solicitarea de majorare a salariilor profesorilor sunt necesare alte 2 miliarde de lei anual, bani care lipsesc. Și, desigur, sunt necesare reforme în domeniul salarizării bugetarilor, administrației publice, o colectare mai bună a impozitelor, combaterea fenomenului achitării ”salariilor în plic”, etc., a adăugat oficialul. Consilierul premierului Pavel Filip, Mircea Buga, a făcut apel la calm și a cerut mai mult timp pentru negocieri, întrucât sumele necesare pentru majorarea salariilor sunt mari.
În cele din urmă, Sindicatele din domeniul educației și științei au decis să reia protestele. La 17 martie va avea loc ultima ședință a unei comisii mixte formată din membrii sindicatelor și Guvernului, după care, ar urma să fie anunțată data reluării acțiunilor de protest.
Natalia
Enache
Comentarii