Elevii claselor a 7-a și a 8-a de la Liceul Teoretic „B.P. Hașdeu” din or. Bălți sunt instruiți cum să-și cunoască drepturile și cum să ceară respectarea lor. Echipa „Un pas spre democrație”, este formată din elevi.
Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” din Chișinău e plin cu copii. Cei mai mici aleargă, împing niște mașinuțe, modelează figuri sau pictează. Cât ei se joacă și leagă prietenii, mamele lor formează grupuri și discută în șoaptă.
În aceste zile de război, moldovenii sunt supuși unei ofensive propagandistice fără precedent. Din toate părțile li se pompează în cap falsuri și ostilitate în raport cu refugiații ucraineni care fug de război.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Avalanșa știrilor false despre pandemie, din ultimii doi ani, i-a afectat inclusiv pe elevi, ei fiind ușor de manipulat de niște minciuni ambalate frumos.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.
Toți avem de urcat un munte în această viață. Cu cât mai devreme începem să ne mișcăm de la poalele acestuia, cu atât mai repede o să ajungem în vârf. E despre tinerii din ziua de azi.
Propaganda este principala armă în războiul hibrid pe care îl duce acum Rusia. Republica Moldova este cea mai vulnerabilă țară din Europa Centrală și de Est în fața propagandei ruse.
Unele înțeleg că au nimerit în plasa celor și-au
făcut ocupație din negarea COVID-ului și a necesității vaccinării abia când ajung
la terapie intensivă și se sufocă. Atunci ar face orice să poată respira din nou
cu toată puterea
Victimele violenței
domestice, de cele mai multe ori, ascund adevărul și evită să vorbească despre ceea
ce se întâmplă între patru pereți, atunci când rămân față în față cu agresorul.
Uneori însă, un ochi vânăt, o mână
Chiar la intrarea în orașul Cimișlia, de-a
lungul drumului, pe imașul verde din apropierea unui râu, este un „munte”
acoperit cu iarbă. Cu câțiva ani în urmă, aici era o gunoiște mare, o sursă
constantă de miros urât și probleme.
O lună și patru zile. Atât a zăcut în spital, cu
COVID, maestrul Nicolae Botgros. Astăzi este acasă. Deși spune că se simte mai bine,
este în continuare dependent de masca de oxigen. Merge la spital pentru
analize, face câte un cerc