Sondajele publicate „pe surse” constituie tentative de inducere în eroare a electoratului, susține sociologul român Mircea Kivu. Într-un interviu acordat pentru Report.md el vorbește despre sondajele electorale și capacitatea lor de influențare a deciziei de vot.

Report.md: - Domnule Kivu, actuala campanie electorală din Republica Moldova este una bogată în candidați, dar și în sondaje care avantajează și dezavantajează anumiți candidați în funcție de cine comandă „muzica”. Câtă încredere putem avea în sondajele lansate în campania electorală?

Mircea Kivu: - În principiu, atât timp cât sunt realizate de case de sondaje cu bună reputaţie, nu contează cine a comandat sondajul. Un muzician adevărat cântă la fel, indiferent cine îl plăteşte. Obiceiul cântatului „la comandă” este propriu doar lăutarilor, şi anume celor fără har. Lăutarul care se respectă îşi respectă muzica şi nu se pretează la a cânta orice şi oricum.

- Cum să ne dăm seama dacă un sondaj e trucat sau nu? Și cel mai important – cum pot face asta oamenii simpli, care nu sunt obișnuiți să analizeze și să suprapună datele?

- Din păcate, oamenii obişnuiţi nu pot face diferenţa dintre un sondaj corect şi unul „trucat”. Asta e treaba profesioniştilor. Ei pot să se uite ce metodă de intervievare s-a utilizat, în ce fel a fost selectat eşantionul, cum a fost alcătuit chestionarul etc. Pentru asta, e necesar ca publicarea chestionarului să fie făcută cu maximă transparenţă. Există standarde elaborate de organizaţiile profesionale de specialitate (ESOMAR şi WAPOR) care stabilesc regulile de publicare ale unui sondaj. Un prim indiciu privind corectitudinea unui sondaj este tocmai respectarea acestor reguli de publicare.

Tocmai pentru că publicul larg nu dispune de informaţiile necesare pentru a aprecia veridicitatea unui sondaj, trusturile de presă importante ar trebui să aibă cel puţin câte un jurnalist specializat în analiza cercetărilor de opinie publică. Acesta trebuie, dacă e cazul, să ceară agenţiei de cercetare toate informaţiile necesare pentru a se edifica asupra calităţii datelor rezultate din sondaj (iar agenţia, dacă nu are nimic de ascuns, e obligată să le furnizeze). Până la urmă, comportamentul faţă de rezultatele unui sondaj de opinie trebuie să respecte regulile jurnalistice referitoare la orice ştire. Înainte, de publicare, trebuie analizată seriozitatea sursei (adică a agenţiei de cercetare), consistenţa informaţiilor etc. Dacă jurnalistul are îndoieli asupra veridicităţii, nu publică ştirea.

- Chiar și unii analiști consideră că prin sondaje se manipulează, de aceea și sunt atât de populare în campaniile electorale. Până la urmă, cât de mult pot înclina ele balanța într-o parte sau alta?

- Aş atenționa asupra unui aspect: un sondaj care nu este asumat de o agenţie de cercetare este, prin definiţie, un mijloc de manipulare. Sondajele publicate „pe surse” constituie tentative de inducere în eroare a electoratului.

Manipularea nu presupune neapărat falsificarea (sau inventarea) procentajelor. Sunt multiple moduri de a folosi sondajele pentru a manipula: publicarea într-un anumit moment (nu atunci când au fost făcute); publicarea doar a acelor întrebări care convin; omiterea unor informaţii importante (care a fost întrebarea, pentru ce populaţie e reprezentativ eşantionul etc.).

Pe de altă parte, trebuie spus că de obicei se exagerează capacitatea de influenţare a deciziei de vot prin sondaje. Studiile efectuate (de exemplu, acesta) arată că cei care sunt atenţi la datele de sondaj şi care au încredere în ele sunt în realitate o minoritate.

Oricum, mi se pare legitim ca alegătorii să dispună de toate informaţiile necesare pentru a vota în cunoştinţă de cauză, inclusiv asupra şanselor de victorie ale competitorilor.

- E real ca un om politic, cu o cotă de popularitate de 1% (practic invizibil) înainte de campania electorală, exponent al unei guvernări detestate de 76% din cetățeni, să ajungă, într-o lună, candidat la Președinție, creditat cu șansa de a accede în turul doi?

- Teoretic, e posibil. În România, în 1992, aproape nimeni nu ştia cine e Emil Constantinescu, înainte de campania electorală. Şi a ajuns în turul al doilea.

- La ultimele alegeri prezidențiale din România ați analizat afișele și sloganele electorale ale principalilor competitori, iar concluziile au fost surprinzătoare. Ați putea face, pe scurt, o analiză de mesaj a câtorva panouri electorale (la alegere) fotografiate de noi prin oraș și pe care le anexăm aici?

- Din păcate, nu cunosc aproape deloc desfăşurarea campaniei electorale din Republica Moldova. Şi, fără o cunoaştere a contextului, mi-e imposibil să interpretez fiecare imagine. Remarc însă, cu plăcere, prezenţa substanţială în competiţie a femeilor.

- În Moldova, sondajele au fost determinante în cazul desemnării can­di­da­tului comun al celor trei par­tide (pro-europene) anti-sistem – PAS, PPDA și PLDM. A fost ales candidatul creditat, în două sondaje, cu cele mai mari şanse. Este vorba de liderul PAS, Maia Sandu. Și asta în condițiile în care PAS a cheltuit resurse minime în această campanie electorală – fără panouri electorale şi fără trusturi media. A folosit, însă, reţelele de socializare... Cât de mult contează acestea într-o competiție electorală?

