Liberal-democrații vor susține la nivel parlamentar deschiderea Biroului de legătură al NATO la Chișinău. Cei 14 ex-comuniști, care fac parte din majoritatea parlamentară controlată de PD, susțin că nu au decis deocamdată cum vor proceda.

„În mod sigur vom susține în Parlament această inițiativă. Avem o poziție consolidată a fracțiunii în acest sens. Am fost și vom fi pentru apropierea Republicii Moldova de NATO”, ne-a spus liderul fracțiunii PLDM, Tudor Deliu.

Foștii deputați comuniști, care fac parte din actuala alianță de guvernare, susțin că încă nu au decis dacă vor susține sau nu ratificarea Acordului privind înființarea Biroului de Legătură al NATO la Chișinău: „Când va fi pus în discuție, vom examina situația și vom lua o decizie”, a declarat pentru Report.md fostul comunist Artur Reșetnikov.

Chiar dacă foștii comuniști vor decide să boicoteze acordul în Parlament, acesta va putea fi ratificat cu voturile PDM (20), PL (13), PLDM (9 + Vlad Filat) plus voturile foștilor deputați liberal-democrați, inclusiv voturile lui Iurie Leancă și Eugen Carpov (în total 13 voturi).

Dragoș Drăgan