Noul șef al grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski pune la îndoială independența președintelui ales al Republicii Moldova, Igor Dodon. 

Într-un interviu acordat postului TV „Russia Today”, Krasnoselski pledează pentru independența autoproclamatei „rmn”: „Independența noastră este o garanție că un potențial „val oranj” nu va pătrunde în regiunea transnistreană”, a spus Vadim Krasnoselski. El a spus că are dubii în privința independenței lui Igor Dodon și anticipează un conflict între Președinție și Parlament la Chișinău.

Krasnoselski nu este de acord nici cu afirmația lui Dodon precum că pe ambele maluri ale Nistrului ar locui același popor: „Fiecare spune ce vrea, dar ceea ce spui trebuie să argumentezi. Igor Nicolaevici (Dodon – n.n.) trebuie să-și argumenteze declarațiile, să explice ce fel de popr locuiește pe malul drept al Nistrului - moldovenesc sau român. Regiunea transnistreană este parte a „lumii ruse”, adevăr recunoscut atât de prietenii cât și de dușmanii noștri”, a spus Krasnoselski.

El a spus că vrea să meargă „pe urmele lui Putin” și vrea să consolideze „verticala” puterii în stânga Nistrului.

Șeful grupării separatiste de la Tiraspol a spus că, de fapt, „republica transnistreană” a fost recunoscută internațional, inclusiv de Federația Rusă și Republica Moldova, doar că „nimeni nu vrea să vorbească despre acest lucru în public”. Potrivit lui, Chișinăul a recunoscut „rmn” atunci când a denunțat pactul Ribbentrop-Molotov, în 1990, document care a condus la crearea RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) care cuprindea și RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească).

Pe de altă parte, și-a exprimat speranța că va putea „construi relații bune” cu Ucraina, iar cu Chișinăul a spus că își dorește o cooperare economică bună.

După așa-numitul „scrutin prezidențial” din 11 decembrie 2016 din regiunea transnistreană, Vadim Krasnoselski a fost felicitat de președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru victoria obținută. Dodon și-a atras critici dure pentru acest gest, fiind acuzat de trădare. Mai mult, Dodon a declarat chiar că Chișinăul ar trebui să-și ceară scuze de la Transnistria pentru războiul din 1992 de care, în opinia sa, ar fi vinovat Chișinăul.

Costel Prepeliță