Am văzut cum funcționează propaganda „în teren”. Cum mutilează mințile oamenilor. Am văzut cum arată sclavii îndrăgostiți de călăii lor. Am înțeles că percepția este mai importantă decât realitatea, că degeaba salvezi pe cineva de cancer dacă nu te lauzi cu asta – alții vor culege laurii de pe urma gestului tău, că este mult mai ușor să exploatezi oamenii dacă sunt îngroziţi, înfricoșați, dacă sunt confuzi și descurajați să se încreadă în propria lor judecată. Am rămas uluită de efectul manipulării oamenilor prin crearea artificială a sentimentului de ură. Ură față de NATO. Pe scurt, am vizitat Autonomia Găgăuză și am fost la un pas să fiu bătută.

De fiecare dată când auzeam de Autonomia Găgăuză, prima imagine care îmi ocupa imaginația era o parte din rai unde se aude muzica, iar oamenii dansează de rup pământul. Și pentru că, de multe ori, imaginația poate fi mai bogată și mai spectaculoasă decât realitatea, ziua în care am mers să explorez această regiune a fost una cu multe dezamăgiri. A fost ziua în care m-am simțit străină în Moldova mea.

NATO, delict semantic de 9 mai, în Găgăuzia

Ecranul GPS-ului ne confirmă că mai avem vreo 20 de kilometri până în satul Gaidar, acolo unde vrem să facem un reportaj despre oamenii care zeci de ani au respirat aer poluat. Pe o bubă de deal, chiar vis-a-vis de brigada de tractoare, au fost depozitate 60 de tone de pesticide sovietice și, mai ales vara, era imposibil de respirat. Anul trecut, în cadrul unui proiect NATO, aceste pesticide au fost evacuate – au fost transportate pentru distrugere în Polonia.

400 de localități din Republica Moldova au „moștenit”, din perioada sovietică, depozite cu peste 7245 de tone de pesticide.

                                                                                     FOTO: army.md

Când ne mai rămăseseră câțiva kilometri până la destinație, în unul din sate am zărit câteva mașini și multă lume adunată. Curioși, oprim și… avem prima stare de șoc. Copii din clasele primare, cu chipiuri soldățești și panglica negru-oranj prinsă la piept, stau grămăjoară lângă  monumentul eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial, iar din boxe răsună strident „Catiușa”.

                                                                                      FOTO: Report.md

Plictisiți, copiii abia dacă observă ce se întâmplă în jurul lor. Cască somnoroși, ținând în mâini câte un buchețel de lalele, stânjenei sau liliac aproape ofilit și câte un portret, cel mai probabil, al sătenilor care au luptat în război.

Prima problemă - blocajul lingvistic. Cu oricine înercam să discut, îmi cerea să-i vorbesc în limba rusă. În cele 14 ore petrecute în Găgăuzia am vorbit doar rusește. Doar două persoane mi-au zis în limba română că „înțeleg moldovenește, dar лучше на русском” (mai bine să vorbim rusește). 

Cât cineva recită la microfon o poezie patriotică (în limba rusă) eu discut cu un grup de bărbați despre pesticidele stocate de sovietici în zona lor. Discuția noastră a fost calmă până în momentul în care am pus o întrebare:

- Ce știți despre NATO?

- Despre NATO?, mă întreabă primul bărbat, de parcă n-ar fi înțeles din prima întrebarea mea.

- NATO, confirm eu.

- NATO?!, întreabă un altul.

- NATO, îi confirm și lui.

Într-un final, unul din el face un pas în față și-mi răspunde:

Este o alianță agresivă. Eu v-am înțeles. Aceasta este o întrebare provocatoare. Eu tare bine înțeleg subtextul întrebării Dvs, așa că țineți minte, noi nu tindem spre NATO. Este un bloc agresiv. Oriunde este vreun conflict, acolo neapărat este prezent NATO. Războaiele din Iugoslavia, Iran, Irak sunt provocate de America și NATO. Noi asta nu vrem!

În timp ce discutam cu cei 4 bărbați, de noi se apropie un bărbat de vreo 45-50 de ani, se uită în ochii mei și-mi zice printre dinți, pe un ton agresiv:

- Dvs. nu vă este rușine?!

Luată prin surprindere, am scăpat o bâlbâială-răspuns ”ă-ă-ă-ă-ă….”, timp în care analizam de ce ar fi trebuit să mă rușinez în acel moment.

- Nu vi-i rușine să puneți așa întrebări în așa zi?!

- Ă-ă-ă-ă-ă, îi trag iarăși o bâlbâială și, încă nedumerită și un pic bulversală, îi dau omului un răspuns absolut sincer:

- N-n-n-nu. De ce ar trebui să-mi fie rușine?... Și mă uit la ei cu ochi mari, nedumerită.

- Aici sunt oameni morți. De ce tocmai azi puneți așa întrebări - despre NATO?, sare ca ars unul din cei 5 bărbați.

- Și de ce v-ați adresat la noi în limba română și nu în rusă? - sare un altul.

- Da! De ce nu în rusă?! - sar toți deodată, aproape în cor.

