Conaționalii noștri, care au hotărât să se întoarcă acasă definitiv după ani buni petrecuți departe de casă, spun că sistemul de înmatriculare a copiilor în școală, în Moldova, este unul anevoios, iar teancul de hârtii cerut de Ministerul Educației le taie pofta de a-și școlariza copilul în țara natală.

Tatiana Covalciuc din orașul Soroca a locuit cu familia timp de 16 ani în Spania. Femeia spune că și-a dat băiatul în clasa I acolo, fără nici o dificultate. „Dacă copilul a atins vârsta de școlarizare, el este înscris în instituție fără a ni se solicita prea multe documente. Acolo nu contează dacă copilul a însușit bine limba... El este integrat cu toți elevii”, ne-a spus Tatiana. „Când l-am adus pe Veaceslav la Madrid, știa doar limba română, iar profesorii de acolo ne-au sfătuit să vorbim cu el în limba spaniolă ca să se obișnuiască. Dacă pe parcursul anului apăreau anumite probleme, cum ar fi cele de pronunție, era luat într-o clasă separată și lucrau cu el trei specialiști până când acesta ajungea la nivelul elevilor spanioli”, susține Tatiana.

Jumătate de an de „alergări” de la o instituție la alta

După ce soțul ei a rămas fără lucru, au hotărât să se întoarcă în țară. Aici însă a dat față în față cu birocrația. „Am venit acasă la începutul lunii ianuarie, respectiv, anul școlar era la jumătate. Ni s-au cerut foarte multe acte ca să-mi pot înscrie copilul la școală”, ne-a spus femeia. I-a trebuit jumătate de an pentru a aduna toate actele necesare din Spania. Birocrația, însă, costă. Toate documentele trebuiau traduse și autentificate la notar contra cost.

Din cauza învălmășelii birocratice, băiatul a pierdut jumătate de an. A stat acasă. „O birocrație mai mare ca aici nu am văzut. Au de suferit și copiii, și părinții”, a menționat ea.

În clasa I cu evaluări suplimentare

Autoritățile moldovene au mai introdus câteva condiții pentru școlarizarea copiilor. De data aceasta este vorba de micuții care merg în clasa I. La sfârșitul lunii martie curent, Ministerul Educației din Republica Moldova a venit cu noi reguli de înscriere a copiilor în clasa I. Astfel, pentru copiii care au frecventat grădinița, la lista actelor ce urmează a fi anexate la cererea de înscriere în clasa I (copia buletinului de identitate al părintelui/reprezentantului legal, certificatul de naștere al copilului, fișa medicală și două fotografii 3x4 ale copilului) a fost adăugat Raportul despre dezvoltarea fizică, socio-emoțională, cognitivă, a limbajului și comunicării precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare la finele grupei pregătitoare. Acest raport este eliberat părintelui/reprezentantului legal al copilului de către instituția preșcolară.

Dar pe lângă teancul de acte care trebuie să-l prezinte părinții la școală, copilul care nu a împlinit vârsta de șapte ani și nu a frecventat grădinița, va fi supus unei evaluări. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației,„comisia raională/municipală de școlarizare organizează procesul de evaluare a maturității școlare și psihosomatice a copiilor care nu au împlinit vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar, nu au frecventat grupa pregătitoare și ai căror părinți solicită înmatricularea în clasa I. Evaluarea maturității școlare se va realiza obligatoriu în prezența părinților, prin aplicarea metodelor și tehnicilor relevante și optime pentru fiecare copil, iar aprecierea gradului de maturitate școlară se va face în raport cu standardele de învățare și dezvoltare a copiilor și cu instrumentul de monitorizare a pregătirii copilului pentru școală”, se menționează în comunicat.

Valentin Crudu: „Evaluare se va face doar la cererea părinților”

Tatiana Covalciuc spune însă că și această metodă va complica procesul de înscriere la școală a copiilor  moldoveni care au studiat peste hotare, deoarece micuții nu vor face față acestor condiții.La rândul său, șeful Direcției învățământ preuniversitar a Ministerului Educației, Valentin Crudu, ne-a asigurat, însă, că această evaluare nu este una dificilă și că părinții vor ști exact care este gradul de dezvoltare a copilului, în cazul în care nu au frecventat grădinița. „Părinții nu au de ce să fie stresați. Atunci când acest copil va merge în clasa I, învățătorul trebuie să aibă informația despre capacitățile acestuia, ca să-l poată ajuta. Această evaluare se va face doar la cererea părinților”, a precizat Valentin Crudu.

Valentin Crudu: „Evaluarea se va face doar la cererea părinților”

În România vor merge în clasa I doar copiii care au frecventat clasa pregătitoare

Dacă autoritățile din Moldova au decis să evalueze suplimentar copiii care nu au frecventat grădinița, dar a căror părinți solicită instituționalizarea odraslelor, în România, în anul școlar 2016-2017, în clasa I vor fi înscriși doar copiii care au absolvit clasa pregătitoare. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației din România, „începând de anul şcolar viitor, copiii nu vor mai putea fi înscrişi la clasa I dacă nu au trecut înainte prin clasa pregătitoare. În clasa I se pot înscrie numai copiii care împlinesc 7 ani până la data de 31 august 2016 şi care au terminat clasa pregătitoare. Înscrierea la clasa pregătitoare este obligatorie”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice din România.

Lilia Zaharia

______________________________________________________________________________________________

БЮРОКРАТИЯ В ОБРАЗОВАНИИ МЕШАЕТ МОЛДАВАНАМ ВЕРНУТЬСЯ ДОМОЙ

В этом учебном году молдавские власти ввели еще некоторые условия для обучения детей. На этот раз речь идет о детях, которые идут в первый класс. В конце марта этого года, Министерство Образования в Молдове приняло новые правила для зачисления детей в первый класс. Таким образом, дети которые посещают детский сад, в перечень документов, прилагаемых к заявлению о регистрации в первый класс (копия удостоверения личности родителя/законного представителя, свидетельство о рождении ребенка, медицинская карточка, и две фотографии ребенка 3х4) был добавлен Отчет о физическом, социально-эмоциональном, когнитивным, языковом развитии, а также о развитии способностей и отношения к обучению в конце подготовительной группы. Этот отчет выдается родителю / опекуну ребенка дошкольным учреждением. Наши земляки, которые решили навсегда вернуться домой после нескольких лет, проведенных вдали от дома, говорят, что система регистрации детей в школах Молдовы, является сложным, и кипа бумаг, требуемых Министерством Образования, перебивают желание родителей обучать детей в родной стране.