Președintele Nicolae Timofti și-a exprimat dreptul de vot, dar a refuzat să facă declarații în fața presei, declarând că are „alte probleme”.

„Nu am venit să fac conferință de presă. Am venit să votez. Eu am alte probleme”, a declarat Timofti și a plecat de la secția de votare însoțit de gărzile de corp.

Anterior el și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu informațiile primite privind imixtiunile externe în această campanie electorală, atât în plan informațional, cât și prin intermediul finanțărilor. Subiectul a fost abordat în cadrul întrevederii dintre șeful statului și o delegație de europarlamentari, membri ai Partidului Popular European.

Premierul Pavel Filip și-a exercitat dreptul de vot la prima oră. El a spus că a votat cu gândul că viitorul președinte va înțelege contextul prin care trece Republica Moldova şi că acesta va ridica țara la un nou nivel.

„Atunci când toate puterile în stat trag în aceeași direcție, lucrurile se pot îmbunătăți foarte repede. Trebuie să ne construim o Moldovă bazată pe valorile europene”, a menționat premierul. „Sunt sigur că aceste alegeri vor fi corecte pentru că am dispus toate măsurile înainte de aceasta. Avem peste 3000 de observatori înregistrați, dintre care mai mult de 500 sunt observatori internaționali”, a spus Pavel Filip.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a spus că a votat „pentru munți și mare”. „Am votat pentru idealul înaintașilor noștri, pentru Ion și Doina Teodorovici – că astăzi este o zi care ne amintește de durere și tristețea noastră, pentru libertatea și unitatea neamului nostru, pentru munți și mare, dacă doriți - pentru o zi în care să revină fericirea pe acest pămînt, prosperitatea și libertatea”, a menționat liderul liberalilor.

                                                                      FOTO: Report.md

Liderul PLDM, Viorel Cibotaru, a spus că a votat pentru un președinte capabil să reformeze clasa politică din Republica Moldova și să fie un factor stabilizator: „Sper că va fi ales președintele care reprezinta forțele de opoziție. Mizăm pe reformarea clasei politice din Republica Moldova”.

Candidata independentă Silvia Radu a menționat că a votat pentru un președinte integru, cu o viziune clară, un președinte al poporului și nu al unui partid. „Am votat astăzi pentru țara mea. Vreau să fie o țară condusă de o persoană integră cu o viziune clară asupra viitorului țării. Cred că este o situație crucială în istoria țării noastre - momentul când este cazul să votăm un președinte al poporului”, a declarat Silvia Radu.

Candidatul „Partidului Nostru”, Dmitrii Ciubașenko, a spus că a votat pentru „dizolvarea rapidă a Parlamentului și pentru desfășurarea unor alegeri anticipate”.

Și candidatul Iurie Leancă și-a exercitat dreptul de vot. El a declarat că a votat pentru ca Moldova să-și continue parcursul european: „Am venit să-mi dau votul pentru ceea ce am lucrat mereu și să continuăm calea spre Vest, spre UE. Doar de acolo ne poate veni prosperitatea, bunăstarea și lupta reală împotriva corupției. Timp de 25 de ani am ezitat, am ales între Est și Vest. Acum avem pericolul să schimbăm iar vectorul, fiind alimentați cu diferite povești. Dacă nu reușim încă o dată să demonstrăm că dezvoltarea noastră e în Vest, atunci, cred că, Moldova va intra iar în criză, incertitudine și vom avea aceeași migrație masivă a cetățenilor”, a spus Iurie Leancă.

Preşedintele Parlamentului, Adrian Candu, a spus că îşi doreşte ca autorităţile să accepte voinţa cetăţenilor indiferent de alegerea făcută la urna de vot. Candu a declarat că a votat pentru ca toate reformele în care s-au angajat şi Parlamentul, şi Guvernul să se desfăşoare: „Din partea viitorului preşedinte îmi doresc să fie un garant al Constituţiei şi să fie parte în activitatea sa în toate reformele pe care şi le propune Guvernul şi Parlamentul”, a conchis Candu.

Candidatul socialiștilor Igor Dodon a sugerat că președintele ar putea fi ales chiar din primul tur: „Am votat împotriva celor care au fost la guvernare în ultimii ani. Azi ar putea fi primul și ultimul tur. Îndemn cetățenii să iasă masiv la vot. Următorul președinte va fi un președinte al tuturor cetățenilor, indiferent de viziuni”, a declarat Dodon. 

Și candidatul comun al foțelor antioligarhice, Maia Sandu, și-a exercitat dreptul de vot: "Am votat pentru ca la conducerea Moldovei să vină oameni onești. Vreau să le spun tuturor să nu le fie frică să vină astăzi la vot și să facem ordine în țară. Hai să mai facem un pas astăzi și să mergem la vot. Un președinte onest și corect, care să promoveze cinstit interesele oamenilor", a spus Maia Sandu.