Au muncit din greu toată viaţa, iar când au ajuns să se bucure de „odihna binemeritată” au luat-o de la capăt. Şi asta pentru că au de salvat economia ţării, care tot pe urmerii lor se ţine. Este vorba de bătrânii din satele Moldovei, pe care nevoia i-a învăţat să fie inventivi pentru a supravieţui.

Satul Hişireni din raionul Teleneşti, cunoscut ca localitatea cu cea mai veche biserică din Moldova, îşi duce traiul şi tradiţiile datorită persoanelor trecute de prima tinereţe. Dacă acum zece ani numărul tinerilor din sat era mai mare decât al celor vârstnici, astăzi proporţia s-a inversat. Copii se nasc mai puţini, tinerii sunt plecaţi la studii în Chişinău sau la munci peste hotare. Satul îi vede doar de Paştele Blajinilor. Dar pe an ce trece, aceştia sunt tot mai puţini. Unii părinţi au însurit aşteptându-și copiii, alţii nici nu au pe cine aştepta.

Economia ţării, gârbovită

                                                    Soții Ion și Elena Harea / FOTO: Report.md

La ai săi 68 de ani,  Ion Harea, cunoscut în sat ca și „Kuzmici”, meştereşte cele mai trainice butoaie şi cele mai mari coşuri din lozie din împrejurimea Teleneştiului. La el veneau gospodarii din şapte sate vecine atunci când aveau nevoie de un butoi sau de un coş pentru culesul strugurilor. A învăţat meseria de la un moş din sat, încă pe când era flăcău. „Mi-am dat interesul, pentru că îmi plăcea. O zi de învăţătură m-a costat atunci un metru ster de lemne, dar nu-mi pare rău. Meşteşugul acesta nu mă lasă să mor de foame”, spune nea Ion.  Împreună cu soţia sa, abia dacă adună 1600 de lei cu tot cu compensaţii după ultima indexare a pensiilor. Şi asta după o vechime în muncă de vreo 45 de ani. „Pensia e prea mică ca să ne ajungă. Nu că am fi noi pretenţioşi, dar viaţa e scumpă”, ne spune mătuşa Elena. „Avem pământ, dar el mai mult ne osândeşte decât ne hrăneşte. Puterile noaste-s puţine şi pentru orice lucrare agricolă trebuie să plătim. În plus, serviciile comunale, lemnele şi cărbuniele pentru iarnă, medicamentele, fără de care nu putem trăi  - toate costă bani. Nu ne ajunge nici să economisim pentru înmormântare. Muncim gârboviţi...”, ne-a spus mătuşa Elena.

Nu au trecere nici la medici

Copilăria soţilor Harea parcă e trasă la indigo. De când se ţin minte au lucrat la cules şi înşirat tutun, apoi cu norma la prăşit sau alte lucrări agricole. Din cauza tutunului, mătuşa Elena a dezvoltat şi o alergie severă. Deşi a bătut la mult uși, medicii nici până astăzi nu i-au găsit leac. „Medicii de la Chişinău, când văd câte un bătrân ca noi, nici nu ne iau în seamă. Am fost de câteva ori la medicii din Chişinău şi mi-au dat nişte creme, dacă nu m-au ajutat. Aşa că nici nu mă mai duc. Cheltuială de bani fără rost pe drum cu creme. Ne plângem unul pe umărul celuilalt și parca ne e mai ușor. Eu îi spun de alergia mea, tensiune şi durerile de inimă. El - de  problemele cu diabetul zaharat. Ne încurajăm și mergem mai departe”, ne spune mătuşa Elena.

Nea Ion aşteaptă integrarea europeană ca să-şi vândă poloboacele

Chiar dacă uneori nu-şi mai simte degetele şi vederea îl dă de sminteală, nea Ion nu renunţă la meşteşugul său. Problema lui cea mare ţine de marketing. Clar că moş Ion nu ştie acest cuvânt, însă el ştie că are o curte plină de coşuri, pe care nu le poate vinde. Astea mari şi trainice le vinde cu cel mult 50 de lei, dar nici aşa nu se întreabă. „Mai vine câte o gospodină să cumpere un coş ca să sădească flori în el şi să înfrumuseţeze faţa casei”, spune nea Ion. De la o vreme, nici butoaiele de stejar, frasin sau salcâm nu mai au căutare. „Lumea nu mai îngrijeşte viile. Tot mai puţini gospodari fac vin, așa că nu au nevoie de butoiae. Şi meşteşugul aproape că s-a pierdut. Aş fi vrut eu să transmit cuiva meșteșugul acesta, dar nici un tânăr nu este interesat. Toţi caută un câştig mai mare şi mai uşor în străinătate”, a spus nea Ion.

