Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat și se află în prezent la spital, relatează AP, citând presa locală.

UPDATE

Premierul slovac Robert Fico a suferit o intervenție chirurgicală care a decurs bine, a declarat viceprim-ministrul Tomas Taraba pentru BBC.

"Cred că va supraviețui în cele din urmă", a declarat Tomas Taraba, potrivit căruia operația a decurs bine. "El nu se află într-o situație care să-i amenințe supraviețuirea în acest moment".

++++

Robert Fico este la spital, unde este operat. Medicii au confirmat că a fost împușcat în abdomen. 

Deocamdată nu există informații oficiale privind starea sa.

Presa locală relatează că elicopterul a oprit la un spital din apropiere, deoarece starea premierului era foarte proastă, apoi a fost dus la un alt spital din Banska Bystrica, la est de Handlova, relatează BBC.

Într-un mesaj postat mai târziu pe pagina de Facebook a lui Fico, echipa sa precizat că premierul a fost împușcat de mai multe ori și că se află "în prezent într-o stare care îi pune viața în pericol”. Ei au spus că a fost transportat la Banksa Bystrica deoarece avea nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă. Următoarele ore vor fi critice, se arată în mesaj.


*****

Incidentul a avut loc în orașul Handlova, la circa 150 de kilometri nord-est de capitala Bratislava, potrivit postului de televiziune TA3.

Poliția a reținut un suspect, un bărbat în vârstă de 71 de ani. Ministerul de Interne a confirmat că a fost vorba despre o tentativă de asasinat.

Potrivit DennikN, incidentul s-a produs în fața Casei de Cultură, unde avea loc o ședință de  guvern.

Au fost trase mai multe focuri. Fico ar fi fost nimerit de cel puțin două gloanțe, scrie presa locală.

Potrivit martorilor, Fico se îndrepta spre oameni pentru a-i saluta atunci când s-au auzit mai multe împușcături. Premierul a căzut jos și a fost ridicat imediat de gărzile de corp.

A fost dus la spital cu elicopterul.

Cine va conduce guvernul

Parlamentul de la Bratislava urmează să se întrunească într-o ședință de urgență pentru a numi un interimar pe perioada spitalizării lui Fico.

Dacă premierul are o problemă medicală pentru o perioadă lungă de timp, el va fi înlocuit de unul vicepremieri, care poate convoca și prezida ședințele cabinetului.

În prezent, guvernul slovac are patru vicepremieri. Unul este ministrul Apărării Robert Kaliňák (Smer) și, din moment ce el și Fico sunt din același partid, este probabil ca el să preia temporar conducerea, spune jurnalista Natalia Silenska de la Euractiv Slovacia.

Ceilalți trei adjuncți sunt ministrul Economiei Denisa Sakova (Hlas), Peter Kmec (Hlas), care este vicepreședinte pentru planul de redresare și ministrul Mediului Tomas Taraba (SNS).

Violența nu-și are loc în politica europeană

Președinta Slovaciei și alți politicieni au condamnat ferm atacul.

Președintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, aliat al lui Fico, a declarat că tentativa de asasinat reprezintă "o amenințare la adresa tuturor lucrurilor care au înfrumusețat democrația slovacă de până acum".

"Nu trebuie să fim de acord în legătură cu toate lucrurile, dar sunt numeroase feluri de a ne exprima dezacordul în mod democratic și legal. O tentativă de asasinat împotriva unuia dintre oficialii cu rangul cel mai înalt constituțional este o amenințare fără precedent la adresa democrației slovace", a scris el pe platforma X.

Reacții au venit și din partea mai multor politicieni europeni.

"Sunt șocată de atacul oribil asupra prim-ministrului slovac Robert Fico la Handlova. În numele Parlamentului European, condamn acest act violent. Gândurile mele sunt alături de el și familia lui în acest moment foarte dificil", a reacționat și președinta PE, Roberta Metsola.

"Îi doresc multă putere, gândurile mele sunt alături de el și familia lui", a scris pe X premierul olandez Mark Rutte.

"Am fost profund șocat de atacul atroce împotriva prietenului meu, prim-ministrul Robert Fico. Ne rugăm pentru sănătatea lui și pentru recuperare rapidă! Dumnezeu să-l binecuvânteze pe el și țara lui!", a spus premierul ungar Viktor Orban.

"Violența nu trebuie să fie prezentă în politica europeană", a spus cancelarul german Olaf Scholz. 

"Atentatul asupra vieții colegului meu slovac Robert Fico mă șochează profund. Cu doar câteva zile în urmă am vorbit la telefon îndelung despre probleme de securitate. Îi doresc însănătoșire rapidă și completă! Ura și violența nu trebuie să pună stăpânire în democrațiile noastre și trebuie combătute cu toată hotărârea!", a spus cancelarul austriac Karl Nehammer.

Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat atacul.

"Trebuie depuse toate eforturile pentru a se asigura că violența nu devine normă în nicio țară sau sferă. Sperăm din suflet că Robert Fico își va reveni curând și ne exprimăm solidaritatea cu poporul Slovaciei", a spus el.

Lupta lui Fico împotriva justiției

Robert Fico a demisionat în martie 2018, în urma criticilor opoziției dupa asasinarea, în februarie același an, a unui ziarist care ancheta cazuri de coruptie, Jan Kuciak.

Ziaristul investiga legătura dintre corupția guvernamentală din Slovacia și mafia Italiană.

Într-un articol, neterminat si publicat ulterior de site-ul aktuality.sk, Jan Kuciak evoca cazuri de fraudă în conexiune cu un om de afaceri italian si anturajul premierului Robert Fico, relatează BBC.

Fico a revenit la putere în toamna anului 2023 cu un discurs prorus și antioccidental și a început un asalt împotriva justiției.

În februarie 2024, Parlamentul de la Bratislava a votat modificarea Codului penal și desființarea Biroului procurorului special, care investiga infracțiunile grave și corupția.