Tatăl i-a murit de un atac de cord în urma unei explozii. Atentatele sunt un lucru obișnuit în această țară măcinată de conflicte între triburi, între talibani, forțe rebele sau guvernamentale.

Sanjar (nume fictiv, pentru a-i proteja pe membrii familiei rămași în Kabul – n.r.) locuia până în toamna anului trecut în Kabul, capitala Afganistanului, împreună cu mama sa, cu doi frați și trei surori.

Unul dintre frați, cel mijlociu, suferea de o inflamație a creierului, care necesita tratament ce depășea posibilitățile din Afganistan.

Sanjar a găsit sprijin pentru tratament într-un spital militar francez din Kabul. De atunci, a intrat în vizorul autorităților afgane, care l-au chemat să dea declarații. A fost somat să se prezinte la autorități pentru explicații, amenințându-l că altfel îl ucid.

„În acel moment am înțeles că, dacă mai stau în Afganistan, cu familia mea, într-o zi mă vor omorî, în drum spre universitate, în drum spre locul de muncă, ei mă vor omorî. Acesta a fost motivul principal pentru care am plecat din Afganistan. Mama mea a fost foarte nefericită, dar a spus că, dacă nu plec, va ajunge să mă vadă ucis în fața ei. Este foarte dificil pentru orice mamă să trăiască cu idea că fiul ei va fi ucis într-o zi, nevinovat”, povestește Sanjar.

S-au sfătuit și au decis să vândă casa în care locuiau cu toții, iar cei trei frați să fugă în Europa.

A fost unica soluție. Cu banii luați pentru casă și cu încă 3.000 de euro pe care îi avea familia, au plătit călăuzele - 21.000 de euro pentru a transporta trei persoane în vestul Europei.

Sanjar, cel care vorbește engleza cel mai bine dintre frați, a povestit drumul dificil: spre Iran, apoi prin Turcia, închiși într-o camionetă din care nu vedeau nimic afară și în care au stat zile întregi, apoi prin Bulgaria, unde au dormit prin păduri, printre animalele sălbatice, apoi prin Serbia, până au ajuns în România, pe care acum o consideră casa lor.

Cei trei nu mai vor să ajungă în vestul Europei, visul lor inițial, ci să rămână aici, să-și facă un rost și să își salveze mama și surorile rămase la Kabul.

Video I. Plecarea din Afganistan


Notă importantă: Materialul video are subtitări în română și engleză și este disponibil în format HD. Vă rugăm selectați aceste elemente utilizând butonul Setări/Settings al YouTube.

„Când viața mea și viața familiei mele au ajuns să fie în pericol, a trebuit să plec din Afganistan..."

„Acești oameni, (refugiații – n.r.) au plecat din Afganistan pentru a trăi în altă țară. Dar niciunul nu ar fi plecat de acasă dacă ar fi avut de ales”.

„Ieri, în Kabul, au avut loc două atentate sinucigașe, 39 de oameni au murit. Cei mai mulți erau civili.”

„Și dacă ne uităm și în alte provincii, cele mai multe se află sub atacurile talibanilor, insurgenților. Ei nu își doresc un Afganistan liniștit”

„Când viața mea și viața familiei mele au ajuns să fie în pericol, a trebuit să plec din Afganistan și să ajung într-o țară în care să îmi pot continua studiile, unde să am o viață mai bună, în care să mă simt în siguranță”.

„Am studiat administrarea afacerilor, am urmat câteva cursuri de limba engleză în Pakistan, iar la Kabul am învățat să utilizez computerul”.

A vrut să fie jurnalist

Sanjar a vrut să fie jurnalist, dar mama a considerat că este periculos. „Din nefericire sau din fericire, mama mi-a interzis să devin jurnalist pentru că nu aș fi fost în siguranță. Așa am ajuns să studiez economie, iar în paralel am lucrat pentru diferite multinaționale”.

În 2011, unul dintre frați a avut probleme medicale, o inflamație a creierului. A fost la mai multe spitale din Pakistan și India, dar fără prea mari rezultate. „Din fericire, datorită bunei relații cu armata franceză din Kabul, am avut șansa de a-l duce la spitalul militar francez”, povestește Sanjar.

Amenințat cu moartea de autorități

Faptul că l-a dus la un spital străin pe fratele său avea să nască suspiciuni.

„Am fost amenințat de către autoritățile afgane pentru că am fost la spitalul militar francez. Mi-au trimis și o scrisoare de avertisment pentru că mă duceam la spitalul militar în continuare”.

În a doua scrisoare, Sanjar a fost amenințat cu moartea. „În acel moment am înțeles că, dacă rămân în Afganistan, într-o zi, mă vor ucide, în drum spre universitate sau în drum spre serviciu. Acesta a fost principalul motiv pentru care am plecat din Afganistan. Mama mi-a spus că nu poate suporta să mă vadă ucis în fața ei. Ar fi foarte dureros pentru orice mamă să-și vadă copilul ucis într-o zi, nevinovat”.

Video II. România în locul Franței

 

Notă importantă: Materialul video are subtitări în română și engleză și este disponibil în format HD. Vă rugăm selectați aceste elemente utilizând butonul Setări/Settings al YouTube.