Mai are, însă, o speranță... A auzit că Moldova va adera la Uniunea Europeană, iar europenii, ştiut lucru, preţuiesc vinul bun. Cine dacă nu europenii trebuie să ştie că un vin bun se maturizează doar într-un butoi din lemn natural, de stejar. Ştie nea Ion că europenii pun preţ şi pe lucrurile făcute manual, aşa cum sunt şi coşurile împletite în lozie. „Iată când Moldova va ajunge în Europa, atunci voi avea şi eu vânzări mai bune şi munca mea va fi mai  preţuită”, speră bătrânul.

„Mina de aur” și munca de salahor

                                                        Soţii Ana şi Efim Harea / FOTO: Report.md

Tot cu gândul la piaţa europeană, acum doi ani, soţii Ana şi Efim Harea au înfiinţat o plantaţie de nuci. Au auzit la televizor că nucile sunt o „mină de aur” pentru Moldova, că numai 7% din terenurile de pe glob sunt potrivite pentru creşterea nucului, motiv pentru care miezul de nuci va fi mereu la mare căutare. Toate aceste argumente i-au determinat să sădească puieţi de nuci pe aproximativ un hectar de teren. Ceea ce li s-a părut la început o aventură s-a transformat într-o muncă de salahor. După ce au sădit cu mâna fiecare din cei aproximativ 300 de puieţi, au mai cărat vreo săptămână apă în vârf de deal, ca să-i ude. Al doilea an, au răsădit puieţi în locul celor care au fost furaţi saunu s-au prins... Chiar dacă nucul începe să dea roadă la volum maxim abia după 7 ani, soţii Harea cred că efortul nu a fost în van.

S-au convins de asta după ce iarna trecută „au încălzit” casa cu nuci. „Pensiile noastre mici nu ne ajung niici de strictul necesar. Iernile sunt lungi şi e nevoie de lemne sau cărbuni, de bani pentru medicamente și mâncare...  De  aceea căutăm şi noi să legăm tei de curmei”, ne spune doamna Ana, în vârstă de 66 de ani. Iarna trecută li s-au făcut ochii cât nucile şi buricul degetelor li s-a ros spărgând nucile adunate: „Le spărgeam, le sortam, după care duceam câte o torbă de miez la piaţa din Teleneşti. Trebuia să ne întoarcem investiţia în puieţi şi cheltuielile de întreţinere a livezii de nuci”, ne spune Efim Harea (74 de ani).  „Chiar dacă s-a vorbit mult despre programul naţional de dezvoltare a culturilor nucifere, în realitate ţăranii care au vrut să înfiinţeze o livadă de nuci nu au primit nici un ajutor de la stat”, ne mai spune domnul Efim. „Va fi o moştenire pentru copii sau pentru nepoţi, care sperăm că se vor întoarce din străinătate”. Deşi anii îi apasă, sporovăiesc de zor cu această speranţă. S-au împăcat cu gândul că feciorii au plecat acolo unde se simt mai bine şi unde au siguranţa zilei de mâine. Doar că dorul e mare şi îi macină zilnic din interior. „Există o mare ruptură între guvernanţi şi talpa ţării. Promisiunile lor sunt departe de realitatea de la sat, precum există o ruptură între părinţi şi copiii plecaţi să sfinţească alte locuri, alte ţări”, mai spune domnul Efim.

Satul are şi struguri şi panere pentru cules, dar nu are bunăstare

                                         Mătușa Ana și livada de nuci / FOTO: Report.md

Se tot gândesc să mai lase din cotele pe care le au, să nu le mai lucreze. E greu, iar puteri au mai puţine. Dar nu se îndură. „Cum să stea pământul pârloagă? Ce-o să zică lumea? Şi la iarnă ce o să facem, dacă nu umplem de cu vară pivniţa şi beciul?”. „De câţiva ani ajung în toamnă cu strugurii în ogradă şi nu am cumpărători. Fac vin, dar nici acesta nu prea se întreabă. Aşa că munca de un an şi o vară rămâne de pomană”, ne mai spune capul familiei.  „Atunci când s-a desfiinţat colhozul şi ne-au dat pământul ne-am bucurat, dar nu ştiam ce ne aşteaptă. Acum ne este ca o povară, pentru că roadă multă nu strângi, iar cheltuielile de întreţinere sunt tot mai mari. Dacă mai dă grindina, inundaţiile sau seceta peste noi, atunci rămânem cu gaura covrigului”, glumește doamna Ana.

Natalia Costaş