Curtea Constituțională a Republicii Moldova a mai suspendat, vineri, odată președintele pro-rus Igor Dodon pentru câteva minute. Curtea l-a suspendat din nou după ce președintele a refuzat să promulge o lege votată de Parlament, menită să pună capăt propagandei mediatice rusești în Republica Moldova.

Anterior, la solicitarea deputaților din PDM, care controlează puterea, președintele a mai fost suspendat de două ori – ultima oară chiar pe 2 ianuarie, după ce Igor Dodon a refuzat să accepte remanierile guvernamentale propuse de PDM. Președintele Curții Constituționale, Tudor Panțîru, a menționat vineri că„ping-pong-ul dintre Parlament și Președinție devine ridicol” și a cerut explicații deputatului democrat, Sergiu Sîrbu, în legătură cu tergiversarea aplicării deciziei Curții din 18 octombrie prin care Procuratura Generală era obligată să intenteze dosare penale în cazul în care președintele sau o altă autoritate a statului refuză să execute vreo hotărâre a CC. Panțîru s-a arătat nemulțumit de faptul că, până în prezent Parlamentul nu a reușit să examineze solicitarea Curții în acest sens și să adapteze legislația.

Democratul Sergiu Sîrbu a spus că atragerea la răspundere penală a șefului statului ține de situații excepționale. Potrivit lui, în Parlament a fost înregistrat un proiect de modificare a Codului Penal astfel încât demnitarul să poată fi tras la răspundere pentru nerespectarea hotărârilor Curții. El spune că proiectul se află deja în comisiile parlamentare.

Igor Dodon consideră că amendamentele operate de guvernare la Codul audiovizualului, prin care este interzisă retransmiterea, pe teritoriul Moldovei, a programelor informativ-analitice, militare și politice rusești (așa cum prevede proiectul), sunt „contrare Constituției, atentează la principiile democrației și încalcă drepturile omului”. Dodon a respins amendamentele și a sesizat Curtea cu privire la legea anti-propagandă. Parlamentul a revotat, însă, proiectul la 7 decembrie, iar conform Constituției, șeful statului era obligat să-l promulge. Președintele a refuzat, însă, să-și pună semnătura. Prin urmare, în baza hotărârii de vineri a Curții Constituționale, legea va fi promulgată fie de șeful Legislativului, Andrian Candu, fie de premierul Pavel Filip, în calitate de președinte interimar.

Și de această dată președintele, care anterior se răstea în monolog la conferințele de presă împotriva guvernării și se lăuda că are sprijinul poporului, a reacționat timid, fără soluții, pe Facebook, învinuind de toate relele judecătorii Curții Constituționale, care au și cetățenie română: „Ceea ce face acum guvernarea cu ajutorul Curţii Constituţionale nu va trece fără consecinţe. După alegerile parlamentare, care vor fi declanșate în câteva luni, vom schimba și repara multe lucruri. Și în Guvern, și în Parlament, și în Curtea Constituțională. Este inadmisibil ca cetățenii care au jurat credință statului român să decidă politica statului moldovenesc”, a comentat Dodon.

Dodon s-a lăudat la o emisiune TV că patriarhul Kiril i-ar fi spus că mandatul său de președinte i-a fost dat de Dumnezeu.