Unirea nu se va produce la ședința comună de astăzi a „miniştrilor de resort din domeniile de interes comun” de la București și Chișinău. Ieri, Dodon elogia armata de ocupație din Moldova de la tribuna Dumei de Stat a Rusiei, sperând că-l va impresiona pe Putin și electoratul pro-rus din Moldova, iar astăzi Filip, după ce a eșuat în relația cu Bruxellesul, din cauza derapajelor impuse de partid, merge la București să amortizeze lovitura primită de PD din partea Parlamentului European la 13 și 14 noiembrie.

Lovitura au fost atât de dură încât guvernării de la Chișinău i-a sărit hăăăt colo masca de partid pro-UE. Dar PD-ul lui Plahotniuc nu are altă soluție decât să facă tot posibilul să-și mențină retorica pro-europeană până la alegeri – pe de o parte, pentru a nu-l încurca, pe stânga, pe Dodon (PSRM), iar pe de altă parte, pentru a continua să „hrănească” mediatic cu iluzii o mică parte din electoratul care refuză să vadă cum PD-ul face jocul Moscovei.

Iurie Leancă i-a reproșat ambasadorului UE la Chișinău că din 2015, nu mai vin oficiali europeni la Chișinău și, din această cauză, recunoaște Leancă, relațiile dintre Chișinău și Bruxelles s-au răcit. Adică relațiile s-au răcit nu din cauza rezistenței patologice a acestei guvernări la reforme. Oficialii europeni nu mai vin la Chișinău pentru că nu vor să legitimeze o guvernare burdușită cu penali, care așteaptă să facă poze alături de ei ca să poată striga în gura mare că europenii îi susțin. Europenii se feresc să dea mâna cu niște dubioși de la Chișinău care au distrus justiția, care și-au furat propriul popor, care au blocat ancheta, au pus frauda bancară pe spatele cetățenilor și care au impus amnistia capitalurilor ca să-și legalizeze banii furați. Dragnea nu simte însă, nici un disconfort în a se îmbrățișa cu asemenea indivizi de la Chișinău. Nici acoliții lui.

Moldova (independență) și România nu au avut niciodată norocul să aibă concomitent la conducere oameni de stat, cu viziune și dorință sinceră de a apropia cele două maluri ale Prutului, de a profita de contextul regional și de oportunitățile geopolitice. Perioada idilică a fost 1991-1994, dar momentul politic a fost irosit cu „poduri de flori”. Mircea Snegur afirma, la 27 august 1991, într-un interviu pentru „Le Figaro” că „independenţa Republicii Moldova este o perioada temporară – mai întâi vor exista două state româneşti, dar lucrul acesta nu vadura mult. Repet, independenţa Moldovei Sovietice este o etapă, nu un scop”. 27 de ani au trecut de atunci.

În 2014, oficialii moldoveni anunțau că așteaptă ca România să-și asume președinția Consiliului UE pentru a depune cerere de aderare la UE. Numai că în octombrie 2018, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a distrus și acest vis. El a spus că „cererea de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova nu va fi înaintată în perioada în care România va deține președinția în Consiliul UE”. Mai mult, după atacurile asupra justiției din România, Finlanda a propus preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în locul României, iar disputa încă nu s-a încheiat.

Totuși, un comunicat al Executivului de la București menționează că „ședinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova reprezintă o oportunitate pentru impulsionarea agendei bilaterale, în perspectiva viitorului european al Republicii Moldova şi avansarea proiectelor bilaterale de cooperare de relevanţă strategică”, iar reuniunea are loc în contextul pregătirilor pentru asumarea, de către România, a Preşedinţiei Consiliului UE.

„Proiecte bilaterale de relevanţă strategică”… Să fie oare vorba de gazoductul Iași-Chișinău? Am sesizat, în acest context, îngrijorările exprimate recent de comisarul european Johannes Hahn. El a spus că Guvernul de la Chișinău tergiversează finalizarea gazoductului: „Guvernul se târâie în urmă și nu face ceea ce am convenit, fiind în interesul cetățenilor să aibă o diversificare a aprovizionării cu energie și să nu depindă de o singură sursă (Gazprom – n.n.)”, a spus Hahn. Că doar nu s-o fi avut în vedere prin „proiecte bilaterale de relevanţă strategică” dosarul gestionat anul trecut de DIICOT, în care era vizat Plahotniuc (se pare că dosarul a fost transmis procurorilor moldoveni și nu s-a mai auzit de el). Sau poate e vorba de „lansarea unui tren de mare viteză” care ar lega Moldova de Ucraina și România – așa cum promitea PD-ul în 2014? E nevoie de o magie ca să fie schimbat ecartamentul până la alegerile din februarie. Sau poate e, totuși, vorba de unire? Imaginați-vă că Dragnea și Plahotniuc s-au înțeles în subteran, în zona lor de confort, să facă pe furiș unirea și să intre în istorie. Și ne pomenim până în seară cu Moldova sub umbrela NATO, parte a UE și cu Dodon încă la Moscova… Din fericire, fanteziile încă nu ni le-a sechestrat nimeni.

Adevărul e că Bucureştiul nu a avut niciodată un proiect serios şi real în ceea ce privește Moldova (cu excepția programelor din domeniul educației, destinate basarabenilor). Întotdeauna a mizat pe politicieni care au trădat cauza românească. Ședințe comune a guvernelor și parlamentelor celor „două state românești” (vorba lui Mircea Snegur) au mai fost și vor mai fi. Sperăm ca măcar ideea anulării taxelor de roaming între România și Moldova să prindă contur… Mai ales că se apropie alegerile și cineva caută să se agațe disperat de orice pai. Numai că dacă cei care construiesc strategia de campanie a PD-ului cred că o poză cu Filip și Dragnea le-ar aduce puncte electorale democraților de la Chișinău, înseamnă că… sunt pe calea cea dreaptă.

Din păcate, regimul de la București este tot mai tentat să copieze de la Plahotniuc schemele de distrugere a justiției, de acaparare a instituțiilor statului și de stăpânire, prin manipulare, a minților oamenilor. În curând ne vom aminti cu nostalgie de perioada în care ne ițeam peste pârâu ca să admirăm acțiunile procurorilor DNA. Deocamdată, la Chișinău nu se mai scandează „Vrem DNA, nu CNA!”?

Cotidianul.md