Bani pentru dezvoltare   Bruxelles    

Vin 100 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova

Comisia Europeană a înaintat Parlamentului European și Consiliului European propunerea de acordare a sumei de 100 milioane de euro, iar condițiile de acordare și plata fiecărei tranșe va fi negociată ulterior de către Comisia Europeana cu oficialii Republicii Moldova.

Republica Moldova va trebui, însă, să îndeplinească un program de reforme pentru a intra în posesia banilor, printre care lupta împotriva corupției, independența justiției, o mai bună guvernare în domeniile financiar și bancar, precum și aplicarea Acordului de Asociere între Uniunea Europeană și Republica Moldova.

„Republica Moldova are nevoie de asistență macro-financiară și mă bucur că Uniunea Europeană este în măsură să răspundă favorabil solicitării autorităților moldovene în acest sens. Uniunea Europeană este și rămâne un partener vital al Republicii Moldova și un sprijin constant pentru realizarea reformelor necesare unei mai bune funcționări a statului de drept și democrației. Comisia de Comerț Internațional lansează astăzi un puternic mesaj de solidaritate cu cetățenii unei țări incluse în politica europeană de vecinătate care se confruntă cu multiple provocări, atragând în același timp atenția asupra faptului că un program de reforme structurale profunde este necesar nu numai pentru a întări economia, ci pentru a îmbunătăți condițiile de trai de zi cu zi ale cetățenilor Republicii Moldova", a declarat europarlamentarul Sorina Moisă după vot.

"Republica Moldova a trecut printr-o perioadă economică dificilă din cauza suspendării sprijinului financiar internațional - urmare a bine-cunoscutei fraude bancare din 2014, condițiilor climatice dificile care au afectat producția agricolă, precum și urmare a limitării exporturilor către Rusia și Ucraina. Aceasta situație a afectat negativ nivelul de trai al populației. În prezent, atât Fondul Monetar Internațional cât și Uniunea Europeană au primit garanții ferme din partea autorităților moldovene cu privire la asigurarea unei mai bune guvernări și supervizări bancare și financiare și și-au reluat sprijinul financiar pentru Republica Moldova. În paralel, aplicarea Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, parte a Acordului de Asociere încheiat între Uniunea Europeană și Republica Moldova, s-a dovedit un succes și a compensat parțial scăderea exporturilor către alte zone. Acordarea asistenței financiare de către Uniunea Europeană se înscrie deci într-un cadru mai larg de măsuri ai căror beneficiari finali vor fi cetățenii Republicii Moldova”, a mai spus europarlamentarul român.

Articolul anterior

Andi Cristea: „Amânarea asistenței macro-financiare este un preț politic pe care nici un partid de la Chișinău nu-l va putea gestiona”

Articolul următor

UPDATE//Mascații au descins la Ministerul Transporturilor. Ministrul PL, reținut