Vasile Savca are 41 de ani. Conduce un Mercedes, dar și un scaun cu rotile pe care îl poartă cu el în portbagaj. Îmbrăcat într-un pulover cu dungi albastre, care îi scoate în evidență albastrul ochilor, ne face o prezentare a instalației speciale care înlocuiește pedalele, demarează și pornim într-o excursie prin orașul Căușeni. Vasile conduce o mașină adaptată persoanelor cu nevoi speciale.

Avea 30 de ani când a suferit un accident de muncă în timp ce descărca baloturi de paie dintr-un tractor. Și-a fracturat coloana vertebrală. A stat imobilizat la pat jumătate de an. În primele două săptămâni de spitalizare nu știa cât de gravă este starea lui și credea că „amorțeala” din picioare va dispare în scurt timp, iar el va începe să meargă. Când a văzut că este luat în brațe atunci când este mutat de pe un pat pe altul, a început să conștientizeze ce i s-a întâmplat cu adevărat. La început evita să iasă din curte în cărucior ca să evite privirile celor care îl cunosc. Și medicii din Italia, și cei de la Moscova i-au spus că nu se poate face nimic și că trebuie să înceteze să irosească bani pe lucruri imposibile. Până atunci cheltuise deja 350 000 de mii de lei în speranța că se va recupera și va începe să meargă. „Nu există nicio șansă”, i-au spus medicii. Abia în 2013, când și-a cumpărat mașina, a început să iasă „în lume”, cum zice el. I-a luat mult timp până s-a resemnat și și-a spus că situația lui este o „sentință” pe viață și că trebuie să se adapteze, să învețe să trăiască altfel decât până atunci.

Și atunci a început să lupte pentru persoanele ajunse în situația lui. Vasile Savca este membru al consiliului raional de participare și membru al unui club de inițiativă a persoanelor cu nevoi speciale. Parchează în fața clădirii în care își au sediile Procuratura, Oficiul Stării civile și Casa Teritorială de Asigurări.

Vasile Savca: În clădirea aceasta sunt 4-5 instituții. În 2010, când am devenit persoană cu nevoi speciale, în fața instituției erau niște praguri vechi și o coală de metal în loc de rampă. Mai mult nu era pus nimic. De bloc sanitar nici vorbă. În următorii ani, când veneam aici să-mi rezolv diferite chestiuni personale, întâmpinam o sumedenie de probleme, mai ales când ploua. Chiar dacă aveam asistent personal, când ploua sau ningea, era foarte greu să împingă căruciorul pe acea coală metalică.

Și atunci a început să scrie demersuri până când…a fost construită o rampă, a fost schimbată ușa astfel încât să încapă căruciorul și, încă o rampă în interior, unde mai erau trei trepte greu de trecut. În 2018, când a devenit membru al consiliului raional, a depus din nou un demers pentru a fi adaptat un bloc sanitar după toate cerințele unei persoane cu nevoi speciale.

Vasile schimbă scaunele, trecând de pe cel al Mercedesului în cel cu rotile și ne invită la Casa de Cultură.

La fel ca alte instituții, nici acolo nu era rampă de acces, așa că în 2020, Vasile a depus o sesizare la Consiliul Raional, cerând să fie adaptat inclusiv blocul sanitar. Autoritățile publice locale au intervenit și au soluționat problema. Au construit o rampă de acces, doar că pentru a ajunge la ea, Vasile trebuie mai întâi să treacă prin  spațiul amenajat cu flori.

Vasile Savca: Nimeni nu este dator să mă împingă pe mine prin glod. Viața independentă a persoanei cu nevoi speciale înseamnă că am urcat în cărucior și mă duc unde îmi trebuie. Fără să depind de nimeni. Când am fost să îmi perfectez pașaportul, am rugat două persoane să mă ridice până la etajul doi. Noi nu putem tot timpul să cerșim mila cuiva. Da, oamenii ne ajută, dar noi ne simțim incomod.

De doi ani de zile, Vasile insistă ca autoritățile publice locale, în parteneriat cu un om de afaceri, să cumpere o unitate de transport public special adaptat pentru persoanele cu nevoi speciale. O unitate de transport dotată cu dispozitiv care ajută persoana cu nevoi speciale să urce sau să coboare. Vasile spune că a găsit un astfel de „ascensor” special și chiar l-a adus acasă.

Vasile Savca: Eu totuși merg în întâmpinarea autorităților ca să soluționăm problema aceasta. Am găsit ascensorul. Trebuie doar de cumpărat transportul. Dacă în Chișinău persoanele cu nevoi speciale au, cât de cât, acces la transportul public, la nivel local accesibilitatea în transportul public este zero. Nu este corect ca persoanele cu nevoi speciale să stea între patru pereți doar pentru că nu au cu ce se deplasa.

În Raionul Căușeni sunt 340 de persoane cu traumă la aparatul locomotor, iar cu grad de dizabilitate sunt în jur de 4000 de persoane.

Vasile Savca: Raportat la numărul de 160 000 de locuitori din raion, 4000 de persoane cu nevoi speciale constituie o cifră foarte mare. 

În anul 2019, Vasile a făcut o evaluare a tuturor secțiilor de votare din raionul Căușeni și a constatat că doar una era accesibilă pentru persoanele cu nevoi speciale.