Au mers zile întregi închiși în camion, au dormit în pădurile Bulgariei, printre sălbăticiuni.

Mama a luat decizia de a vinde casa în care trăia toată familia pentru a face rost de banii cu care Sanjar și ceilalți doi frați să poată fugi spre Europa. Au luat 18.000 de euro pe casă, mai aveau strânși în familie 3.000 de euro, și astfel au plătit călăuze pentru trei persoane. Ceilalți au rămas pe drumuri în Afganistan.

„Drumul spre Iran a fost foarte greu, apoi a fost greu să trecem frontiera spre Turcia”. Aici au mers mai multe zile închiși într-un camion și nu au știut niciun moment unde se află. Apoi, după ce au ajuns în Bulgaria, au fost nevoiți să meargă prin păduri și să doarmă cu teamă de sălbăticiuni.

„Când am ajuns în Serbia, m-am gândit să merg într-o țară europeană sigură, unde să îmi pot continua studiile, să evoluez profesional și să îmi pot ajuta familia. Inițial, mă gândeam să mergem în Franța, să trecem granița spre Ungaria, dar, din nefericire, călăuza ne-a păcălit.”

„Când am intrat pe teritoriul României, l-am întrebat pe cel care ne călăuzea: «Suntem în Ungaria?», iar el ne-a răspuns: «Da, suntem în Ungaria». După opt ore, am fost prinși de Poliție. Eram un grup de 43 de migranți din Afganistan, Pakistan și din alte țări. Am fost foarte dezamăgit când am aflat că suntem, de fapt, în România, nu în Ungaria.”

„Nu știam atunci că România este membră a Uniunii Europene, iar noi asta căutam – o țară din Uniunea Europeană. Atunci mi-am schimbat destinația: România, în loc de Franța”.

...s-a simțit în România ca la el acasă.

Când au fost prinși de poliție, Sanjar și frații lui au solicitat azil în România. Au stat întâi în Centrul de tranzit de la Timișoara, apoi au fost duși la București, în Centrul pentru refugiați.

„Am solicitat azil, am adus toate dovezile care ne-au fost cerute în prima fază, am fost intervievați, și, din fericire, după 34 de zile, am primit statutul de refugiat în România”.

Sanjar spune că românii sunt calzi, primitori, sociabili, iar din acest motiv s-a simțit în România ca la el acasă, în Afganistan. „Cei de la IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări, n.r.) s-au comportat foarte bine cu noi atunci când am stat în centrul din Timișoara. Când am ajuns la București, eu nu am simțit că aș fi în România. Am sentimentul că sunt în Afganistan, comportamentul oamenilor este la fel ca al celor din Afganistan”.

Video III. Refugiat în România


Notă importantă: Materialul video are subtitări în română și engleză și este disponibil în format HD. Vă rugăm selectați aceste elemente utilizând butonul Setări/Settings al YouTube.

Viața cu 450 de lei pe lună

Sanjar și frații lui primesc de la stat câte 450 de lei pe lună, bani cu care abia reușesc să își acopere mâncarea. „Primim 450 de lei pe lună, aproximativ 100 de euro. Este foarte dificil să ne descurcăm zi cu zi cu acești bani. Este un pic cam greu să ne asigurăm masa. Va trebui să ne găsim de lucru, pentru a câștiga bani”.

Refugiații cumpără din supermarket-urile mai ieftine și încearcă să gătească mâncare tradițională, ca la ei acasă, în Afganistan. Pentru asta se aprovizionează și din magazinele turcești din București.

Un loc de muncă în Afganistan se cumpără cu mită

Sanjar descrie viața din Afganistan și, parcă, prin ce povestește descrie și o parte din România: corupția. „Din cauza corupției din Afganistan este aproape imposibil să găsești un loc de muncă fără a da mită”.

„De exemplu, dacă vrei să mergi în Afganistan pentru a lucra și îndeplinești toate condițiile, după ceva vreme vei fi dat la o parte de o persoană care a dat bani pentru acel loc de muncă, iar persoana aceea va fi aleasă în locul tău chiar dacă are mai puțină educație decât tine”.

Ciocnirile religioase, cauza conflictului din Afganistan

Sanjar spune că multe dintre conflictele din țara sa sunt întreținute și de țările vecine, Pakistan, Iran, care susțin grupurile de insurgenți și care pun piedici tinerei generații de afgani să acționeze. „Din fericire, situația din Afganistan s-a mai îmbunătățit. Avem militarii români în Afganistan, în cadrul NATO, precum și din alte țări. Din păcate, avem aceste ciocniri religioase”.

Sanjar nu înțelege aceste conflicte pe teme religioase între suniți și șiiți. „Islamul îi lasă pe toți să trăiască într-un mediu liniștit, fără diferențe. Culoare, rasa, sexul nu sunt importante pentru oameni. Importante sunt loialitatea, onestitatea, modul în care te comporți în comunitate. În Coran este scris în mod clar că Islamul este o religie a păcii”.

Video IV. Ce urmează?


