Analistul politic al „Eastern Europe Studies Centre”, Vytautas Keršanskas, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Report.md despre perspectiva europeană și provocările întâmpinate de Republica Moldova pe acest parcurs.

Report.md: - Republica Moldova și Lituania sunt țări care s-au desprins aproape concomitent de URSS. Cum s-a întâmplat că Lituania e deja în UE, în timp ce noi, Moldova, abia ne bucurăm de un Acord de Asociere fără perspectivă de aderare?

- Vytautas Keršanskas: Cred că există mai multe explicații în acest sens. În primul rând, Lituania, Letonia, Estonia, micile state baltice ieșeau cumva din tiparele imperiului care a apus - erau cele mai active în promovarea idealului național. În aceste țări ocupația sovietică a fost simțită nu doar ca o amenințare, dar ca un adevăr ce nu putea fi negat din punct de vedere istoric. Această perspectivă istorică a fost foarte importantă. Lituania a fost independentă între războaie, a avut o percepție diferită și a fost în sine percepută ca parte a Europei de Vest. După recâștigarea independenței, „interesul național” era de la sine definit, „plutea” în aer și în rândul partidelor indiferent că erau de dreapta sau de stânga – toți pledau pentru reintegrarea în Vest. Dezbaterile se axau pe întrebarea dacă ne mișcăm sau nu înainte. Erau foarte multe discuții prin 1991-1992 - poate ar trebui să rămânem cu CSI, poate cu Rusia, poate ar trebui să fim absolut independenți sau poate ar trebui să ne orientăm spre Vest? Și partidele au ajuns la un consens -  trebuie să ne integrăm cât mai curând posibil în UE și NATO, pentru a ne garanta securitatea și pentru a prospera economic. Aceasta a fost prima fază. În a doua fază am fost sprijiniți foarte mult de Vest. Am primit un sprijin imens din partea diasporei noastre, care a adus investiții directe în țară, acest fapt ajutându-ne să ne întărim și să adaptăm standardele.

Sentimentul anti-Rusia sau anti-Kremlin este foarte pronunțat în țara noastră. Există destul de puțini oameni care mai cred că am fi putut deveni prosperi alături de Rusia. Așa că, dacă privești din toate aceste unghiuri, apropierea de UE a fost ca un obiectiv național din 1992 până în 2004. Nu a fost ușor. Economia suferea, am simțit din plin criza economică rusească, dar Polonia, care era cu un pas înainte, ne-a susținut enorm atunci. Deci, cred că pur și simplu am profitat de această minunată ocazie, de această „fereastra de oportunități” pe care a deschis-o pentru noi Occidentul, iar consensul național ne-a ajutat să nu ratăm această oportunitate.

- Până acum doi ani, Republica Moldova era numită „povestea de succes a Parteneriatului Estic al UE”. După scandalurile de corupție care s-au ținut lanț, mulți s-au grăbit să declare proiectul „o mare dezamăgire”. Dvs unde vedeți Moldova?

- Din punctul meu de vedere, Moldova este în continuare un fruntaș, din păcate bolnav de corupție, în Parteneriatul Estic. Dar noi vedem că Moldova manifestă în continuare dorința de a se integra, de a se mișca înainte, iar acesta este un semnal că nu e totul pierdut. Atmosfera din Moldova, însă, este îngrijorătoare. Unii politicieni s-au folosit de acestă plapumă a europenizării pentru a fura de la proprii cetățeni. Dar societatea, care sunt convins că este pro-europeană, trebuie să se mobilizeze, iar politicienii ar trebui să învețe din greșelile comise. Moldovei trebuie să i se ofere o perspectivă clară de aderare la UE. Aceasta presupune alte condiționalități care o vor ajuta să se miște înainte.

Sigur că după Brexit, este foarte greu să vorbim despre extindere. Dar gândiți-vă unde ați fi fost dacă nu era Parteneriatul Estic? Anul trecut UE a dat de înțeles că Parteneriatul Estic ar trebui să fie recalibrat. Este, cred, un semnal că UE se gândește la cum să facă acest proiect cât mai benefic pentru țările care sunt în curs de aderare.

- Experții vorbesc despre un război hibrid al Moscovei contra Republicii Moldova - cu siguranță și asupra Lituaniei. Cum se manifestă acesta?