După ce le-am explicat că nu despre limba română, moldovenească sau rusă am venit să discut, au făcut cercul și mai mic în jurul meu și aproape că au sâsâit spre mine furioși:

- Dar noi taman despre limbă și vrem să vorbim! De Ziua Victoriei voi ne întrebați de NATO?! Asta este o provocare! Plecați chiar acum de aici! Plecați!!! Voi vă bateți joc de amintirea acestor eroi! De ce tocmai azi să întrebați așa ceva?! De ce?! Noi am venit să pomenim morții, iar voi întrebați de NATO. Plecați! Nu vă este rușine?!

- Nu, le-am zis. Eu doar îmi fac meseria.


Am lăsat în urmă grupul de bărbați care continuau să înjure, urmărindu-mă cu privirea cum urc în mașină, în timp ce colectivul muzical format din 6 femei, îmbrăcate în haine soldățești, acompaniat de un acordeonist, cântau despre război. În limba rusă.

Următorul popas l-am făcut în câmp, unde am văzut un grup de oameni care tocmai termina de fotografiat lângă un monument. Alergau spre cele două autobuze sovietice.

                                                                                    FOTO: Report.md

Una dintre femei ne-a spus că în fiecare an, de 9 mai, ei vin la acest monument din afara satului și depun flori. Pentru că nimeni nu vorbește româna și eu habar nu am cum să întreb în rusă unde sunt depozitate pesticidele, îndrug ceva aproximativ, și… sunt înțeleasă de grupul de femei. Îmi dau seama că ele înțeleg, dar nu vor să vorbească româna. Și, așa cum au confirmat ulterior cu un zâmbet în colțul gurii,”лучше на русском…”. Atunci când le întreb ce știu despre NATO, amuțesc. După o pauză de câteva secunde, una din ele se întoarce spre un alt grup de femei și le strigă:

- Ce părere aveți despre NATO?

- NATO?!, întreabă ele mirate.

- NATO, confirmă interlocutoarea mea.

- Negativă. Noi nu avem nevoie de NATO. Vrem să fim independenți și să nu se bage nimeni la noi. Unde este NATO, acolo este război.

Femeile știu și despre pesticidele depozitate în regiunea lor și că au fost evacuate, dar atunci când le-am spus că pesticidele au fost evacuate din zona lor anume de NATO și au fost transportate în Polonia pentru distrugere, nu le venea să creadă.

- Eu cred că ele au fost evacuate cu suportul ONU, nu NATO. "La ce le-ar folosi lor asta? Ce, așa simplu, au luat și le-au dus?! Cu mare greutate aș crede așa ceva. În Polonia?! Nici un stat здравомыслящий (normal) nu ar accepta să aducă pe teritoriul său, otravă din alt stat. Nu credem în asta și gata."

S-au întors și au urcat în autobuz, lăsând în urma lor doar praf și câteva baloane aproape dezumflate, luate de vânt și rostogolite spre monumentul rămas singur pe câmp.

                                                                                FOTO: Report.md

Când în sfârșit ajungem la destinație, în satul Gaidar, oprim chiar la prima casă din margine. Cei doi bărbați care lucrează în curte se apropie de noi și ne arată exact dealul pe care îl căutam – acolo unde până anul trecut erau stocate 60 de tone de pesticide. Bărbații nu știu când au fost aduse în satul lor pesticidele și de către cine, dar îmi spun că butoaiele nu erau îngropate în pământ, ci erau depozitate într-un hambar. Vara, când acoperișul din ardezie se încălzea, mirosul de chimicale era dus de vânt până în cel mai îndepărtat colț al satului. Chiar peste drum de acel depozit este o brigadă de tractoare, iar ambulanța era chemată destul de des, pentru că lucrătorii leșinau din cauza mirosului insuportabil.

                                                                                     FOTO: Report.md

În centrul satului nu-i nici țipenie de om. La capătul uliței vedem două femei care vin spre noi sfătuind, așa că le așteptăm chiar în locul în care se intersectează patru drumuri. Vorbesc în limba găgăuză, așa că noi ne ciulim urechile și ascultăm cum sună această limbă, necunoscută pentru noi. Evident, discuția cu ele are loc…tot în rusă. Cea care ține sub braț o pâine ne spune că la ei în sat cancerul a omorât cei mai mulți oameni.

                                                                                 FOTO: Report.md

Deși nu s-au făcut investigații pentru a stabili cauza numărului mare de înbolnăviri, oamenii spun că de vină sunt pesticidele din vârful dealului. Tot ele ar fi fost motivul pentru care mulți copii s-au născut cu viciu cardiac. Când peste sat se așeza mirosul pătrunzător de pesticide, oamenii continuau să-și caute de treabă prin curțile și grădinile lor. Nu se ascundeau prin case. Se obișnuiseră deja.

                                                                                    FOTO: Report.md

Mai mult de jumătate din cei cu care am vorbit în Gaidar, nu știu cine a evacuat pesticidele de la ei din sat și nici nu-i interesează asta.