- Reţelele de socializare devin din ce în ce mai importante în campaniile electorale. Este notoriu faptul că, în 2008, Obama şi-a creat un avantaj substanţial prin utilizarea acestor reţele. Reţelele de socializare joacă un rol important în influenţarea opţiunilor alegătorilor cu interes mare pentru politică; chiar dacă aceştia nu sunt mulţi, ei pot fi importanţi pentru că, la rândul lor, pot juca un rol de transmiţători către categorii mai importante numeric. Apoi, sunt importante în mobilizarea simpatizanţilor în ultimele zile de campanie, inclusiv în ziua votului. În alegerile de acum, reţelele de socializare pot fi mijlocul de comunicare cel mai eficient pentru transmiterea mesajelor către diasporă.

Pe de altă parte, nu cred că, într-o ţară în care mai puţin de jumătate din populaţie are acces la internet, se poate câştiga o competiţie electorală utilizând exclusiv reţelele de socializare. Se poate obţine un scor bun, dar nu victoria.

- Partidele cu bani și-au dezvoltat adevărate rețele de troli, în special pe Facebook. În ce măsură ar putea influența aceștia opțiunea electoratului? Și în general care e rolul lor?

- Trolii (în România li se spune „postaci”) au o putere de influenţare limitată: obişnuiţii reţelelor de socializare îi identifică uşor. Adesea se produce un efect invers: adepţii ideilor combătute de troli se mobilizează şi produc efectul invers.

- Unul dintre sondajele lansate recent arată că aproape 30 la sută din cei chestionaţi au spus că nu au încredere în nimeni. Există voci la Chișinău care spun că alegerile din 30 octombrie ar putea eșua, deoarece oamenii sunt dezamăgiți și le vor boicota. La ce indicii ar trebui să ne uităm acum ca să ne dăm seama dacă există într-adevăr pericolul absenteismului?

- Estimarea participării la vot este, pentru sociologi, una din cele mai complicate probleme. Asta mai ales pentru că oamenii au tendinţa de a se conforma, în răspunsurile furnizate la un chestionar, normei sociale.

Desigur, o proporţie mare a celor care spun că nu au încredere în nici un candidat fac probabilă o participare redusă la vot. Pe de altă parte, există multe situaţii în care se produce o participare mare la vot în urma mobilizării împotriva unui candidat (s-a întâmplat în România, la turul al II-lea al prezidenţialelor din 2014).

- Cum sunt sau cum ar trebui să fie taxate companiile sociologice care fac sondaje la comandă și le mulează după interesul comanditarului? De ce aceste companii care distorsionează realitatea nu dispar?

- Principala sancţiune ar trebui să vină din partea mass-media, care ar trebui să ignore agențiile despre care s-a dovedit că au distorsionat intenţionat. Din păcate, sondajele de opinie „fac rating” şi multe publicaţii nu se pot abţine să le publice; apoi, intră în funcţiune mecanismul „dacă nu public eu, publică cei de la concurenţă şi-mi fură audienţa”.Principala sancţiune ar trebui să vină din partea mass-media, care ar trebui să ignore agențiile despre care s-a dovedit că au distorsionat intenţionat. Din păcate, sondajele de opinie „fac rating” şi multe publicaţii nu se pot abţine să le publice; apoi, intră în funcţiune mecanismul „dacă nu public eu, publică cei de la concurenţă şi-mi fură audienţa”.

- În actualul scrutin avem mai multe noutăți: diaspora va putea vota chiar și cu acte de identitate expirate; în Moldova sunt cu peste 300.000 de alegători mai mult decât cetățeni... Aceste lucruri ne fac să suspectăm guvernarea că ar pregăti marea fraudare. În ce măsură ne-ar garanta un exit poll siguranța că puterea nu ne minte?

- Sunt câteva caracteristici specifice Republicii Moldova care fac problematică realizarea unui exit poll cu grad de precizie ridicat. Una este reţinerea (teama) multor alegători de a declara cu cine au votat. Apoi, ponderea mare a alegătorilor din diasporă, unde deplasarea operatorilor de interviu poate fi excesiv de scumpă. În sfarşit, numărul mare al candidaţilor face ca, probabil, diferenţele dintre scorurile candidaţilor să fie foarte mici, imposibil de măsurat printr-un sondaj. De aceea, există şanse mari ca, de exemplu, între locurile doi şi trei să fie o diferenţă de 1-2 procente (sau chiar mai mică) şi exit poll-ul să inverseze clasamentul.

Cred că măsura cea mai bună pentru a avea alegeri corecte şi credibile stă într-o prezenţă masivă a observatorilor independenţi (interni şi internaţionali) în secţiile de vot, mai ales în cele rurale.

- Sondajele nu iau în considerare opțiunea cetățenilor noștri din străinătate. Avem 1 milion de cetățeni plecați (din totalul de 4 milioane). Ar putea aceștia să influențeze cardinal rezultatele alegerilor?

- În principiu, da: un sfert din electorat este normal să aibă un rol decisiv în câştigarea alegerilor. Problema este că, de obicei, alegătorii aflaţi în străinătate votează în proporţie foarte mică. Fie că sunt mai puţin interesaţi de viaţa politică din ţară, fie că le este mai greu, din motive materiale, să meargă la vot.

- La ce ar trebui să fie atenți jurnaliștii atunci când scriu despre rezultatele sondajelor? Ce ar trebui să știe cititorii despre sondaje în general?

- Aş mai sublinia două lucruri la cele menționate mai sus: interdicţia de a publica sondaje difuzate „pe surse”, adică altfel decât prin rapoarte asumate de agenţiile de cercetare şi suspiciunea cu care trebuie privite cele realizate de agenţii care au greşit flagrant în trecut.

- Vă mulțumim pentru acest interviu.

Natalia Costaș