- Toți trebuie să înțeleagă că vrem să trăim în prosperitate, în țări sigure. Dar trebuie să știm să ne definim agresorul ca să nu-l scăpăm în casă. Propaganda la care suntem supuși este foarte periculoasă. Și noi începem să ne întrebăm ce este cu adevărat corect, iar aceste sentimente amestecate dau naștere unei zone gri. Atunci când ne gândim că nu este problema noastră, că nu ne interesează ce se întâmplă în lume, că nu ne afectează și ne trăim propria viața în liniște – e grav. Suntem oameni și trebuie să ne pese, să reacționăm, iar această reacție este un răspuns contra acestui război hibrid, contra agresorului. Oamenii nu ar trebui să fie imediat de acord cu ceea ce spun unii lideri de opinie, ci trebuie să analizeze și să fie atenți ce se întâmplă în jurul lor. Observăm și în Georgia, și în Ucraina că pe măsură ce aceste țări și-au accentuat opțiunea pro-europeană, războiul hibrid s-a radicalizat.

- Putem combate propaganda rusă prin interzicerea canalelor media nocive rusești?

- Discutăm și noi, în Lituania, despre aceasta. Nu este o soluție pe termen lung, pentru că în zilele noastre există Internetul, rețele de socializare – așa că cei care vor să privească posturi TV rusești, le vor privi și vor găsi cum să o facă. Un element important este monitorizarea posturilor TV suspecte de propagandă. În Lituania, de exemplu, am interzis de mai multe ori posturi de televiziune rusești: „RTR Planeta”, „Pervîi Canal”. Anul trecut au început să răspândească mesaje pline de ură și minciuni la adresa țării noastre, ne umileau societatea, puneau la îndoială independența și istoria noastră. Și le-am spus: - Dacă nu puteți trăi fără mizerie, cărați-vă din țara noastră! Și i-am interzis la început pentru 3 luni, apoi pentru jumătate de an. Acum au reluat emisia, dar pentru că îi monitorizăm foarte strict  (și ei știu asta) își filtrează mesajele. Așa că, pe termen scurt, funcționează. Dar dacă vrei să lupți cu propaganda, dacă vrei să faci societatea imună la propagandă, atunci măsurile restrictive nu reprezintă o soluție pe termen lung. Doar educația, o gândire sănătoasă, cultivarea responsabilității fiecărui cetățean, al mass media – acestea sunt mecanismele la care trebuie să umblați ca să creșteți rezistența contra propagandei.

- Republica Moldova s-a făcut remarcată în toată lumea prin scandalul legat de furtul din sistemul bancar... Și o bancă din Lituania a fost implicată în acest scandal...

- De fapt, atunci, când scandalul a izbucnit în presă, banca era deja lichidată de aproape 3 ani. Era o bancă cu capital rusesc, pentru că în Lituania, companiile mari, cu afaceri uriașe, caută conexiuni cu Rusia, iar atunci când pornește vreun scandal de corupție, neapărat găsești legături rusești. Înțeleg că asta e o problemă mare aici, în Moldova. De aceea, combaterea corupției ar trebui să fie proiectul vostru  de țară.

- Se mai vorbește despre Moldova ca despre un stat capturat. În general, în tot spațiul ex-sovietic se vorbește despre oligarhie. Credeți că businessul şi politica sunt compatibile?

- Poate că da. Dacă ne uităm la astfel de democrații dezvoltate cum sunt SUA și alte țări occidentale, regulile lor sunt foarte clare - toată lumea ține cont de ele și nu au probleme. Dar dacă vorbim despre fosta URSS, inclusiv în Lituania am avut foarte mari probleme. Tot din cauza corupției. Oamenii veneau în politică ca să-și protejeze afacerile. Ucraina este un alt exemplu la acest capitol. La un moment dat toate regiunile Ucrainei erau controlate de oligarhi. Oamenii s-au săturat și s-a declanșat Maidanul. În Lituania, unele întreprinderi erau folosite pentru a finanța anumite partide, pentru ca ulterior să influențeze politicul. De câțiva ani, finanțarea partidelor de către companiile private este interzisă. Partidele primesc bani doar de la buget. Acest lucru s-a dovedit a fi eficace, dar nu în totalitate. Anul acesta avem alegeri și, cu două luni în urmă, a avut loc un scandal imens - liderul unui partid a luat mită 100.000 de euro. A fost un șoc pentru toți, deoarece acest partid pleda mereu pentru deschidere, democrație și supremația legii. Acest caz a scuturat puternic întregul spectru politic. În concluzie: e vorba de reguli. Dacă cineva își permite să treacă de „liniile roșii”, fiind sigur că nu va ajunge la închisoare și cu averile confiscate – se întâmplă ceea ce s-a întâmplat în Moldova, în Marea Britanie, etc.

Constantin Uzdriș