Economie

Tendințe în educație

Comparativ cu anii precedenţi, cererea pentru studii profesional-tehnice este în creştere în Republica Moldova. La o  săptămână de la demararea campaniei de admitere în învățământul profesional tehnic din Moldova, înscrierile la studii în unele instituţii au depășit numărul de locuri oferite.


Mai mult
Practici europene

Copiii din Republica Moldova consumă în medie doar două treimi din cantitatea minimă recomandată de fructe proaspete. Aşa se explică deficitul de vitamine din raţia lor alimentară, manifestat prin oboseală, slăbiciune generală, afecţiuni gastrointestinale, scăderea vederii, dar şi probleme de gândire şi memorie.

Mai mult
Reportaj din inima Moldovei

Au muncit din greu toată viaţa, iar când au ajuns să se bucure de „odihna binemeritată” au luat-o de la capăt. Şi asta pentru că au de salvat economia ţării, care tot pe urmerii lor se ţine. Este vorba de bătrânii din satele Moldovei, pe care nevoia i-a învăţat să fie inventivi pentru a supravieţui.


Mai mult
FOTO: Report.md
Vine colapsul

Reformarea sistemului de pensionare şi asigurarea oportunităţilor de angajare a persoanelor în etate. Acestea sunt soluţiile propuse de experţii în politici sociale şi demografie pentru a ţine sistemul de pensionare, aflat în pragul unei crize, pe linia de plutire.

Mai mult
Investiție în viitor

Uitate de autorităţi, cele mai multe grădiniţe din Moldova sunt renovate şi modernizate din finanțări externe. În timp ce în unele localităţi micuţii se bucură că merg la o grădiniţă modernă, în alte localităţi copiii de vârstă preşcolară nici nu ştiu cum arată o grădiniță.

Mai mult
FOTO: Report.md
Transparență bancară

Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare (BERD) intenționează să cumpere întregul pachetul de acțiuni de la „Victoriabank”. Anunțul a fost făcut de  Henry Russell, director BERD pentru instituţii financiare în Moldova şi alte ţări din regiune.


Mai mult
Sistem moldovenesc antigrindină / FOTO: IPN
Mentalitate perimată

Ploile cu grindină, care au căzut pe 18 iunie, au afectat atât locuinţele, cât şi culturile agricole din mai multe raioane. Putea fi evitat dezastrul, de vreme ce întreținem un Serviciu Antigrindină? Cât de protejaţi suntem în faţa unor fenomene meteo extreme?


Mai mult
FOTO: report.md
Aproape de natură

Peste 400 mii de tone de deşeuri sunt generate anual numai în municipiul Chişinău, dintre care aproximativ 28 mii de tone revin celor din materiale plastice. Doar 2 mii de tone de plastic ajung să fie reciclate.


Mai mult