Puteam discuta la infinit despre sărăcia din sat, despre viața în UTA Găgăuzia sau despre pesticide, dar când îi întrebam de NATO și le spuneam că anume NATO i-a izbăvit de otrava sovietică din vârful dealului, absolut toți se blocau. Imediat deveneau reci, iar pofta de socializare dispărea. Unii spuneau că nu au nicio părere, alții ziceau că nu vor să răspundă la această „întrebare provocatoare”. Au fost și din acei care mi-au spus că nu au auzit niciodată de NATO. Majoritatea au refuzat să fie fotografiați, filmați și chiar să se prezinte. Erau suspicioși și nu ne ofereau un răspuns concret până nu se convingeau că într-adevăr suntem jurnaliști și că ne documentăm pentru un simplu reportaj. În cele din urmă ne-au spus că pentru săteni contează că au scăpat de pesticide - în rest, nu le pasă cine și de ce le-au evacuat.

1269 de tone de pesticide au fost evacuate și distruse în Polonia, în cadrul Proiectului fondului de Încredere NATO privind distrugerea pesticidelor și produselor chimice periculoase de pe teritoriul Republicii Moldova. Alte 1976 de tone au fost evacuate și distruse în Franța în cadrul altori proiecte finanțate de prietenii externi ai Moldovei. Proiectul a fost susținut financiar de 16 ţări-membre şi partenere ale NATO, România fiind stat lider al proiectului.

                                                                                     FOTO: Report.md

Depozitul este amplasat pe un loc de poveste. Sus, pe vârful unui deal, aproape de cer. Oriunde ne-am uita, vedem totul ca-n palmă. Urcăm pe temelia unei fântâni enorme la fundul căreia sunt aruncate echipamentele de protecție al celor care au evacuat anul tecut pesticidele și niște saci cu peturi de cvas. Este un teritoriu abandonat de toți.

                                                                                    FOTO: Report.md

Depozitul are un lacăt mare la ușă și este ascuns, aproape înghițit de crengile copacilor sălbatici. Încercăm să privim printre crăpăturile ușii și ferestrelor, dar mirosul puternic de chimicale devine iritant, puternic, așa că facem rapid un ocol în jurul hambarului și vrem să părăsim cât mai repede acest loc. La un moment dat, la vreo 500 de metri, vedem un bărbat care scormonește în arătură. Pornim încet spre el, stârnind colbul de pe drum cu ghetele noastre cochete.

                                             Depozitul de la Gaidar din interior / FOTO: Report.md

Domnul Vasile stă aplecat deasupra unui fir plăpând de porumb și scormonește țărâna din jurul lui ca să vadă cât de adânc sunt semănate grăunțele. Le verifică pentru că, spune el, dacă nu sunt suficient de adânci, le fură cioroii.

El ne-a povestit că acum muuulți ani, încă pe vremea URSS, atunci când au început să fie aduse tonele de pesticide din alte localități și depozitate aici, în ambarul din vârfului dealului, prin sat circula un zvon precum că localitatea va fi depopulată, iar în loc va fi amenajată o gunoiște uriașă.

Dinspre hambarul părăsit începe să bată un vânt puternic, aducând spre noi mirosul insuportabil de pesticide. Domnul Vasile ne-a spus că mirosul este impregnat în pereții de piatră și că nu va dispare prea curând. Mai vorbim despre sat, despre mirosul de pesticide, despre oamenii bolnavi, cancer, moarte, migrație, greutăți, conflicte armate și ajungem la aceeași întrebare, simplă, dar considerată provocatoare de toți interlocutorii noștri.

- Ce știți despre NATO?

- Ceea ce știe toată lumea. Că este o alianță agresivă care ”sugrumă” oamenii de treabă. Oriunde s-au implicat peste tot au creat haos, mai ales în ultimii ani. Și nu vorbim doar de Iran sau Irak, dar chiar aici, alături de noi… De exemplu conflictele armate din Moldova sau Ucraina.

- Păi… pe teritoriul Republicii Moldova staționează ilegal trupele militare rusești, nu ale NATO, - intervin eu calm și fără intenția de a-l provoca, că până la urmă, tema reportajului meu sunt pesticidele, nu conflictele armate.

- Da, dar armata rusească nu încurcă nimănui, - îmi răspunde el la fel de calm. Ea este prezentă în regiunea transnistreană, pentru că acolo a avut loc un conflict care așa și nu s-a rezolvat și care poate oricând reapare.

Din nou am făcut ochii mari. Eram șocată. Abia am putut să-i adresez o ultimă întrebare.

- Și în cazul unui conflict între Moldova și regiunea transnistreană, Dvs. de partea cui veți fi și pe cine veți susține?

- Dar ce să caute Moldova în Trasnistria?!...

Nu-mi venea să cred că oamenii pot fi atât de prelucrați de propaganda rusă. Este incredibil cum se alimentează cu falsuri de nu mai văd cărarea.

Autonomia Găgăuză e parte din țara mea. La fel ca regiunea transnistreană aflată temporar sub ocupație militară și administrată ilegal de o grupare organizată cu pașapoarte rusești.

După o călătorie de 14 ore în care am explorat bucata de rai de la sudul Moldovei, m-am simțit intrus în propria mea țară. O străină în casa mea.

Violeta Colesnic