În fața Parlamentului de la Chișinău au apărut garduri și se montează o scenă. Asta după ce marți, liderii PAS și PPDA au chemat cetățenii să se opună prin proteste intenției guvernării de a schimba sistemul electoral.

Cei doi lideri politici anti-sistem au anunțat proteste începând cu joi, ora 9.00.

Comisia de la Veneția a avizat negativ proiectul democraților și socialiștilor moldoveni de trecere de la sistemul electoral proporțional (liste de partid) la cel mixt, atenționând asupra riscurilor majore care ar apărea, în condițiile Republicii Moldova, asupra democrației.

Democrații și autorul controversatei inițiative privind trecerea la sistemul mixt, președintele pro-rus Igor Dodon, au continuat, însă, promovarea proiectului.

Pericol de confruntare

Oficial, gardul în fața Parlamentului a fost montat nu pentru a ține protestatarii departe de Parlament, ci deoarece acolo, joi, o asociație obștească pro-guvernamentală ar urma să organizeze o manifestație. Asociația obștească respectivă este condusă de un fost ministru adjunct de interne. Despre manifestația preconizată, pentru care în fața Parlamentului se montează chiar și o scenă imensă, nu știe nimeni nimic. În spațiul public nu există vreun apel prin care potențialii participanți să fie invitați la eveniment. În schimb, există informații potrivit cărora s-ar coordona aducerea organizată la Chișinău a susținătorilor guvernării – în mare parte bugetari dependenți de salariu.

Purtătorul de cuvânt al PDM susține că formațiunea nu organizează nimic – nici transport, nici manifestații în fața Parlamentului. Iar președintele Parlamentului a spus că „ce ține de acest gard trebuie să-i întrebați pe organizatorii evenimentelor. Nu este teritoriul Parlamentului, deoarece este o divizare clară în acest sens. Înțelegem că se organizează câteva proteste mâine în fața Parlamentului. Este un exercițiu democratic, iar cel mai important e să se respecte legislația - oamenii să aibă posibilitatea să protesteze, iar Parlamentul să poată lucra în zilele următoare”.

Ce prevăd amendamentele?

În varianta finală a proiectului se menține formula de alegere a candidatului într-un singur tur. Aceasta înseamnă, potrivit experților, că dacă într-o circumscripție un candidat va obține 25%, iar următorii patru - 22%, 18%, 15%, 15%, deputat va deveni primul, care a adunat 25%, a explicat ex-ministrul adjunct de externe, Andrei Popov. El susține că această formulă avantajează Partidul Socialiștilor, candidatul căruia, Igor Dodon, în primul tur al alegerilor prezidențiale (din 2016) a obținut peste 30% în fiecare raion cu excepția raionului Ialoveni (27%).

Turul 2 nu va exista nici dacă doi candidați de pe primul loc vor avea număr egal de voturi, deputatul urmând a fi decis prin tragere la sorți.

În proiect nu se specifică câte circumscripții vor fi deschise peste hotare și nici în regiunea transnistreană, acest lucru fiind lăsat la discreția Guvernului.

În cazul sistemului electoral mixt, 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar 51 - în circumscripții uninominale.