Guvernul de la Chișinău și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului pentru un amendament ce i-ar permite premierului Maia Sandu să propună „lista scurtă” a candidaților la funcția de procuror general.    

S-a întâmplat miercuri, la scurt timp după ce ministrul Justiției, Olesea Stamate, a denunțat încercarea unui membru al comisiei de preselecție a procurorului general (propus de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, lider PSRM) de a favoriza, prin "punctaj vădit disproporționat", un anume candidat. În rezultat, favoritul publicului, Ștefan Gligor, nu a nimerit în lista scurtă a potențialilor candidați la funcția de procuror general. Olesea Stamate a semnat deja ordinul de anulare a concursului respectiv, iar Guvernul s-a întrunit imediat în ședință angajându-și răspunderea pentru amendarea Legii Procuraturii.

Joi ar putea fi demis Guvernul Maiei Sandu

Dacă, urmare a acestui pas, Guvernul nu va fi demis, fără ca amendamentul să mai treacă prin Parlament, prim-ministrul va înainta Consiliului Superior al Procurorilor lista scurtă de candidați la funcția de procuror general, CSP urmând să aleagă unul din candidații înaintați de premier și să-l propună șefului statului pentru a fi confirmat în funcție.

Dacă însă, în următoarele trei zile, deputații inițiază moțiune de cenzură împotriva Guvernului și aceasta este susținută de cel puțin 51 de deputați (din totalul de 101), Guvernul este demis. Momentan, în Parlament există o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Maia Sandu. Aceasta a fost depusă de deputații PDM și ar urma să fie examinată la ședința de joi, 7 noiembrie, a Parlamentului.

Socialiștii cer demisia ministrului Justiției

Persoana delegată de preşedintele Parlamentului în comisia de concurs, ex-procurorul Petru Bobu, despre care Stamate a sugerat că ar fi apreciat "disproporționat unii candidați", susține că a evaluat toți candidații așa cum a considerat el că trebuie să fie un procuror general. "A fost viziunea mea. Am avut tot dreptul, ca membru al comisiei, să îmi expun părerea așa cum văd eu calitățile și capacitățile unui aspirant la funcția de procuror general", a spus Bobu pentru "Ziarul de Gardă".

După anunțul făcut de ministrul Justiției privind anularea rezultatului preselecției procurorului general, fracțiunea PSRM a cerut demisia Olesei Stamate. Socialiștii au acuzat-o că nu este independentă și că a dat dovadă de neprofesionalism.

În replică, premierul Maia Sandu a spus că este pregătită și ea, și Olesea Stamate, dar și ceilalți membri ai Guvernului, să meargă cât de curând în Parlament, la dezbaterea moțiunii, pentru a răspunde la toate întrebările deputaților. "Am văzut că sunt doi nemulțumiți astăzi, în raport cu activitatea Guvernului - Candu (deputat PDM) și Dodon (liderul de facto al PSRM). Vom vedea la moțiune cine se teme de justiția adevărată. Și doamna Stamate, și eu ne dorim ca în funcția de procuror general să ajungă un om onest si corect și facem totul ca acest lucru să se întâmple", a menționat Sandu.

Democrații îi ridică mingea la fileu lui Dodon

"Partidul Democrat ar putea reveni la guvernare, fără alegeri anticipate, chiar mai devreme decât cred unii", declara marți seară, la TV, fostul președinte al Parlamentului, deputatul Andrian Candu, finul oligarhului Vlad Plahotniuc, fugit din Moldova, în iunie 2019, după cedarea puterii, la limita unei tentative de lovitură de stat. "Dacă la ora actuală unii membri ai acestei majorități parlamentare (PSRM-ACUM) sunt dispuși să discute cu echipa PDM, pentru a face o anumită structură (...), suntem deschiși pentru discuții", a spus Candu.