Vasile Savca: Din 2013, de când am început să scriu demersuri către autoritățile publice locale, pot spune că am obținut ca, la cele mai importante instituții, accesul persoanelor cu nevoi speciale să fie parțial asigurat. În satul meu de baștină, în Cârnățeni, doar grădinița nu este accesibilă, pentru că intrarea este destul de  problematică. Dar punctul medical, primăria, casa de cultură, școala corespund cerințelor în proporție de 80%. Când veneam la o instituție publică și vedeam că este o problemă, scriam petiții autorităților locale. Apoi am format un grup de inițiativă a persoanelor cu nevoi speciale. Nu prea sunt persoane care să vrea să se implice alături de noi. Mulți vor ca problema să se rezolve imediat, dar nu este chiar atât de simplu. Eu deja știu cum se aprobă bugetul și de unde vin banii. În 2018, am devenit membru al consiliului raional de participare. Abia când am început să trimit demersuri Consiliului Raional, autoritățile publice locale au început să pună în discuție problemele persoanelor cu nevoi speciale. Eu înțeleg că rampele costă și, dacă într-un proiect, nu sunt prevăzuți din start bani pentru o rampă, este problematic. Totuși, partea bună este că autoritățile au început deja să țină cont de aceste aspecte.

Vasile Savca spune că ar vrea ca părinții cu copii mici să fie solidari cu persoanele cu nevoi speciale și să pledeze împreună pentru trotuare accesibile și rampe de acces la toate instituțiile.

Vasile Savca: Când trotuarul este abrupt sau bordurile prea înalte, părinții îi iau pe cei mici de mână, trotineta în altă mână și traversează porțiunea de drum problematică. Dacă ar fi o rampă, conform cerințelor, nu ar fi oare mai ușor? Am organizat câteva întruniri la consiliul raional, dar mamele cu copii mici nu erau foarte interesate să se implice în astfel de probleme. Din 2013, de când autoritățile publice locale au început să țină cont de cerințele persoanelor cu nevoi speciale, majoritatea instituțiilor au devenit accesibile pentru noi. Intrarea în Direcția asistență socială - accesibil, sectorul de poliție - accesibil, Consiliul Raional - accesibil, Spitalul Raional Căușeni - accesibil, Centrul medicilor de familie - parțial accesibil, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” - accesibilitate zero, Liceul Teoretic „Ion Creangă” - parțial accesibil, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” , accesibilitate zero.  La nivel de țară, încă nu suntem pregătiți ca persoanele cu nevoi speciale să fie încadrate în instituțiile educaționale. Avem o singură grădiniță cu acces parțial în tot raionul.

Vasile susține că, în cadrul unei ședințe, șefa de la Direcția asistență sociala a spus că numărul persoanelor cu dizabilități în raionul Căușeni este în creștere.

Vasile Savca: În ultimul timp, autoritățile privesc altfel nevoile noastre. Adevărul este că până acum nimeni nu s-a adresat la ei cu astfel de probleme, respectiv, ei credeau că persoanele cu nevoi speciale nu au probleme. Dacă aceste persoane stau acasă, nu înseamnă că așa este corect. Ei trebuie să iasă, să se deplaseze, să aibă acces peste tot și să nu depindă de alte persoane.

Vasile spune că ar prefera ca banii cheltuiți pentru cadourile care li se oferă cu ocazia diverselor sărbători să fie folosiți altfel, pentru ca beneficiile să fie pe termen lung.

Vasile Savca: Eu am calculat cât costă coletele acelea. De exemplu, Consiliul Raional alocă vreo 250.000 lei pentru colete și cei care primesc aceste pachete consumă produsele într-o săptămână. Acești bani ar putea fi investiți într-un pavaj pentru persoanele cu nevoi speciale. Noi am luat coletul, l-am consumat într-o săptămână, dar problema lipsei pavajului tactil rămâne nesoluționată. Vremea coletelor a trecut.

Ghidându-și căruciorul cu trei roți, ocolind câteva găuri din asfalt, Vasile ne conduce spre cele câteva trepte înalte din fața Oficiului Poștal.

Vasile Savca: Până acum achitam impozitul pe venit la primărie, dar acum trebuie să îl achit la poștă. Rampa de acces lipsește. De două ori am solicitat să instaleze o rampă, dar mi s-a spus că nu sunt resurse financiare. Cu cât mai multe persoane se vor implica și mă vor susține în aceste solicitări, cu atât mai repede vor fi soluționate problemele. Cineva m-a întrebat de ce-mi trebuie transport public adaptat dacă am mașină personală? Păi, bine, eu azi conduc o mașină, dar cu alocația de 500 de lei nu întotdeauna am posibilitatea să fac plinul. Nu mă gândesc doar la ziua de azi sau doar la necesitățile mele, ci și la viitor. Nimeni nu poate fi sigur 100% că mâine nu va avea nevoie de aceste facilități. Azi mergi, aleargi, iar mâine, în urma unui accident, poți ajunge în scaunul cu rotile.

Report.md: Cât de receptive la demersurile și cerințele Dvs. sunt autoritățile publice locale? Cât de mult se implică în soluționarea problemelor persoanelor cu nevoi speciale? 

Vasile Savca: Se implică, dar trebuie informați. Ei recunosc că nu cunosc atât de bine problemele cu care ne confruntăm și că, dacă o să le spunem, ei vor încerca să găsească soluții.

      Vasile este nevoit să circule, în scaunul cu rotile, printre mașini, ca să poată traversa strada 

Vasile spune că doar la biserici nu a scris solicitări pentru construirea rampelor, în rest, a scris la toate instituțiile publice locale din Căușeni.

Vasile Savca: Am înțeles că problema mea de sănătate este gravă și nu există alternativă. M-am resemnat și mi-am zis că voi înfrunta toate problemele fără să cad pradă depresiei. Trebuie să fiu cu picioarele pe pământ, chiar dacă nu le simt. Și să lupt.

Autor: Violeta Colesnic / FOTO: Elena Covalenco