Proteste

Proteste antiguvernamentale la Chișinău. Arde c…ru!

Mii de manifestanți s-au adunat duminică în fața Parlamentului pentru a protesta împotriva inițiativelor puterii oligarhice de a schimba actualul sistem electoral.

Protestul a fost organizat de reprezentanții câtorva ONG-uri – fără discursuri ce ar favoriza partide politice și fără lideri politici pe scenă. Cei care au vorbit în fața mulțimii au atenționat asupra pericolului instaurării „dictaturii Plahotniuc” în Republica Moldova și au cerut cetățenilor să fie pregătiți să se opună obsesiei guvernării oligarhice de a se „înveșnici” la putere.

Unele lozinci scandate au fost chiar ingenioase, acestea sugerând că se apropie momentul când guvernanții vor trebui să răspundă penal pentru abuzurile la care s-au dedat. Arde c…ru!

Le-au arătat hoților de la guvernare cheile de la cătușe 

La un moment dat, manifestanții au scos cheile pe care le aveau prin buzunare și le agitau gălăgios, sugerând că în curând cei care guvernează se vor pomeni încătușați.

În pofida piedicilor puse de autorități, care, prin instrumente administrative, au încercat să zădărnicească deplasarea spre Chișinău a transportului din raioane, la protest au ajuns mii de oponenți ai guvernării oligarhice. Aceștia au scandat lozinci anti-guvernamentale și au blamat cârdășia democraților cu socialiștii pro-ruși. Șoferii s-au plâns că au fost amendați cu mii de lei pentru faptul că ar fi „încălcat graficul” prin faptul că au adus manifestanți la Chișinău.

Pe de altă parte, polițiștii, prezenți în număr mare la Parlament, au fost aduși inclusiv cu autocare cu plăcuțe transnistrene de înmatriculare.

              Autobuz cu numere transnistrene, plin cu polițiști, la protestul de la Parlament / FOTO: Report.md

Câți polițiști au fost azi dislocați? Răspunsul IGP.

Inspectoratul General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a refuzat să ne spună câți polițiști au fost dislocați pentru a asigura ordinea publică în ziua protestului: ”Este comunicatul deja. Alte reacții nu oferim”, a menționat  șefa Secțieirelații publice din cadrul IGP, Natalia Bucur-Bandas.

În comunicatul la care face trimitere reprezentanta IGP este doar un anunț în care oamenii sunt rugați să se adreseze la poliție în caz de urgență: ”În fața Parlamentului Republicii Moldova s-au adunat aproximativ 800 de persoane. Polițiștii efectuează activități de patrulare în zonele intens circulate. Poliția îndeamnă participanții la protest să își exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică și să execute cerințele legale ale poliției, iar în caz de urgență, să informeze cel mai apropiat polițist sau secție de poliție ori sa sune 902 ori de câte ori sesizează situații tensionate, persoane sau obiecte dubioase ce pot tulbura ordinea publică”, se arată în comunicatul IGP.

La 5 mai, în Parlament au fost votate pe furiș, în prima lectură, două proiecte de modificare a Codului electoral – un proiect (al PDM) vizând trecerea la sistemul uninominal, iar al doilea (al socialiștilor) – trecerea la sistemul mixt. În cele din urmă, președintele Parlamentului, Andrian Candu, finul oligarhului Plahotniuc, a anunțat că cele două proiecte vor fi comasate, ca bază urmând a fi luat proiectul socialiștilor.

Protestatarii au cerut retragerea celor două proiecte, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, manifestațiile vor fi reluate la 28 mai.

Mai multe poze de la protestul de duminică, 14 mai 2017, găsiți aici.

Lilia Zaharia

Articolul anterior

Andi Cristea: „Amânarea asistenței macro-financiare este un preț politic pe care nici un partid de la Chișinău nu-l va putea gestiona”

Articolul următor

„Compromisul mafiotic” Plahotniuc-Dodon va izola Moldova și o va duce spre dictatură