O lună și patru zile. Atât a zăcut în spital, cu COVID, maestrul Nicolae Botgros. Astăzi este acasă. Deși spune că se simte mai bine, este în continuare dependent de masca de oxigen. Merge la spital pentru analize, face câte un cerc în jurul stadionului și se bucură de fiecare minut din viață. Respiră des și vorbește greu, iar unele cuvinte pe care le spune abia dacă pot fi deslușite. Îmi povestește emoționat despre ceea ce i s-a întâmplat, cum l-au ajutat pacienții de pe paturile vecine și cum a trecut prin infern și a rămas viu.

Report.md: Știți cum anume v-ați infectat? De unde ați luat virusul?

Nicolae Botgros: Nu poți ști unde și de la cine te-ai infectat. Este suficient să mergi afară la mașină, să pui mâna pe mâner și te poți infecta. Nu poți ști cu certitudine de unde ai luat virusul. Eu sunt vinovat. În viața asta dacă nu te păzești, dacă nu ești vigilent, ajungi acolo unde am ajuns eu. Poate că nu am fost atent, precaut.

Report.md: Câți dintre colegii Dvs din orchestră au fost diagnosticați cu COVID?

Nicolae Botgros: Au fost 11 colegi. Acum sunt bine. Ei au urmat tratamentul la domiciliu, sub monitorizarea medicilor de familie. Ioana Căpraru și soțul ei au fost internați la același spital cu mine. Dar și ei sunt bine, slava domnului.

Report.md: Cum e acolo, în boxa cu COVID de la spital?

Nicolae Botgros: Într-o lună și patru zile cât am fost internat în spital, am văzut doar oameni îmbrăcați în „scafandru” alb. Asta este uniforma lor pe care o îmbracă zi de zi: salopetă albă, cu mânecile acelea albastre sau verzi. Nu suntem obișnuiți să îi vedem în așa uniformă și împachetați ca în cosmos, așa că nici nu-i deosebeam. Nu știam când venea șeful, medicul de gardă sau alt medic. Toți erau la fel și le vedeam doar ochii. Îi mai întrebam cine sunt și cum îi cheamă. Așa, fără să-i cunosc, mai discutam cu ei. Am spus că voi merge la toate bisericile din lume, la toate mănăstirile să mă rog pentru sănătatea lor. Ceea ce au făcut ei pentru mine și pentru pacienții de acolo, nu se poate reda prin cuvinte. Și nu cred că poate uita cineva din cei care au trecut pe acolo.

Report.md: Bănuiesc că medicii v-au recunoscut. Atitudinea lor a fost influențată cumva de faptul că sunteți Botgros?

Nicolae Botgros: Acolo nu eram doar eu. Erau 24 de pacienți la fel ca mine. Toți erau tratați la fel. Medicul venea de vreo patru ori pe zi la noi și trecea pe la fiecare. Urmărea starea noastră de sănătate, ne întreba cum ne simțim și ce ne mai doare, schimba tratamentul dacă era necesar. În fiecare zi, la aceeași oră, venea cineva și ne schimba lenjeria.

Report.md: Ați vorbit cu vreun pacient de pe patul vecin?

Nicolae Botgros: Nu puteam vorbi, pentru că paturile erau separate de niște paravane și nu ne vedeam unul cu altul. Doar ne auzeam. Când au aflat că este Botgros printre ei, m-au salutat și mi-au spus cuvinte frumoase. Cineva spunea că e din Soroca, altul – de la Briceni sau Nisporeni. Acolo profesia nu contează. Acolo toți eram pacienți cu COVID. Când m-au dus acolo îmi era foarte greu. Mi-e rușine să vă spun, dar când am ajuns la spital eram foarte speriat. Mă temeam și urlam de durere. Așa durere... simțeam. Nu înțelegeam ce mi se întâmplă și cum am ajuns într-o așa situație. Oamenii de acolo, din spatele acelor paravane, m-au încurajat. Mi-au spus să mă liniștesc, că totul o să fie bine și eu o să mă întorc acasă viu. „O să mergem împreună la concert. Dvs o să ne cântați - noi o să dansăm și o să fim toți împreună”, îmi spuneau ei. M-au ajutat foarte mult și pacienții de acolo, și medicii.

Report.md: Ce a fost cel mai îngrozitor și ce v-a speriat cel mai tare în perioada cât ați fost internat? De ce v-ați temut cel mai mult?

Nicolae Botgros: Cel mai greu mi-a fost să stau cu masca cu oxigen pe față non-stop, inclusiv să dorm cu ea. Dar nici măcar nu poți să dormi, pentru că ești plin cu catetere, sonde, tuburi, cabluri! Ești „îmbrăcat” în toate acestea și arăți ca un cosmonaut. Ți-e somn, dar nu poți dormi. Te temi să nu cadă vreo sondă, să nu iasă vreun cateter și să înceapă să curgă sânge. Stai mereu cu frica să nu se întâmple ceva. Somnul nu-i somn. Odihna nu-i odihnă. Șase zile și șapte nopți nu le-am dormit absolut deloc. Mai ațipeam uneori ziua, dar nici măcar nu știam când îi ziuă și când e noapte. Mai întrebam pe câte un medic cât este ora... Mă simțeam ca într-o altă lume. 