Notă importantă: Materialul video are subtitări în română și engleză și este disponibil în format HD. Vă rugăm selectați aceste elemente utilizând butonul Setări/Settings al YouTube.

...a optat (...) să rămână în România și să-și caute un loc de muncă din care să-și întrețină familia

Sanjar a început deja să învețe limba română și știe deja să se prezinte și să pună întrebări de bază. Vrea să prindă cât mai repede, cât mai mult, pentru a-și putea găsi un loc de muncă în România. Cursurile le-a făcut cu OIM (Organizația Internațională pentru Migrație).

„Știu câteva cuvinte în limba română precum «Cum vă numiți?», «Mă numesc…», «De unde ești?». Doar de trei zile fac cursuri, am luat notițe, am studiat și singur, folosind notițele și Google Translate. Pot și sper să învăț cât mai repede posibil limba română”.

Având statutul de refugiat în România, deci în Uniunea Europeană, Sanjar poate pleca oricând în orice altă țară din UE, cu documentele emise de autoritățile române. El a optat, totuși, să rămână în România și să-și caute un loc de muncă din care să-și întrețină familia.

Tot de la OIM a cerut ajutor pentru a-și găsi un loc de muncă. Ar vrea în sectorul bancar sau al telecomunicațiilor, adică cele în care a mai lucrat și în Afganistan. „Am depus CV-ul meu la diferite organizații, CNRR (Consiliul National Român pentru Refugiați, n.r.), JRS (Serviciul Iezuit pentru Refugiați), precum și la OIM (Organizația Internațională pentru Migrație), pentru a găsi un loc de muncă unde să-mi pot îmbunătăți experienţa și educația. Până acum nu am primit nici un răspuns de la ei. Ei cred că problema unui loc de muncă aici este că nu vorbesc limba română”.

Actele de refugiat, sărbătorite cu mâncare tradițională

„M-au ajutat să mă mă înscriu pe lista celor care caută un loc de muncă. Mi-au spus că este posibil să se găsească un serviciu în Brașov sau în alt oraș din România. Am spus că nu este nicio problemă, pentru că familia mea nu este într-o situație prea bună din punct de vedere economic și trebuie să am grijă de ei. Trebuie să am grijă de familie, în afară de a-mi îmbunătăți educația, să lucrez ar fi un bun mod de a-mi ajuta familia”.

„Sunt ajutat de OIM, locuiesc în centrul pentru refugiați, mă vor ajuta să îmi găsesc o locuință în afara centrului. Acum caut un apartament, dar mă simt bine [în Centrul pentru refugiați – n.r.] aici, mai sunt câțiva prieteni afgani cu care mă înțeleg foarte bine”.

„Când am obținut statutul de refugiat, prietenii mei mi-au spus că sunt fericiți pentru mine. Atunci le-am pregătit o masă tradițională, ca în Afganistan”.

Sanjar și frații lui le-au gătit atunci prietenilor mâncare tradițională. „Am acces la bucătărie, în Centru, și pot găti orice, fără probleme”.

„Mi-am chemat restul familiei în România.”

Statutul de refugiat îi permite lui Sanjar să-și reîntregească familia, în România. De altfel, el a început deja procedurile pentru a-și aduce mama aici. Ulterior, mama le poate chema și pe surorile lui. „Am cerut reîntregirea familiei aici, în România. Autoritățile mi-au spus: «După ce obții statutul de refugiat, vei putea să-ți chemi familia aici». Procedura spune că întâi pot să-mi chem mama, iar dacă și ea este acceptată ca refugiat, la rândul ei, poate chema restul familiei. Acum, procedura este în desfășurare”.

Autori:

Andrei Astefănesei (interviu, text)

Dani Drăgan (filmări și editare video)

Paula Căbescu (activități conexe post-editării video).

Proiectul nostru

Ruta pe care refugiații curg din Siria spre Europa nu s-a închis după vârful din anul 2015. Doar numărul celor care ajung în Vestul bogat și plin de oportunități a scăzut, după ce traseul s-a îngreunat mult față de conjunctura favorabilă din urmă cu un an și ceva.

Unele state și-au închis, practic, granițele, forțând valul de oameni sa le ocolească sau blocând pur si simplu drumul lor spre visul european.

Ajutarea refugiaților este în continuare o problemă pentru statele sărace din regiune, care nu au suficiente resurse pentru a-i găzdui și care s-au trezit, peste noapte, cu mii de oameni vulnerabili pentru care trebuie să asigure condiții minime de viață.

EurActiv România a documentat cu sprijinul financiar oferit de German Marshall Fund – Black Sea Trust, dificultățile și tragediile imigranților și refugiaților mai vechi sau mai noi din Orientul Mijlociu care bat la poarta Europei.

Ne-am uitat mai atent la provocările cu care se confruntă, dar și la oportunitățile pe care le pot accesa pentru a-și reface viața, la povești de groază despre modul în care oamenii au scăpat de la moarte și la exemple formidabile de compasiune, la prejudecăți înșelătoare și neînțelegeri ce privesc realitățile zilnice și la cazuri extraordinare de integrare.