"Știm cu toții că oamenii cer un procuror general al dreptății. Justiție advărată am promis atunci când am fost de acord să devin prim-ministru. Reforma justiției nu este un moft personal al meu, este singura modalitate de a asigura oamenilor o viață bună. Din păcate, procesul de evaluare a candidaților a fost viciat. Am văzut probele prezentate de ministrul Olesea Stamate", a menționat premierul Maia Sandu.

Dodon atacă Guvernul metodic și constant

                                 Președintele Igor Dodon, liderul de facto al PSRM / FOTO: Report.md 

De mai bine de două luni, Igor Dodon atacă sistematic Guvernul condus de Maia Sandu - guvern votat în iunie 2019, în condiții de tensiune maximă, inclusiv de către deputații socialiști. Președintele insistă ca unii miniștri să fie înlocuiți și sugerează că socialiștii au oameni potriviți pentru funcțiile de ministru al Economiei, al Sănătății și pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne, deținută momentan de unul dintre liderii blocului ACUM, Andrei Năstase. Acesta din urmă a criticat dur socialiștii și pe Igor Dodon în campania pentru alegerile locale generale care tocmai s-a încheiat și i-a transmis șefului statului că remanieri guvernamentale, așa cum își dorește el, nu vor avea loc. „Dodon încearcă să lovească în miniştrii care înregistrează performanţe”, a menționat Năstase.

Președintele Dodon agită spiritele și în ceea ce privește politica externă. Acesta s-a apucat să-i structureze inclusiv programul vizitelor externe ale premierului Maia Sandu. El a declarat recent, în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune care îl deservește, că "plecarea Maiei Sandu la Moscova este principială" și că vizita ar urma să aibă loc la mijlocul lunii noiembrie. "Cred că e corect așa, fiindcă eu am fost și la Bruxelles. Trebuie să fie un echilibru. Asta a stat la baza coaliției. Noi nu suntem contra Acordului de Asociere cu UE, dar și conducerea trebuie să se întoarcă cu fața spre partenerii noștri din Est. (...) Trebuie o politică externă echilibrată", argumenta Dodon.

În paralel, semnale tot mai alarmante ajung în spațiul public vizând tentativele lui Igor Dodon de a-și loializa judecătorii care l-au slujit anterior pe Vlad Plahotniuc. În acest sens, Dodon ar încerca să profite de "răscoala" din sistemul judiciar, izbucnită după plecarea lui Plahotniuc, pentru a prelua schema prin care fostul regim gestiona, de la distanță, dosarele de rezonanță.

Un semnal de alarmă a tras zilele acestea și Consiliul Superior al Magistraturii, care s-a declarat îngrijorat de faptul că într-o structură a președintelui (Consiliu consultativ privind reforma sistemului judiciar) au fost cooptați inclusiv judecători care "au participat la revocarea ilegală a membrilor CSM". Într-un comunicat al acestei instituții se menționează că Dodon s-a întâlnit recent cu grupul de judecători care a participat la acea adunare generală fără cvorum, la care le-ar fi fost revocate mandatele membrilor CSM.

De ce s-ar teme Igor Dodon?

Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat recent Procuraturii Anticorupție, în baza unei sesizări recepționate de la un grup de deputați, să reexamineze materialele vizând pretinsele acțiuni ilegale de spălare de bani cu implicarea unor persoane fizice și juridice afiliate Partidului Socialiștilor. Solicitarea se referă la posibila finanțare din Rusia a PSRM. Asta după ce, la 8 iunie 2019, în plină criză politică, una dintre televiziunile deținute de Vlad Plahotniuc a difuzat mai multe secvențe video vizând negocierile dintre Igor Dodon și Vlad Plahotniuc. În una din acele secvențe, Dodon menționează că PSRM a fost finanțat, până în luna aprilie 2019, de către Federația Rusă, cu sume de aproape 1 milion USD lunar. La 8 iulie 2019, Procuratura a emis ordonanță de refuz în pornirea unui dosar penal pe acest caz. Argumentul a fost unul șocant: discuția din 7 iunie 2019 dintre Igor Dodon și Vlad Plahotniuc "pare a nu fi una serioasă", se menționează în ordonanță.

Continuare pe DW