Tatiana Țîbuleac a fost nominalizată din partea României, alături de alți patru scriitori: Augustin Cupșa ("Așa să crească iarba pe noi"); Tudor Ganea ("Porci"), Alina Pavelescu ("Sindromul Stavroghin") și Bogdan Alexandru Stănescu ("Copilăria lui Kaspar Hauser").

„Vă mulţumesc tuturor celor care vă bucuraţi împreună cu mine. Un singur premiu, două ţări fericite. Grădina de sticlă este (şi) despre asta!”, a scris Tatiana Ţîbuleac pe pagina ei de Facebook.

„Grădina de sticlă” este o carte a unei copilării dramatice. Este cartea transformării Uniunii Sovietice și a renașterii limbii române în Republica Moldova.

Lastocika (Rândunica), o fetiță orfană, crede că a găsit fericirea absolută atunci când este luată în grijă de o femeie singură și ambițioasă, grijulie dar și foarte dură. Lastocika oscilează între limba română și limba rusă și i se pare o exaltare bizară românismul pe care-l afișează unii. Este dezorientată și traumatizată de propriile sentimente. Față de Tamara Pavlovna, binefăcătoarea și asupritoarea ei, se simte dramatic împărțită între recunoștință și ură. 

Tatiana Țîbuleac s-a născut în 1978 la Chișinău. După 8 ani de jurnalism la ProTV-Chișinău, s-a stabilit la Paris unde lucrează în comunicare. În 2016, a publicat un volum de proză scurtă, „Fabule moderne”, iar în 2017 primul său roman - „Vara în care mama a avut ochii verzi”. Lucrarea a avut un succes răsunător, fiind distinsă cu premiul pentru proză al revistei Observator cultural. „Grădina de sticlă”, a treia sa carte, a apărut la editura Cartier în mai 2018.

Premiul Uniunii Europene pentru Literatură este acordat anual, începând cu 2008, unor scriitori contemporani de opere de ficțiune aflați la debut, din fiecare țară participantă la programul Europa Creativă (2014-2020).