Șeful Legislativului de la Chișinău, Andrian Candu, a semat, în calitate de președinte interimar al Republicii Moldova, decretele de confirmare în funcție a noilor miniștri (propuși de liderul PDM) și a promulgat Legea anti-propagandă pe care seful statului, Igor Dodon, a refuzat să o semneze.

Andrian Candu a semnat documentele în locul lui Igor Dodon după ce Curtea Constituțională a constatat refuzul deliberat al șefului statului de a-și îndeplini obligațiile constituționale (de promulgare a legii și semnare a decretelor de învestire a miniștrilor în funcție), circumstanțe care justifică, potrivit Curții, interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova, dar numai pentru cele două proceduri.

Amendamentul operat la Codul audiovizualului interzice retransmiterea pe teritoriul Republicii Moldova a știrilor și emisiunilor informativ-analitice din țările care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră – Rusia fiind singura țară care nu a ratificat acest document. Restricția nu se referă și la emisiunile de divertisment.

„Tehnocrații” lui Plahotniuc

După ce Andrian Candu a semnat decretele de învestire în funcție a noilor miniștri, aceștia au depus jurământul. Candu le-a cerut noilor miniștri să depășească așteptările cetățenilor și le-a fixat trei repere: ca instituţiile să fie funcţionale, demnitarii şi funcţionarii să fie profesioniști și să se manifeste prin devotament.

La rândul său, premierul Pavel Filip a sugerat că noua garnitură guvernamentală este aproape „tehnocrată”. Potrivit lui, anul 2018 va fi un an complicat, inclusiv pentru că este unul electoral. „Ne vom ține departe de polemicile și disputele politice. Să ne concentrăm mai mult pe lucrurile care trebuie să le facă un Executiv, să fim mai aproape de oameni, să încercăm să venim cu soluții”, a menționat premierul.

Dodon: „Să evităm dorința de a pedepsi Guvernul cu orice preț”

La rândul său, președintele Igor Dodon a spus că „miniștrii numiți astăzi sunt lipsiți de legitimitatea cuvenită și vor intra în funcție cu prezumția vinovăției pentru modul în care au fost învestiți”: „Dar și pentru modul în care s-au manifestat în celelalte guvernări corupte. În alt context politic și geopolitic, ar fi fost justificată o ieșire în forță a poporului pentru a pune capăt acțiunilor sfidătoare ale guvernării. Acum însă, când până la declanșarea alegerilor parlamentare au rămas doar câteva luni, trebuie să evităm emoțiile și dorința de a pedepsi Guvernul cu orice preț. Orice destabilizare socială sau revoltă poate produce victime și va pune sub semnul întrebării rezultatele alegerilor parlamentare, fie și anticipate. Însă orice răbdare are limite. Guvernarea trebuie să renunțe la practicile de trișare a statului de drept și de compromitere a Constituției și a instituțiilor statului”, a comentat Dodon.

La sfârșitul anului trecut, oligarhul Vlad Plahotniuc, care nu are nici o funcție oficială în stat, a schimbat 7 din cei 13 miniștri din Guvernul controlat de Partidul Democrat pe care acesta îl conduce. Printre noii membri ai Guvernului se numără și cei doi foști prim-miniștri care au semnat garanțiile bancare pentru creditarea celor trei bănci comerciale devalizate în timpul celebrului „jaf al secolului” - Iurie Leancă și Chiril Gaburici, dar și ex-președntele Curții Constituționale, Alexandru Tănase.