Legislativul a votat săptămâna aceasta, în primă
lectură, proiectul de lege privind anularea imunităţii deputaților. Inutil, -
spun unii politicieni, - care invocă modul cum a fost săltat din sala de
ședințe a Parlamentului
Deputaţii PD au lansat iniţiativa excluderii imunităţii
parlamentare, ca „parte a strategiei de reformare a clasei politice”. Experţii consideră,
însă, propunerea una populistă, care nu are nimic în
comun nevoia consolidării
Investitorii străini
care ar vrea să investească în sectorul energetic al Republicii Moldova sunt demotivaţi
să facă acest lucru, spun experţii, pentru că Agenția Națională pentru
Reglementare în Energetică încalcă regulile de joc
Decizia preşedintelui Igor Dodon de a bloca participarea
militarilor moldoveni la o misiune comună a NATO, în România, este apreciată de
experţi drept „o încercare de politizare excesivă a unei probleme ce vizează
apărarea şi securitatea ţării”.
„Exercitarea atribuţiilor de către funcţionarii
publici, sporirea profesionalismului angajaților organelor de drept şi a judecătorilor
ar reduce numărul de adresări la CEDO”, a declarat într-un interviu pentru
Report.md,
Procurorul general Eduard Harunjen a găsit
vinovații pentru imaginea proastă a procurorilor și a Procuraturii – nu
corupția, nu rezistența cronică la reforme, nu subordonarea politică a
procurorilor, ci jurnaliștii.
Aşa-numita „stabilitate”, inclusiv în
sectorului financiar-bancar, invocată obsesiv de guvernarea oligarhică este
doar un paravan în spatele căruia se comit noi fraude. După „jaful secolului”
care ne-a făcut celebri în întreaga
„Ne lipseşte coeziunea - un
factor extrem de important pentru a putea riposta manipulării, provocărilor, hoției
la nivel de stat...”. Este declarația făcută de directorul „Transparency
International – Moldova”, Lilia Carasciuc,
Operaţiunile
de schimb valutar ar putea avea loc doar la prezentarea unui act de identitate.
Autorităţile își justifică iniţiativa prin intenţia de a „combate spălarea
banilor şi finanţarea terorismului”, iar experţii spun că ar
Comisia
economie, buget şi finanţe a Parlamentului a audiat marți 10 candidaţi la funcţia
de director al Consiliului de Administraţie al ANRE. Toţi îşi propun să îmbunătăţească
situaţia în sistemul energetic şi spun că nu sunt