Report.md: Cum reacționa corpul? Ce simțeați?

Nicolae Botgros: Plămânii mei au fost afectați în proporție de 70%, poate chiar și mai mult. Nu simțeam nimic, pentru că am fost sedat. Când pacienții sunt mai agitați, mai agresivi - medicii le pun niște injecții și îi calmează.

Report.md: Acest virus v-a afectat fizic? Ați încercat să țineți vioara în mână, să trageți arcușul pe strune?

Nicolae Botgros: Primul lucru pe care l-am făcut când am venit acasă a fost să-mi sărut soția, copii și vioara. Clar că este cam devreme pentru exerciții, dar fac niște game. Totuși, o să mai las să treacă ceva timp.

Report.md: Înainte de a vă infecta, ce credeați despre COVID? Îl percepeați ca pericol sau ați crezut că e „o simplă răceală care intră și iese din corp” – vorba unui fost...?

Nicolae Botgros: Nu doar de COVID-19, dar de toate bolile mă tem și m-am temut tot timpul. Mă gândeam mereu la ai mei să nu le fi transmis virusul – la familie. Multă lume, cu părere de rău, nu înțelege că acest virus este foarte periculos.

Report.md: Mulți spun că persoanele publice, VIP-urile, sunt plătite să spună că s-au infectat cu COVID-19...

Nicolae Botgros: Să dea Dumnezeu ca cei care vorbesc prostia asta să nu ajungă niciodată acolo unde am ajuns eu. Niciodată! Nu se glumește cu așa ceva. Tot ce am făcut în viața mea, am făcut-o cu suflet și nu m-a plătit nimeni să îndrug minciuni despre virus. Virusul există și el ucide! Iar eu am scăpat. Am trecut prin chinuri groaznice, dar am scăpat. Nu e o joacă. Virusul acesta nu e o glumă. Durerea pe care o provoacă este crâncenă.

În luna martie 2020, când noul coronavirus a ajuns și în Moldova, Nicolae Botgros a venit cu un mesaj de sensibilizare a cetățenilor 

Report.md: Ați discutat vreo dată cu cineva care neagă virusul?

Nicolae Botgros: La ultima nuntă la care am cântat, în România, erau peste 800 de oameni. Vreo 200 din ei au vrut să facă poze cu mine. Erau oameni diferiți - și din acei care cred, și din acei care nu cred. Făceau poze, spuneau că nu mai este niciun pericol, mai trăgeau câte o palincă pentru profilaxie... Toți trebuie să fie atenți la ceea ce ne spun medicii. Noi suntem cu arta – și, dacă aveți încredere în noi, dacă vă place cum cântăm și ascultați cântecele noastre - trebuie să aveți încredere și în ceea ce spun medicii, să ascultați și de ei, dar nu toate falsurile care apar. Este o mare nebunie și o mare prostie să crezi că 100 de grame de rachiu te pot proteja sau trata de COVID.

Report.md: Muzicienii trăiesc din muzică. Acum, după ce ați trecut prin COVID, ce părere aveți despre faptul că la noi, în timp ce înregistrăm zilnic recorduri negative la infectări și decese, au fost permise „mesele festive” – unii nu le numesc nunți?

Nicolae Botgros: Eu cred că dacă ar fi să interzicem aceste evenimente – atunci să interzicem tot, să ne izolăm și să rupem lanțul pandemic. Dar noi ce avem? Magazinele lucrează, întreprinderile lucrează, oamenii circulă în transportul public. Să-mi explice și mie cineva logica asta – când să circuli umăr la umăr, în troleibuz, nu e periculos, iar la o petrecere de familie deja e periculos. Nu e nicio logică. La începutul pandemiei, când au fost închise restaurantele, școlile, magazinele - toată lumea înțelegea că e grav, că e carantină. Acum gata, fiecare face ce vrea. Pentru cineva e carantină și amendă, iar pentru altcineva nu e nicio restricție.

Report.md: Cum v-a modelat COVID-ul percepția asupra vieții, cum v-a schimbat gândurile, planurile?

Nicolae Botgros: S-a schimbat totul. Inclusiv prioritățile. Mi s-a schimbat nu doar percepția asupra vieții. Dar s-a schimbat și părerea pe care o aveam eu despre mine. Îmi pare rău, dar simt că nu mai pot să vorbesc. Vocea mi s-a dus în jos cu totul…Vă doresc sănătate și să nu ajungeți niciodată acolo unde am fost eu. Să fiți sănătoși, sănătoși, sănătoși…

Violeta Colesnic